Hotărâre Nr. 188

30.08.2018

Hotărâre prin care se aprobă precizarea unor teremeni și condiții din Regulamentul Local de Urbanism și din pLanul Urbanistic General al comunei Miroslava.

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se introduc precizări și actualizări ale termenilor și condițiilor din Regulamentul Local de Urbanism și Planul Urbanistic General al comunei Miroslava. Scopul este de a asigura o aplicare unitară a reglementărilor urbanistice, de a clarifica noțiuni care au generat interpretări diverse și de a corecta deficiențe constatate în practică, sprijinind dezvoltarea durabilă a comunei.

Noile reglementări afectează direct toți locuitorii și societățile comerciale care intenționează să construiască, să extindă sau să modifice clădiri în subzonele L1a (locuire individuală și colectivă în țesut tradițional), L1b (locuire individuală și colectivă înaltă în cartiere rezidențiale noi) și L1P (locuire individuală și colectivă în țesut tradițional în zone protejate) din comuna Miroslava. Acestea includ condiții stricte privind aspectul exterior al clădirilor, materialele utilizate, culorile admise și interzise, panta acoperișurilor și retragerea ultimului nivel, precum și definiții clare pentru tipurile de locuințe și înălțimea maximă a clădirilor.

Aceste noi condiții și definiții vor fi aplicate în cadrul procedurilor de eliberare a Certificatelor de Urbanism și a Autorizațiilor de Construire. Solicitările pentru aceste documente se depun la Compartimentul Urbanism din cadrul Primăriei Comunei Miroslava, conform procedurilor standard în vigoare, dar vor fi evaluate în lumina noilor reglementări detaliate în prezenta hotărâre. Documentele necesare sunt cele obișnuite pentru obținerea avizelor de urbanism și construcție, iar termenele de procesare rămân cele stabilite prin legislația specifică.

Documentul nu menționează costuri sau beneficii financiare directe pentru cetățeni sau firme, ci stabilește un cadru normativ actualizat pentru activitățile de construcție.

