JUDETUL IASI COMU NA ob
3 3 | MIROSLAVA
Wey | Consiliul Local
HOTARAREA NR.143
privind aprobarea vânzării si a pretului de vanzare a terenului in suprafata de 2.300 m.p., situat in sat
Brătuleni, str. Basarabia nr.14, număr cadastral 83120, aparținând domeniului privat al comunei
Miroslava, judetul Iasi, înscris in Cartea Funciară nr. 83120 Miroslava către societatea ZUPFINESTRE
Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, întrunit in sedinta ordinara.
Avand in vedere prevederile art.129 alin.(1), alin.(2), lit.c) şi alin.(6) lit.b) din Ordonanta de
Urgenté nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Cu respectarea prevederilor Legit nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, cu modificările si completăriie ulterioare,
Luând act de:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare $i motivare a proiectului de hotărâre mai sus
mentionat), semnat de către initiatorul proiectului-domnul primar, Dan Niţă, inregistrat sub
-raportul de specialitate întocmit de către Biroul investitii&achizitii publice-compartiment juridic
din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, inregistrat sub
-prevederile art.364 din Ordonanta de Urgenta nr.nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările $i completarile ulterioare - "Excepţii de la regulile privind procedura de vânzare a bunurilor
din domeniul privat: "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 363 alin. (1), in cazul vânzării unui teren
aflat in proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate
construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiazd de un drept de preempfiune la
cumpărarea terenului aferent construcţiilor. Pretul de vdnzare se stabileste pe baza unui raport de
evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, dupa caz.
(2) Proprietarii construcţiilor prevăzute la alin. (1) sunt notificafi in termen de 15 zile asupra hotărării
consiliului local sau judefean si isi pot exprima optiunea de cumpdrare in termen de 15 zile de la
primirea notificării.
(3) Prin legi speciale se pot institui alte exceptii de la procedura licitaţiei publice. "
-prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrarior de constructii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Tinand cont de:
-cererea societatii ZUPFINESTRE S.R.L., înregistrată la Unitatea Administrativ-Teritorială
comuna Miroslava sub nr.6943/15.02.2021, prin care isi exprimă intentia de achizitionare a terenului in
suprafata de 2.300 m.p., situat în sat Brătuleni, str. Basarabia nr.14, număr cadastral 83120, aparținând
domentului privat al comunei Miroslava, judetul Iasi, inscris in Cartea Funciara nr. 83120, in conditiile
communicate de către Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava;
UAT Comuna Miroslava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COMUNA C
: MIROSLAVA
,..\" Consiliul Local
-contractul de administrare nr.3836/10.02.2016 gsi actele aditionale ale acestuia, având ca obiect
administrarea si buna functionare a bunurilor ce compun Parcul Industrial Miroslava, respectiv terenul in
suprafata de 46,44 ha afectat desfasurarii activitatii Parcului Industrial (1), situat in sat Brătuleni, T14,
precum gi clădirile, constructiile, infrastructura si utilitățile care vor fi realizate de către Societatea -
Administrator sau Comuna Miroslava pe terenul dat in administrare;
-hotărârea AGA societatii MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC S.R.L. nr.5 din 20 mai 2021
privind acordul societății administrator asupra vânzării terenului si implicit a radierii din cartea funciară
a terenului a dreptului de administrare notat in favoarea sa ;
-contractul - cadru de administrare si de prestări servicii conexe nr. 16/05.05.2017, incheiat intre
societate, in calitate de rezident si SC. MIROSLAVA INDUSTRIAL PARC S.R.L., in calitate de
administrator al Parcului Industrial;
-autorizatia de construire nr.308/15.05.2018, eliberată de către Unitatea Administrativ-Teritorială
comuna Miroslava, judetul Iasi si procesul verbal de receptie la terminarea lucrărilor nr.30 din
-certificatul de atestare a edificării constructiei nr 34660/21.08.2019 eliberat de către Unitatea
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi;
-incheierea de intabulare nr.144945 emisă de OCPI Iasi tn Dosarui nr. 144945/23.08.2019 privind
intabularea, in favoarea societétii ZUPFINESTRE S.R.L., a dreptului de prorietate asupra imobilul
constructie -hală productie si birouri administrative, realizată in baza AC nr. 308/15.05.2018, pe terenul
ce face obiectul contractului nr.16/05.05.2017;
-Raportul de evaluare imobiliară întocmit de către domnul Munteanu Paul-lulian, evaluator
autorizat ANEVAR, din cadrul Societăţii GMT-Evaluări si Consultanţă SRL, pentru terenul situat in sat
Brătuleni, T14, comuna Miroslava, judetul Iasi, in care valoarea de piaţă a terenului pentru vânzare este
de 25,88 euro/m.p. (curs de de schimb valutar licitat de BNR la data evaluarii, 1 euro = 4,9243 lei) sau
Avand in vedere faptul că, societatea ZUPFINESTRE S.R.L. este constructor de bună-credintă a
constructiei edificate pe terenul având număr cadastral 83120, înscris in Cartea Funciară Miroslava nr.
83120, ce face obiectul contractului-cadru de administrare si de prestări servicii conexe nr.