📄

Document PDF - Hotărâre

Hotarare_188_30-08-2018.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDETUL IASI ab , aha COMUNA \ : ye 2 1918-2018 | SARBATORIM IMPREUNA prin care se aproba precizarea unor termeni si conditii din Regulame: tul Local de Urbanism si din Planul Urbanistic General al Comunei Miroslava, jiidetul Lagi Consiliul Local al Comunei Miroslava, intrunit in sedinta ordinara. Avand in vedere : -propunerea intiatorului proiectului de hotărâre si expunerea de motive a initiatorului, înregistrată sub nr.23796/30.07.2018; -referatul întocmit de către domnul Herghelegiu Bogdan-Arhitect Sef si inregistrat sub -prevederile H.C.L. Miroslava nr.146/26.11.201 I privind ay:robarea Planului Urbanistic General al Comunei Miroslava, judetul Iasi si al Regulamentului Local de l rbanism; -prevederile art.25, art.27 alin.(1), art.27 ! din Legea nr.350:2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările si completările ulterioare; -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică egislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile art.36 alin.(2) lit.c), alin.(5) lit.c) din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completarile ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenfa decizională in administratia publică, cu modificarile si completarile ulterioare; Avand in vedere ca, in perioada implementării P.U.G. si R.].U. ale Comunei Miroslava, judetul Iaşi, aprobate prin Hotărârea nr.146 din 26.11.20] I, in practica adininistrativa au fost constatate unele deficiente ale documentatiei si au fost inregistrate numeroase reclaniatii, Avand in vedere necesitatea defalcării reglementărilor urba istice, pe subzone functionale prin aducerea acestora in acord cu tendintele si cerintele de dezvoltare d:rabilă $i socio-economic, Avand in vedere că, la procedura de eliberare a Certificatelor de urbanism si a Autorizatiilor de construire de la nivelul U.A.T. Comuna Miroslava, judetul Iasi, s-a constatat ca, definirea unor termeni si conditii din Regulamentul Local de Urbanism si din Planu Urbar istic General al comunei Miroslava conduc către interpretari ale unor notiuni, care ar putea determina o aplicare neunitară la nivelul U.A.T. Comuna Miroslava a acestor documente, Având în vedere că, explicarea în detaliu a unor termeni si zondiţii existente deja in continutul Regulamentului Local de Urbanim (n.r. aprobat conform H.C.L. Miroslava nr.146/20] 1) nu implica modificarea in fond a documentului, ,_ Avand in vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialilate, In temeiul art.45 alin.(1) si art.115 alin.(1) lit.b) din Legea n:. 215/2001 a administratiei publice locale republicată, cu modificările si completările ulterioare, cena & Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305; one: Sistem de Management certificat tel: 0232 295 68°; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod >f oTecance, WE conform ISO 9001: 2008 fiscal:454046° : e-mail Secretariat@primariamirostava ro, af _ CERT ya} . JUDETUL IAŞI _ ae I COMUNA E - EER ~~ cet ca 1StH-261a | SĂRBĂTORIM IMOREUNA Art.1.Prin prezenta hotărâre se precizează termenii si ccaditiile din Regulamentul Local de Urbanism al Comunei Miroslava, judetul Iasi, Anexă la H.C.L. M roslava nr.146/26.11.2011 si Planul Urbanistic General al Comunei Miroslava, judetul Iasi, dupa cum u 'meaza: *Art.11 - Aspectul exterior al clădirilor - se va defalca pe suszone functionale, astfel: Lla - subzona de locuire individuală si colectivă situită in jesut traditional cu regim de construire continuu sau discontinuu. Subzonă dezvoltaă in etape succesive, organic si planificat. - aspectul clădirilor va tine seama de caracterul sp:cific al zonei si de arhitectura clădirilor din vecinătate cu care se află in relatii de co-vizibilitate; - constructiile trebuie să contribuie la armonia mediului lor. prin proportii corecte ale volumului şi elementelor lor, prin calitatea materialelor utilizate si prin alegerea culorilor folosite pentru infrumusetarea lor; "Se Va asigura o tratare similară a tuturor faţadelor aceleias: clădiri; - Se va acorda atentie modului de tratare a acoperişurilor sau teraselor; - se interzice afectarea aspectului arhitectural al clădir;lor prin dispunerea neadecvată a reclamelor pe plinurile fatadelor, parapete, balcoane, etc. - acoperirea de culoare maro, grena, brun-roşcată este ovligatorie in functie de caracterul specific al zonei si de arhitectura clădirilor din vecindtute cu care se află in relatii de co- vizibilitate; acoperisurile pot fi realizate in sistem mixt, in p.nta si in terasă. - pentru cladirile care ating indltirnea maxima admisă prin prezentul regulament, este obligatorie retragerea cu minim 2m a ultimului nivel pe tuate faţadele, cu exceptia fatadelor comune cu alte constructii; - panta maxima admisă pentru acoperisuri este de 45%; To Ai ieee Spe CLG, | Gaee EL Heer es ie | oA TAB ag: | ere Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, C »muna Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305; Oma': Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; iax: 0232 236 860; 0332 424 444: Cod g(/ pal 3 conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461: &-mail secretariat@primariamiroslava ro r\ CERT Ky JUDETUL IASI - PAR COMUNA E ees. \ţ' 1918-2018 | SĂRBĂTORIM ÎMPREUNĂ - nu sunt admise culorile stridente pentru finisajele exterioare ale clădirilor (roz, roşu, mov, portocaliu, galben, verde crud, turcoaz, bleu, violet, kaki, vernil, cyclam si tonuri intermediare ale acestor culori); -nu sunt admise solutii de învelire care promovează accente verticale nejustificate tip minaretă, turn, etc.; - hu sunt admise interventii de orice natura pe fondul cons ruit existent care sunt incompatibile cu actualul regulament; - următoarele materiale sunt strict interzise: PVC, tabli, plăci din azbociment, pereti tip cortină, panouri tip sandwich, alucobond - ca finisaje exter:oare pentru pereţi. - SE recomandă utilizarea materialelor specifice zonei: l:mn, vopsele lavabile in tonuri si nuante de culori calde, pastelate, nestridente (exemplu: alb, crem etc.) LIb - subzona de locuire individuală şi colectivă înaltă cu regim de construire continuu si discontinuu. Subzonă nouă, dezvoltată în cartierele rezidenţiale. - aspectul clădirilor va tine seama de caracterul specific al zonei si de arhitectura cladirilor din vecinătate cu care se află in relatii de co-vizibilitate; - constructiile trebuie să contribuie la armonia mediului lor, prin proportii corecte ale volumului si elementelor lor, prin calitatea materialelor utilizate şi p:in alegerea culorilor folosite pentru -se Va asigura o tratare similară a tuturor fatadelor aceleiasi clădiri; - Se va acorda atentie modului de tratare a acoperisurilor sau teraselor; - se interzice afectarea aspectului arhitectural al cladiriior prin dispunerea neadecvată a reclamelor pe plinurile fatadelor, parapete, balcoane, etc. - acoperirea de culoare maro, grena, brun-roşcată este oi ligatorie in functie de caracterul specific al zonei si de arhitectura clădirilor din vecinăta.e cu care se află in relafii de co- vizibilitate; acoperisurile pot fi realizate in sistem mixt, in p: nta si in terasa. - pentru cladirile care ating înălțimea maxima admisă prin prezentul regulament, este obligatorie retragerea cu minim 2 m a ultimului nivel pe tuate fatadele, cu exceptia fatadelor comune cu alte constructii; - panta maxima admisă pentru acoperisuri este de 45%; Bl THURR IGEN E - EA -- r --- 1 stay cy rh CERT / | JUDETUL IASI ARR | COMUNA Betty oc, ARES SN afer' A ar SNE EE eos E a„y'} 1998-2018 | SARBATORIM IMPREUNA - nu sunt admise culorile stridente pentru finisajele exterioare ale clădirilor (roz, roșu, mov, portocaliu, galben, verde crud, turcoaz, bleu, violet, kaki, vernil, cyclam si tonuri intermediare ale acestor culori); -nu sunt admise solutii de invelire care promovează accente verticale nejustificate tip minaretă, turn, etc.; - hu sunt admise interventii de orice natură pe fondul conslruit existent care sunt incompatibile cu actualul regulament: - următoarele materiale sunt strict interzise: PVC. tablz. plăci din azbociment, pereti tip cortină, panouri tip sandwich, alucobond - cu finisaje exterivare pentru pereţi. - Se recomanda utilizarea materialelor specifice zonei: lumn, vopsele lavabile in tonuri si nuanţe de culori calde, pastelate, nestridente (exemplu: alb, crem etc.); L1P - subzona de locuire individuală si colectivă in tesut tiaditional cu regim de construire continuu sau discontinuu situată in zone protejate; - pentru orice tip de interventie asupra fondului construit si a amenajarilor în tesut protejat se va fine seama de caracterul morfologic spi cific al zonei si de arhitectura clădirilor din vecinatate cu care se află in relatii de co-vizibil tate; - orice tip de interventie se va realiza utilizând materiile si tehnici traditionale specifice; - elementele constructive, caracteristicile volumetrice si de'aliile de finisaj ale constructiilor traditionale vor fi utilizate pentru operatiunile de coristruire si reabilitare executate in interiorul zonelor protejate; IH.2 DEFINITII AI TERMENILOR UTILIZATI ÎN CADRU I, REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM Se completează cu definirea următorii termeni utilizati in prezentul Regulament Local de Urbanism al comunei Miroslava, judetul Iasi: LOCUINTA INDIVIDUALA - unitate de locuit unifamilială cu un numar de maxim 5 can'ere cu respectarea prevederilor din LEGE nr. 114 din 11 octombrie 1996 (**republicată**) privind lo: uintele si Ordin Ministerul Sanatatii nr.119 din 04-02-2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanntate publica privind mediul de viata al populatiei. LOCUINTA COLECTIVA MICA - unitate de locuit cu un număr de maxim 4 apartamente (unitati ci> locuit unifamiliale) pe nivel avand regim de inaltime maxim S(D)+P+IE cu respectarea prevederilor jin LEGE nr. 114 din 1] octombrie 1996 (**republicata**) privind locuintele si Ordin Ministerul San.tatii nr.]19 din 04-02-2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei. ASTIN Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, C >muna Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305; Saye Sistem de Management certificat tel. 0232 295 680; 'ax: 0232 236 860; 0332 424 444: Cod ei THERESE: iE conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461- e-mail secretariat@primariamiroslava ro JUDETUL IASI aia COMUNA Se tet L 1918-2018 | SARBATORIM ÎMPREUNĂ LOCUINTE CUPLATE - unitate de locuit cu un număr de maxim 2 apartamente (:inități de locuit unifamiliale) având regim de inaltime maxim S(D)+P+IE cu respectarea prevederilor din LEGE nr. 114 din 1] octombrie 1996 (**republicată**) privind locuintele si Orvin Ministerul Sanatatii nr.119 din 04-02-2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatati: publica privind mediul de viata al populatiei. LOCUINTE INSIRUITE - unitate de locuit cu un număr de maxim 3 apartamente (unități de locuit unifamiliale) având regim de inaltime maxim S(D)+P+1E cu respectarea prevoderilor din LEGE nr. 114 din 1] octombrie 1996 (**republicata**) privind locuintele si Ordin Ministerul Sanatatii nr.119 din 04-02-2014 pentru aprobarea Normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei. INALTIMEA MAXIMA A CLADIRILOR - Se exprima in metri si numar de niveluri conventionale inaltimea maxima admisa in planul fatadei, masurata intre teren (in situatia anterioara lucrarilor de terasament) si cornise sau limita superioara a parapetului terasei." Art.2.Se aprobă actualizarea Regulamentului Local de Urba tism al Comunei Miroslava, Judetul Iasi cu modificările si completarile prevazute la art. 1. Art.3.Orice persoană care se consideră vatamata intr-un drepi: al sau ori intr-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interest lui legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată, Art.4.Prezenta hotarâre va fi comunicată. prin grija se:retarului comunei Miroslava. in termenul prevăzut de lege, către domnul primar, Directiei Tehnic:-director executiv, Compartiment Urbanism, persoanelor fizice si/sau juridice interesate si Instituţie: Prefectului Judeţului laşi pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa | afisierul local pentru aducere la cunostinta publica. Miroslava, : stăzi, 30 august 2018 PREPSEDINTE DE SEDINTA CONSILIER LOCAL ; ' ' 7 Contrast: 1ează pentru legalitate : Secretar Qo Re CE Ufsanu Aneuta-Lenuta OIE Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, E"l unaiMiroslava, Jud. lagi, CP: 707305; Gre? Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680: * 1x: oad 236 860,/0332 424 444: Cod >i THURINGES ie conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e mail secretariat@primariamiroslava ro. Gl 'cert 5)