16/05.05.2017, in intelesul notiunii reglementate de Codul civil coroborat cu prevederile Codului
administrativ, si pe cale de consecinté devin incidente dispozitiile art.364 alin. (1) din Ordonanta de
Urgenta nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, societatea
avand un drept de preemptiune la cumpărarea terenului aferent constructiei;
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională in administratia publică, cu
modificările si completările ulterioare;
Având in vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate organizate in cadrul Consiliului
Local al comunei Miroslava,
In temeiul art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lita) din Ordonanta de urgenţă a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările $1 completarile ulterioare,
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COMUNA Lo,
VY MIROSLAVA
'| Consiliul Local
Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă vânzarea, fara licitatie publică deschisă,
conform art.364 din Ordonanta de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările gi
completările ulterioare, a terenului in suprafață de 2.300 m.p., situat in sat Bratuleni, str. Basarabia nr. 14,
număr cadastral 83120, apartindnd domeniului privat al comunei Miroslava, judetul Iasi, înscris tn
Cartea Funciara nr. 83120 Miroslava către societatea ZUPFINESTRE S.R.L..
Art.2.Consiliul Local Miroslava tsi insuseste Raportul de evaluare imobiliară întocmit de către
evaluator autorizat ANEVAR din cadrul Societatii GMT-Evaluari 51 Consultanţă SRL, pentru terenul in
suprafata de 2.300 m.p., situat în sat Brătuleni, T14, comuna Miroslava, judetul Iasi, in care valoarea de
piaté a terenului pentru vânzare este de 25,88 euro/m.p. (curs de de schimb valutar licitat de BNR la
data evaluării, 1 euro = 4,9243 lei) sau 127 lei/m.p..
Art.3. Se aprobă pretul de vanzare a terenului de 127 lei'm.p., care va fi platit in intregime-pentru
întreaga suprafata, ( n.r. la cursul de schimb valutar euro al BNR din ziua efectuării viramentului), la
autentificarea contractului de vânzare-cumpărare la biroul notarial si va fi virat direct la bugetul local al
comunei Miroslava, judetul Iaşi deschis la Trezoreria Iasi.
Art.4.Se imputerniceste primarul comunei Miroslava-domnul Nita Dan/viceprimarul comunei
Miroslava-domnul Lisoschi Mihăiţă-Costel in vederea semnării in numele si pentru comuna Miroslava-
Consiliul Loca] al comunei Miroslava, a contractului de vânzare-cumpărare ce va fi incheiat ulterior in
formă autentică la birou notarial.
Art.5.Toate cheltuielile privind incheierea contractului de vânzare-cumpărare cad in sarcina
cumpărătorului.
Art.6.Superficiarul-cumpărător se obligă să rămână rezident al parcului industrial S.C. Miroslava
Industrial Pare S.R.L. pe intreaga perioadă de existență a parcului, astfel încât să se asigure respectarea
caracteristicilor de pare industrial prevăzute de legislatia in vigoare.
Art.7.(1)În cazul in care cumpăratorul va transfera dreptul său de proprietate asupra imobilului
către un tert, noul cumpărător se va obliga, in mod irevocabil si neconditionat, să folosească terenul
conform destinatiei permise prin Regulamentul Parcului Industrial Miroslava, asa cum a fost acesta din
urma aprobat prin hotărârea Consiliului Local Miroslava.
(2) Noul cumpărator va putea achizitiona terenul sub conditia că va desfăşura anumite activitati
specifice care respecta activitatile propuse de Parcul Industrial Miroslava.
(3) În situatia in care superficiarul-cumpărător renunţă, din propria iniţiativă, la calitatea de
rezident al Parcului Industrial Miroslava, producând in acest fel pagube societății Miroslava Industrial
Pare SRL prin pierderea titiului de parc industrial, cumpărătorul se obligă să plătească vânzătorului
daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit (pierderea efectiv suferita şi beneficiul de
care acesta este lipsit), in conditiile stabilite de Codul civil.
Art.8.În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data incheierii contractului de vânzare-
cumpărare mentionat la art.1, in forma autentică, cumpărătorul se obligă să incheie un act aditional la
contractul-cadru de administrare si de prestare servicii conexe pentru modificarea in consecinta, tindnd
cont de noua situatie juridică intervenită intre parti.
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Mirostava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COM U N A '
: MIROSLAVA
i* Consiliul Local
Art.9.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul
comunei Miroslava, judetul laşi-domnul Nité Dan si compartimentul achizitii publice, iar
compartimentul financiar-contabil, buget, salarizare, impozite si taxe locale, precum si compartimentul
patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, judetul Iasi vor
inregistra in evidenta financiar-contabilă si in inventarul domeniului privat al comunei Miroslava, toate
modificările intervenite, ca urmare a adoptării prezentei hotărâri.
Art.10.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă in termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanta competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulată in conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si
completările ulterioare, este Tribunalul lasi-Sectia contencios administrativ şi fiscal.
Art.11.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului
primar al comunei Miroslava, domnului viceprimar al comunei Miroslava, compartimentului patrimoniu,
compartimentului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite si taxe locale,
compartimentului juridic, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru&fond funciar din
cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, S.C. Miroslava Industrial Pare S.R.L.,
S.C. ZUPFINESTRE S.R.L. gi Institutiei Prefectului Judeţului lagi pentru efectuarea controlului de
legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local si pe site-ul institutiei: Monitorul Oficial Local, la
sectiunea-Hotararile autoritatii deliberative.
Miroslava, astăzi, 30 iunie 2021
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER LOCAL
GHENGHEA STD IU-IONUT
OF Contrasemneaza pentru legalitate
d D * Secretar general al comunei Miroslava
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.