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 30.08.2018
Fișier: Hotarare_188_30-08-2018.pdf

Context și istoric

Un document nu există singur. Iată legăturile lui cu restul activității Consiliului Local.

A fost adoptat în ședința din 30.08.2018, împreună cu alte 19 documente. Se întemeiază pe 4 acte din legislația națională. Domenii atinse: Urbanism și amenajarea teritoriului, maxima admisa, locuire individuala.

11
documente conexe
19
în aceeași ședință
4
acte naționale invocate
9
domenii atinse

Temei legal invocat

Domenii atinse

Apasă pe un domeniu pentru a vedea toate documentele care îl tratează.

Continuă explorarea

Documentele de mai jos completează imaginea de ansamblu.

Documente direct legate

Acte care modifică, abrogă sau invocă acest document.

Din aceeași ședință — 30.08.2018

Vezi toată ședința →

Celelalte documente adoptate în aceeași zi.

Pe aceeași temă

Documente care tratează aceleași subiecte.

Hotărâre ·28.02.2020

Hotărârea nr. 32 · 28.02.2020

Hotararea nr. 32 privind avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbarea R.L.U. si schimbarea zonei de functiuni din A2 (subz...

Teme comune: Urbanism și amenajarea teritoriului, locuire individuala, construire continuu

Transparență Decizională ·19.02.2020

Transparență Decizională · 19.02.2020

Proiect de hotarare nr. 32 privind avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbarea R.L.U. si schimbarea zonei de functiuni...

Teme comune: Urbanism și amenajarea teritoriului, locuire individuala, construire continuu

Transparență Decizională ·19.02.2020

Transparență Decizională · 19.02.2020

Proiect de hotarare nr. 33 privind avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbarea R.L.U. si schimbarea zonei de functiuni...

Teme comune: Urbanism și amenajarea teritoriului, locuire individuala, construire continuu

Hotărâre ·29.02.2024🤖 rezumat

Hotărârea nr. 33 · 29.02.2024

Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.33/29.02.2024 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru SCHIMBARE ZON...

Teme comune: Urbanism și amenajarea teritoriului, locuire individuala, construire continuu

Hotărâre ·30.09.2025

Hotărârea nr. 179 · 30.09.2025

Hotărârea nr. 179/30.09.2025 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru introducerea în intravilanul satului Găureni a ter...

Teme comune: Urbanism și amenajarea teritoriului, locuire individuala, construire continuu

Hotărâre ·27.03.2025🤖 rezumat

Hotărârea nr. 60 · 27.03.2025

Hotărârea nr. 60 /27.03.2025 privind privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbare zonă de funcțiune din L1a în A1a...

Teme comune: Urbanism și amenajarea teritoriului, locuire individuala, construire continuu

Cauți altă hotărâre sau un subiect?

Caută în toate documentele publice ale comunei Miroslava — hotărâri, informări, procese-verbale, bugete. Textul din PDF-uri scanate este și el indexat.

Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum