📄
Anunț Public

anunt_public_08-07-2020_Memoriu PUZ_2.pdf

08.07.2020

UATC Miroslava, jud. Iași, anunță organizareaDEZBATERE PUBLICĂîn cadrul procedurii de consultare publică, referitor la proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal: Construire clădire cu regim de înălțime P+1E(retras) pentru funcțiuni mixte: servicii, comerț, alimentație publică; amenajare spațiu exterior pentru găzduire Monument al Eroilor, zone de petrecere a timpului liber și parcare supraterană – intravilan sat Miroslava, com. Miroslava, număr cadastral 78789.Inițiatorul proiectului PUZ este SC IULIUS REAL ESTATE SRL.Proiectul se află în faza premergătoare aprobării.Dezbaterea publică va avea loc joi, 16.07.2020, între orele 9.00 și 11.00, în Sala de sport, com. Miroslava, sat Miroslava, str. Vasile Alecsandri, nr.2.Numărul participanților este limitat la cel mult 20 persoane – conform art.10 din Anexa 3 a HG476/16.05.2020-, în condițiile prevenției Covid-19, prin urmare recomandăm celor interesați formarea de grupuri consultative, și trimiterea unor reprezentanți la dezbaterea publică. Anunțarea participării trebuie făcută cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea dezbaterii, pe adresa:[email protected].În același context, accesul presei este permis în condițiile anunțării participării cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea dezbaterii, pe adresa:[email protected].

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se introduce un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unei clădiri cu funcțiuni mixte: servicii, comerț, alimentație publică, alături de amenajarea unui spațiu exterior pentru un Monument al Eroilor, zone de petrecere a timpului liber și o parcare supraterană în satul Miroslava. Scopul este dezvoltarea unei noi zone comerciale și de servicii, completată de facilități publice și spații verzi, pentru a asigura o compoziție urbanistică coerentă și o estetică îmbunătățită a ansamblului.

Pot beneficia locuitorii comunei Miroslava prin accesul la noi servicii comerciale, opțiuni de alimentație publică și spații de recreere. De asemenea, comunitatea va beneficia de un Monument al Eroilor și de zone de petrecere a timpului liber. Societățile comerciale din domeniile vizate pot găsi noi oportunități de afaceri în cadrul complexului propus sau pot fi afectate de concurența generată de noile facilități. Orice persoană interesată, cetățean sau reprezentant al unei firme, poate participa la dezbaterea publică pentru a-și exprima punctul de vedere.

Dezbaterea publică va avea loc joi, 16.07.2020, între orele 9:00 și 11:00, în Sala de sport, comuna Miroslava, sat Miroslava, strada Vasile Alecsandri, nr. 2. Anunțarea participării trebuie făcută cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea dezbaterii, pe adresa [email protected]. Numărul participanților este limitat la cel mult 20 de persoane. Nu sunt menționate acte necesare specifice pentru participare, în afară de anunțarea prealabilă.

Documentul nu menționează costuri directe pentru cetățeni sau firme legate de participarea la dezbatere sau de implementarea proiectului, nici ajutoare sau scutiri.

📄

Document PDF - Anunț Public

anunt_public_08-07-2020_Memoriu PUZ_2.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

Detalii document

Data: 08.07.2020
Categorie: Anunț Public
Fișier: anunt_public_08-07-2020_Memoriu PUZ_2.pdf
📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
BIROU "ARHITECTURA 3" Arh. loan Angela O: PLAN URBANISTIC ZONAL (OD CONSTRUIRE CLADIRE CU REGIM DE INALTIME [-. P+1E RETRAS PENTRU FUNCTIUNI MIXTE: (/. SERVICII, COMERT, ALIMENTATIE PUBLICA, fie AMENAJARE SPATIU EXTERIOR PENTRU Z- GAZDUIRE MONUMENT AL EROILOR, ZONE DE ae PETRECERE A TIMPULUI LIBER SI PARCARE "> SUPRATERANA Cay Comuna Miroslava, sat Miroslava, NC 78789 ao Beneficiari: .-Î-w__)i SC IULIUS REAL ESTATE SRL prin MIHAILA BOGDAN Ae Lista responsabilitati (SS, Î S Sef proiect: arh. IOAN ANGELA a "etn i pod Arhitectura: arh. IOAN ANGELA Nee es Instalatii: ing. FILIP VASILE =" Topo : ing. OLARU ANIEL GHEORGHE Geo: ing. MUSAT VASILE PIESE SCRISE | e MEMORIU DE PREZENTARE - ! 1. INTRODUCERE a 1.1. Date de recunoastere a documentatiei OM. 1.2. Obiectul PUZ SE 1.3. Surse documentare ' 2. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTARII URBANISTICE /--- 2.1. Evolutia zonei - 2.2. Incadrare in localitate O ' 2.3. Elemente ale cadrului natural -: 2.3.1. relieful eel 2.3.2. reteaua hidrografica Poy 2.3.3. Clima 2.3.4. conditii geologice, geomorfologice, hidrologice si geotehnice & 2.3.5. riscuri naturale J ţ 2.4, Circulatia - 2.5. Ocuparea terenurilor "-ţ_„ m 2.6. Echipare edilitara [MT 2.7. Probleme de mediu (SD) 2.8. Optiuni ale populatiei "°¢] 3. PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICA LR 3.1. Concluzii ale studiilor de fundamentare Cy 3.2. Prevederi ale P.U.G. yan 3.3. Valorificarea cadrului natural T 3.4. Modernizarea circulatiei <p 3.4.1.Cai de comunicatii on 3.4.2.Transport in comun (2) 3.4.3. Parcaje oe 3.5. Zonificarea functionala - reglementari, bilant teritorial, indici urbanistici (a a 3.6. Dezvoltarea echiparii edilitare ee d 3.7. Protectia mediului ls, 3.8. Obiective de utilitate publica r- 4. CONCLUZII , MASURI IN CONTINUARE e REGULAMENT LOCAL DE URBANISM CS CAPITOLUL I - DISPOZITII GENERALE Z 1. Rolul RLU 2. Baza legala a elaborarii ar 3. Domeniul de aplicare oS CAPITOLUL II - REGULI DE BAZA PRIVIND MODUL DE OCUPARE A a TERENURILOR p 4. Reguli cu privire ia pastrarea integritatii mediului si protejarea (a E patrimoniului natural si construit oe 5. Reguli cu privire la siguranta constructiilor si ia apararea interesului public 6. Reguli de amplasare si retrageri minime obligatorii 7. Reguli cu privire la asigurarea acceselor obligatorii 8. Reguli cu privire la echiparea edilitara 9. Reguli cu privire la forma si dimensiunile terenurilor pentru constructii 10.Reguli cu privire la amplasarea de spatii verzi si imprejmuiri CAPITOLUL lil - ZONIFICARE FUNCTIONALA 11. Unitati si subunitati functionale r CAPITOLUL IV - PREVEDERI LA NIVELUL UNITATILOR SI SUBUNITATILOR ZA FUNCTIONALE aa f CAPITOLUL V - UNITATI TERITORIALE DE REFERINTA j ~ ~ SECTIUNEA | - UTILIZARE FUNCTIONALA - Art.1 Utilizari admise / Art.2 Utilizari premise cu conditii - Art.3 interdictii de utilizare = SECTIUNEA li - CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI () i CONFORMARE A CLADIRILOR T Art. 4 Caracteristici ale parcelelor(suprafete, forme, dimensiuni) I\F Art.5 Amplasarea cladirilor fata de aliniament Joo Art.6 Amplasarea fata de limitele laterale ale parcelelor Art.7 Amplasarea cladirilor unele fata de altele pe aceasi parcela (. » Art. 8 Circulatii si accese A Art.9 Stationarea autovehicolelor -- Art.10 inaltimea maxima a cladirilor l- MR Art.11 Aspectul exterior al cladirilor pool Art.12 Conditii de echipare edilitara (FQ Art.13 Spatii libere si spatii plantate a Art.14 Imprejmuiri a SECTIUNEA II! - POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI SPE UTILIZARE A TERENULUI _/î' Art.15 Procent maxim admisibil de ocupare a terenului ae Art.16 Coeficient maxim de utilizare a terenului ! Art.17 Modificari ale P.U.Z. - SECTIUNEA IV (39) Art.18 Recomandari speciale pentru detinatorii de terenuri in ces zona P.U.Z. ulu (2 T PIESE DESENATE cee I.T.L. INCADRARE IN TERITORIUL LOCALITATII plansa AO NE INCADRARE IN ZONA plansa A1 -! SITUATIE EXISTENTA plansa U1 REGLEMENTARI URBANISTICE -ZONIFICARE plansa U2 > REGLEMENTARI TEHNICO - EDILITARE plansa U3 E PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR plansa U4 aac Arh. log Angela.' MEMORIU DE PREZENTARE 1. INTRODUCERE 1.1 DATE DE RECUNOASTERE A DOCUMENTATIEI e Beneficiari: SC IULIUS REAL ESTATE SRL prin MIHAILA BOGDAN r- | « Elaborator - arh. loan Angela a ing. Fillip Vasile "I! Subproiectanti colaboratori: -Ă topo - ing. Oiaru Aniel Gheorghe TE geo - ing. Musat Vasile yaa + Denumirea lucrarii : Plan urbanistic zonal - "PUZ - CONSTRUIRE CLADIRE - CU REGIM DE INALTIME P+1E RETRAS PENTRU FUNCTIUNI MIXTE: O SERVICII, COMERT, ALIMENTATIE PUBLICA, AMENAJARE SPATIU / EXTERIOR PENTRU GAZDUIRE MONUMENT AL EROILOR, ZONE DE "r PETRECERE A TIMPULUI LIBER SI PARCARE SUPRATERANA" li\rÎ e Amplasament - comuna Miroslava, sat Mirostava, NC 78789 e Proiect 2/03. 2020 ( -, 1.2. OBIECTUL LUCRARII 7) + Lucrarea urmareste realizarea unei compozitii coerente din punct -- de vedere urbanistic si configurarea unei estetici a ansamblului compozitional in zona = studiata. Obiectul PUZ consta in propuneri de organizare functionala, estetica si [ - - tehnica a zonei, urmarindu-se relationarea coerenta cu zonele invecinate. ( Sf) . Documentatia fundamenteaza necesitatea si oportunitatea construirii unui complex cu ee ¢. destinatie mixta: servicii, comert, alimentatie publica, sala de conferinte, monument al PIT eroilor, spatii pietonale si parcari. NE e Prevederile programului de.dezvoltare a localitatii pentru zona studiata: /- PUG: Proiectul nr. 18492/2011 "Plan Urbanistic General al comunei Miroslava " si __ "Regulamentul urbanistic aferent P.U.G. -ului", este avizat ai aprobat in baza Hotararii ae Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 146 din 26.11.2011 si prevede pentru unitatea -- teritoriala de referinta in care se afla amplasamentul zonele: en | M1 - subzona cu regim de construire continuu sau discontinuu cu regim mic de ae inaltime(nuclee secundare ale satelor componente comunei Miroslava) (a < IS1 - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general; we d V1a - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice. I, Avand in vedere functiunile propuse de Primaria Comunei Miroslava prin Caietul de r- - sarcini, si tema de proiectare, prin PUZ se propune incadrarea in: UTR1- [$2 - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip complex comercial -: UTR2 - Via - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, Man gradini publice -- SURSE DE DOCUMENTARE ca 1. PUG -proiect nr. 18492/2011 "Plan Urbanistic General al comunei Miroslava " si , "Regulamentul urbanistic aferent P.U.G. -ului", este avizat ai aprobat in baza Hotararii r. Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 146 din 26.11.2011 - 2. Studiu geotehnic. (a L 3. Plan topografic sc.1:1000 l 4. Plan cadastral sc.1:5000 5. PUG Municipiul lasi - Studiu de fundamentare B.l. - Relatii periurbane elaborate de URBIS 90 Bucuresti si Habitat Proiect S.A. lasi 2. STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTARII URBANISTICE 2.1 EVOLUTIA ZONE! e Date privind evolutia zonei Zona in care se incadrează teritoriul studiat se gaseste in intravilan - fata de limita propusă prin PUG HCL 146 din 26.11.2011, urmand sa suporte operatiuni de lotizare, echiparea cu dotarile necesare zonei, in vederea transformării in zona de dotari si este limitrofa sos. lasi - Voinesti, conform planului de incadrare in zona anexat. In urma reconstituirii drepturilor de proprietate prin aplicarea Legii 18/1991 s-au emis [; titluri de proprietate asupra unor terenuri pentru care proprietarii initiali (sau cei care au - | cumparat de la acestia) au solicitat certificate de urbanism si autorizatii de construire. ate Functiuni pe zona: sl -, - locuinte individuale; -- - locuinte colective / - Primaria Comunei Miroslava ...~ Fond construit : = - fond construit nou dupa 1991 din materiale durabile - cadre beton () , armat, zidarie de caramida, structuri metalice - in stare foarte buna. Z * Caracteristici semnificative ale zonei ea Avand in vedere ca in ultimii 10 ani de la elaborarea P.U.G.-ului comunei * -1 Miroslava , terenurile din intravilan sunt in proprietatea unor beneficiari care isi construiesc sau intentionează sa construiască dotari, noile solicitări necesita identificarea (5 ; unor suprafete noi, cu potential de construire prin care să aiba loc o noua organizare a - " intravitanului. CI Zona studiată are toate conditiile de a se constitui in zona mixta deoarece: [- - este situata pe un teren favorabil constructiei de dotari ST (Conform studiului geo): (FQ , - este amplasata in intravilan comunei Mirosiava, fiind astfel posibilă r cooperarea in probleme de echipare edilitară si de folosintă a dotarilor social - rT culturale; /_"' - are asigurate accesele si legăturile favorabile prin sos. lasi - Voinesti; e - exista echipare edilitara pe sos. lasi - Voinesti; <q: * Potential de dezvoltare , Terenul studiat are potential de dezvoltare ca zona de dotari din urmatoarele T considerente: (a 3 ; - conformarea din punct de vedere al reliefului si a posibilitatii de fundare a a constructiilor; (a= - terenul este amplasat in intravilan comunei Miroslava; -. - apropierea de municipiul lasi - ceea ce confera in perspectiva posibilitatea de - racordare la sistemul de utilitati orăsenesti; T - existenta legăturilor auto si pietonale cu zonele invecinate; - - existenta tendintei clare de ocupare de terenuri in intravilanul comunei Miroslava / 7 de către locuitorii orasului lasi, tendinta anticipata si oferita ca solutie de a perspectiva de elaboratorii studiuiui pentru Zona Metropolitana a municipiul lasi. a 2.2. INCADRARE IN LOCALITATE sl - Terenul studiat este in intravilan comunei Miroslava. Aspecte generale -S Teritoriul luat in studiu are o suprafata de 14318,00mp. (a Relationarea zonei cu localitatea: - - Nord - sos. lasi - Voinesti - 20,00m pana in ax; - Sud si Vest - sir. arh. Beldiman Filaret - 10,00m din ax; - Est - str. V. Alecsandri - 10,00m din ax. * Accesibilitatea - Este asigurata prin existenta sos. lasi - Voinesti * Cooperarea in domeniul edilitar - Asezarea in imediata apropiere a sos. lasi - Voinesti, pe care se află amplasate următoarele categorii de retele edilitare: electrice, gaze, telefonie, apa, canalizare asigura posibilitatea racordarii zonei studiate la acestea: * Deservirea cu institutii de interes general- Locuitorii zonei, datorita pozitionării acesteia, vor avea acces la dotările social! - culturale ale comunei Mirosiava. F 2.3.ELEMENTE ALE CADRULUI NATURAL - 2.3.1. RELIEFUL / Terenul studiat este amplasat in partea central estica a Platformei Moldovenesti -. si prezinta o panta variabila (3,5%) pe directia E - V. - 2.3.2. RETEAUA HIDROGRAFICA / u Nu exista retea hidrografica in zona amplasamentului studiat. TI 2.3.3. CLIMA Zona studiata in cadru! prezentului P.U.Z. se incadrează intr-un climat de tip O j temperat - continental pronuntat, integrandu-se in mod organic ansamblului conditiilor -. naturale ale Podisului Moldovei. I\ri In timpul verii predomină timpul secetos, cu temperaturi ridicate, a caror valoare ' maxima a fost de 40°C . larna zona este acoperită de mase de aer venite dinspre nord- , estsi nord, fiind adesea expuse viscolului. Valorile medii anuale ale temperaturii aerului (,J " sunt destul de ridicate, izoterma de 9°C strabatand sinuos zona. a Cantitatea totala de precipitatii oscilează in functie de anotimp: vara cad ploi --. torentiale si sub forma de averse, iar toamna bumite de lungă durată. [- Vanturile dominante bat din nord-est si nord, iar secetele, brumele tărzii, ploile cu --* grindina si furtunile mari sunt fenomene hidrometeorologice destul de frecvente. ( fod j 2.3.4. CONDITII GEOLOGICE, GEOMORFOLOGICE, HIDROGEOLOGICE SI --. GEOTEHNICE -T A.1. Amplasamentul studiat se gaseste in intravilan, comuna Miroslava, conform A , planului de incadrare in zona SG1aferent studiului geo. -- A.1.1. Geomorfologic, zona amplasamentului se incadreaza inPodisul central / moldovenesc, parte a Platformei Moldovenesti care reprezinta cea mai veche unitate „J de platforma de pe teritoriul Romaniei, respectiv terminatia sud - vestica a Platformei ~ Europei Orientale (a 3j A.1.2 Geologic, zona este caracterizata de prezenta formatiunilor de - varsta sarmatiana si cuaternara. (a a - Sarmatianul fundamentul zonei este reprezentat de argila - marnoasa bazala vanata cenusie prezenta la peste 14- 16m., Fe ; - Cuaternarul este constituit din: rr. Zona DC1 Foraj F1 (7,00m) - - 0,00 - 1,00m - sol vegetal, prafos argilos, brun; ym - 1,00 - 7,00m - pachet format dintr-o alternanta de argile prafoase cu , argile de culoare cafenie, cu plasticitate mare si consistenta variabila, <r : de la tare fa plastic vartos(pana la adancimi de 5,00m), la plastic , consistent in continuare, cu zona care tinde spre moale(intre 5,50- [ | 6,00m); pana la adancimea de 2,00m, argila prafoasa este uscata si =e sfaramicioasa cu rare intruziuni calcaroase pana la adancimea de mem wt Zona DC2 Foraj F1 (7,00m) - 0,00 - 1,30m - pamant vegetal brun, cu resturi de radacini, intercalat cu argiia prafoasa de la -1,00m; - 1,30 - 2,70m - argila prafoasa loessoida, cafenie, sensibila la umezire, cu plasticitate mare, tare, cu intruziuni calcaroase pana la -1,50m; - 2,70 - 7,00m - argila cu plasticitate mare, cafenie si tare pana la- 3,40m, cafenie spre bruna si plastic vartoasa in rest. In jurul adancimii de -5,00m creste fractiunea de praf si se face trecerea spre o argila prafoasa, bruna pana fa -5,50m si cafenie in rest, cu plasticitate mare, plastic vartoasa ce prezinta rare concretiuni calcaroase sub forma de papus de la -5,50m pol Zona DC3 te Foraj F1 - F2 (6,50m) I - - 0,00 - 1,50m.- platforma betonata in stare avansata de degradare, - resturi daramaturi, pamant cafeniu, praf, cafeniu - galbui, plasticitate / redusa, consistenta plastic vartoasa; -- - 1,50 - 5,50m - praf, galbui, intercalatii calcaroase, plasticitate redusa, Z plastic vartos, cu trecere in praf argilos, cu plasticitate redusa-mijlocie, G in stare plastic vartoasa tare; . -5,50 - 6,50m - argila prafoasa, cafenie, cu plasticitate mijlocie-redusa Pw in stare plastic, consistenta medie; AE Penetrare dinamica - - 0,00 - 1,50m - pamant cafeniu si praf cafeniu; (5 - 1,50 - 3,70m - praf galbui; se - 3,70 - 5,50m - praf argilos -- - 5,50 - 10,00m argila prafoasa I-____ zona DC4 L Foraj FO1 (10,00m) (SQ: - 0,00 - 0,70m - sol vegetal; - 0,70 - 6,10m - praf argilos, galben - maroniu, macroporic, cu E concretiuni calcaroase si calcar diseminat, cu plasticitate redusa, plstic Wa „ vartos, cu trecere in praf argilos, cu plasticitate medie, plastic vartos ( = spre tare; ae - 6,10 - 10,00m - argila nisipoasa (prafoasa), cafenie, cu filme de nisip, <. cu plasticitate mare, plastic vartoasa; Ă Penetrare dinamica r:,f_Î - 0,00 - 0,70m - sol vegetal; - 0,70 - 6,10m - praf argilos; (a „ - 6,10 - 10,00m - praf galben maroniu (argila prafoasa) m r ă A.1.3. Apa subterana nu s-a interceptat in foraje: P, A.2. Antecedentele terenului " Accidente teren - umpluturi, hrube, etc. Nu se semnaleaza pe amplasament accidente subterane materializate M prin beciuri, hrube, pungi namol, etc. Z A3. Consideratii privind: , - seismicitatea amplasamentului ir - adancimea de inghet a amplasamentului - A.3.1. Seismicitata amplasamentului _U Conform STAS 11100/1-77, corelat cu Normativ P100-1/2013 rezulta pentru amplasament zona de seismicitate "C", caracterizata prin: (a L ag - acceleratie gravitationala = 0.25g - Tc - perioada de colt = 0,7s Clasa de importanta dupa P100/2006 IV A.3.2. Adancimea de inghet a terenului de pe amplasamentul studiat Conform STAS 8054/77 adancimea maxima de inghet a amplasamentului este de 0,90m de la suprafata terenului. Amplasamentul se incadreaza in zona C: - zona specifica actiunii vantului (CR1-1-4/2012) q ref = 41m/s; - zona specifica a actiunii zapezii CR(1-1-3-2012) SOk = 2,5KN/mp A.3.3. Stabilitatea zonei - inundabilitatea Zona amplasamentului nu prezinta fenomene de alunecari de teren. Amplasamentul nu este supus inundatiilor sau viiturilor de apa din r: precipitatii a B. ANALIZA STABILITATII INTRGULUI SISTEM |/ | Calculul stabilitatii s-a facut conform STAS3300/2-85, pc.4.4.: j \' - - in varianta unui versant cu incarcarea actuala a rezuitat o valoare a -- factorului de stabilitate Fsmin.=5,48; / " - invarianta unui teren incarcarcat cu constructiile proiectate a ee: rezultat o valoare a factorului de stabilitate Fsmin.=3,91; - - avand in vedere cele de mai sus se poate trage concluzia ca nu se () ' vor inregistra fenomene de pierdere a stabilitatii in zona studiata prin -T incarcarea acesteia cu constructii. N | Risc geotehnic moderat/major - categorie geotehnica 2/3 et 2.3.5. RISCURI NATURALE ' Zona amplasamentului nu prezinta fenomene de alunecari de teren. ( ) f Amplasamentul nu este supus inundatiilor sau viiturilor de apa din « . precipitatii - 2.4. CIRCULATIA I-__'"'_"_"_ Accesul in zona se face pe sos. lasi - Voinesti, arh. Beldiman Filaret si str. ~~ V, Alecsandri, limitrofe pe conturul amplasamentului, drumuri existente asfaltate. (/-), 25 OCUPAREA TERENURILOR --. 2.5.1. Principalele caracteristici ale functiunilor ce ocupa zona studiata a Zona studiata are in componenta teren pasune , este amplasata in intravilan comuna A Miroslava si are urmatoarele vecinatati: - - Nord - sos. lasi - Voinesti -- 20,00m pana in ax; et - Sud si Vest - sir. arh. Beldiman Filaret - 10,00m din ax; 1 - Est- sir. V. Alecsandri - 10,00m din ax; ;\ ! Terenul studiat este neconstruit. Prin PUZ se propune amplasarea unui imobil cu r:, an urmatoarele functiuni: servicii, comert, alimentatie publica, sala de conferinte, se precum si un monument al eroilor, spatii pietonale si parcari. (a a Conform contractelor de concesiune si a fiselor bunului imobil intocmite de -- QO.C.P.I. lasi, amplasamentul are urmatoarea structura: m cadastral proprietar parcela mp. - T 78789 SC IULIUS REAL | 14318,00 14318,00 Am ESTATE SRL en 2.5.2. Relationari intre functiuni -t Relatia cu celelalte zone functionale se realizeaza prin sos. lasi - Voinesti, arh. - Beldiman Filaret si str. V. Alecsandri, drumuri asfaltate. (a - 2.5.3. Gradul de ocupare a zonei cu fond construit SE Pentru zona de locuinte L1a,C, IS1 si M1 limitrofe amplasamentului studiat pe contur - gradul de ocupare este de 35%, 50% si 45% 2.5.4. Aspecte calitative ale fondului construit Zona studiata este incadrata conform PUG .-ului comunei Miroslava, HCL nr. 146 din 26.11.2011 si prevede pentru unitatea teritoriala de referinta in care se afla amplasamentu! zonele: M1 - subzona cu regim de construire continuu sau discontinuu cu regim mic de inaltime(nuclee secundare ale satelor componente comunei Miroslava) ri IS1 - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general semen es! Via - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice a Avand in vedere functiunile propuse de Primaria Comunei Mirosiava prin Caietul "I . de sarcini, si tema de proiectare, prin PUZ se propune incadrarea in: --- UTR1- IS2 - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip complex comercial yi , UTR2 - Via - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, - gradini publice - Functiunea principala a zonei limitrofe amplasamentului studiat, este de zona de locuinte O , Si dotari si cuprinde : _ - zona cu constructii noi locuinte individuale in regim de inaltime parter - P+1-2E; Pi - zona cu constructii noi locuinte colective in regim de inaltime parter - P+2-3E. med - Primaria comunei Miroslava - 2.5.5. Asigurarea cu servicii a zonei, in corelare cu zonele vecine (5 : Zona de locuintesi dotari adiacenta amplasamentului este deservita de spatiile " comerciale, de servicii etc. situate in intravilanul comunei Mirosiava. , 2.5.6. Asigurarea cu spatii verzi I- - Nu exista in zona spatiu plantat amenajat. ! 2.5.7. Existenta unor riscuri naturale in zona studiata sau jn zonele vecine ( Sd i Zona amplasamentului nu prezinta fenomene de alunecari de teren. ene: Amplasamentul nu este supus inundatiilor sau viiturilor de apa din precipitatii. - 2.5.8. Principalele disfunctionalitati - - Grad redus spre mediu de poluare a aerului si solului datorat - traficului de pe sos. fasi - Voinesti, / - Lipsa dotarilor de folosinta zilnica dar si a celor cu frecventa redusa; S - Transport in comun cu o functionare defectuasa. ey 2.6. ECHIPAREA EDILITARA (35 A. ALIMENTAREA CU APA e ee Alimentarea cu apa a cladirilor existente se realizeaza in sistem centralizat prin (a <a racord retea SC. ApaVital SA.- retea apa potabila existenta pe sos. /asi - Voinesti - - B. ALIMENTAREA CU CALDURA r Alimentarea cu caldura a cladirilor se realizeaza individual, cu centrale termice rr, proprii sau cu sobe cu combustibil lichid sau solid. Nu exista retea de alimentare cu agent termic CET in zona. >) C. CANALIZARE Man Canalizarea se realizeaza centralizat prin racord retea SC. ApaVital SA.- retea - existenta pe sos. lasi - Voinesti. ă D. ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA iy In zona exista posturi de transformare care furnizeaza energia electrica de joasa f, tensiune la consumatorii existenti. Exista deasemeni retele electrice aeriene de joasa - -- tensiune de 0,4KV ce asigura alimentarea cu energie electrica a consumatorilor cat si (a .. iluminatul public. Alimentarea zonei cu energie electrica se poate face prin bransarea la -- LE.A. de 220V ce se afla pe sos. lasi - Voinesti. E. TELEFONIE Zona dispune de o retea telefonica aeriana deservita de centrala telefonica automata de tip ALCATEL respectiv centrala comunei Miroslava.. F. ALIMENTAREA CU GAZE NATURALE In zona exista retea de alimentare cu gaze naturale. Regimul de presiune in retelele de distributie este cuprins intre 0,5-1,2bar in perioada de vara si 0,3-0,6 in perioada de Disfunctionalitati - Gradul de uzura a retelei de apa; r - Scaderea generala a presiunii in sistemul national de gaze la TI varfurile de consum, in timpul perioadelor cu temperaturi exterioare ae scazute. T 2.7. PROBLEME DE MEDIU -- * Relatia cadru natural - cadru construit - În faza de executie SER În această fază sunt generate în aer următoarele emisii de poluanti: _) î -puiberi din activitatea de manipulare a materialelor de constructie, si Te din tranzitarea zonei de santier, Pw - gaze de ardere provenite din procese de combustie. an Estimarea emisiilor de poluanti pe baza factorilor de emisie s-a facut 2 conform metodologiei OMS1993 si AP42-EPA. Sursele de emisie ( > \ dirijată ce pot apărea in timpul executiei lucrărilor sunt foarte mici, avand în vedere că o parte din materialele necesare constructiei vor fi r prefabricate si montate local, producând un impact nesemnificativ [= asupra factorului de mediu. lane In faza de functionare ( a) j Data fiind functiunea zona de servicii - retail, sunt generate in aer -=, urmatoarele categorii de emisii de poluanti: - - gaze de ardere provenite din traficul auto; vA - gaze de ardere provenite din combustibilul gazos utilizat la Com: functionarea centralei termice; ae Nivelul estimat al emisiilor in aceasta fază nu produce un impact wy defavorabil al factorului de mediu aer, incadrandu-se in legisiatia in ~ ! vigoare, dat fiind faptul că se vor folosi numai echipamente de ultimă (a Sy generatie, prevazute cu filtre speciale de mare eficienta. (a = In faza de executie oe Pentru executia lucrarii se va utiliza apa din reteaua zonala prin Pon. bransament local a furnizoruiui S.C. APAVITAL S.A. NI Impactul asupra factorului de mediu apă va fi nesimnificativ, având în vedere faptul că in urma procesului de construire nu vor rezulta aa substante sau procese care să afecteze calitatea apei subterane din T In faza de functionare ca Canalizarea se realizeaza centralizat prin racord retea SC. ApavVital zE SA.- retea existenta pe sos. lasi - Voinesti. Colectarea apelor I___F}* meteorice din zonele de parcari si de pe acoperisul cladirilor se va face cu jgheaburi si burlane cu descarcare libera la nivelul trotuarelor si (a - colectate prin rigole carosabile si dirijate spre separatorul de r me hidrocarburi montat ingropat. Din separatorul de hidrocarburi apele curate vor fi deversate intr-un rezervor de stocare si folosite la udarea spatiilor verzi prin intermediul unei pompe si cu scop de retentie pe timpul ploilor torentiale. Cladirile vor fi alimentate cu apa din reteaua SC Apavital S.A.. in faza de executie In această fază nu există surse de poluare care să aibă un impact semnificativ asupra solului si subsolului. La finalul procesului de executie a constructitlor se vor decoperta primii 15-20 cm de pământ din santier, care contin resturile de materiale de constructii rămase în [; zonele de spatii verzi si se va completa cu pământ vegetal in vederea ee replantarii. ate In faza de functionare ioe = e Deseurile menajere vor fi preluate cu europubele, care vor fi colectate - după un program prestabilit de către furnizorul local de salubritate. a Apele meteorice din parcari vor fi preluate de canalizarea pluvială prin d intermediul unui separator de hidrocarburi, după care vor fi directionate EE spre un rezervor de stocare si folosite la udarea spatiilor verzi prin ) , intermediul unei pompe. E e Evidentierea riscurilor natural si antropice esl Nu este cazul + Marcarea punctelor si traseelor din sistemul cailor de comunicatii si din categoriile echiparii edilitare ce prezinta riscuri pentru zona (5 Nu este cazul "a e Evidentierea valorilor de patrimoniu ce necesita protectie ce Nu este cazu! (<- e Evidentierea potentialuiui balnear si turistic i> Nu este cazul é dé) Configurarea reliefului si geomorfologia terenului nu incumba riscuri naturale E si antropice.Nu exista cai de comunicatie si echipamente edilitare care sa CT prezinte riscuri pentru zona. /__ Exista in zona valori de patrimoniu care sa necesite protectie. - 2.8, OPTIUNI ALE POPULATIEI qe Atat beneficiarul prezentului P.U.Z. - proprietar al parcelelei cat si -. proiectantul, vecinii adiacenti zonei studiate (consultati prin notificari), administratia T, publica locala au optat pentru intocmirea unui plan de urbanism pentru stabilirea (a 4 | conditiilor amplasarii unor cladiri noi cu destinatia de servicii, comert, alimentatie publica, (a -" sala de conferinte, monument al eroilor, spatii pietonaie si parcari, In acest sens, prin -T planul urbanistic zonal se vor elabora solutii concrete pentru obtinerea prin investiti in r. zona, a confortului urbanistic si a unei imagini inchegate si de calitate din punct de vedere -: arhitectural. PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICA -. 3.1. CONCLUZII ALE STUDIILOR DE FUNDAMENTARE yn Ca etapa premergatoare intocmirii prezentei documentatii s-a intocmit si aprobat de - - - catre Comisia de Tehnica a Consiliului Local al comune Miroslava a studiului de ne oportunitate pentru intocmirea "PLAN URBANISTIC ZONAL" ce are ca obiect stabilirea a - conditiilor amplasarii unor cladiri noi cu destinatia servicii, comert, alimentatie publica, re sala de conferinte, monument al eroilor, spatii pietonale si parcari, pe o suprafata de -. - teren de 14318,00mp. Concluziile care rezulta din cele analizate converg spre ideea (a __ continuarii dezvoltarii urbanistice a acestei zone, urmarindu -se: Ă - Realizarea in zona a unor cartiere gradina,; - Rezolvarea unitara a zonei studiate - zona de locuinte -u dotari - Obtinerea indicilor POT si CUT propusi pentru zona respectiva; - Executia racordurilor la reteaua de apa, canalizare, alimentare cu gaze naturale precum si extinderea retelei de telefonie. IE EEI VEER 3.2. PREVEDERI ALE P.U.G. Reglementari urbanistice PUG: Proiectul nr. 18492/2011 "Plan Urbanistic General al comunei Miroslava " si "Regulamentul urbanistic aferent P.U.G. -ului", este avizat ai aprobat in baza Hotararii Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 146 din 26.11.2011 si prevede pentru zona in care se afla amplasamentul studiat : r M1 - subzona cu regim de construire continuu sau discontinuu cu regim mic de NERR inaltime(nuclee secundare ale satelor componente comunei Miroslava) mn ! IS1 - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general \] _ V1a - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice - Existenta unor serioase disfunctianalitati in dezvoltarea viitoare a orasului lasi / (lipsa de rezerva de teren pentru amplasarea constructiilor, capacitatea redusa de a -. 4 rezolva problemele in teritoriul administrativ, conditiile dificile de construire pe terenuri „ proaste), i-a condus pe elaboratorii P.U.G.- ului lasi la solutia abordarii evolutiei -) - municipiului in contextul dezvoltarii periurbane (teritoriu metropolitan). _ Propunerea concreta consta in constituirea celor opt comune limitrofe si PW suburbane din vecinatatea orasului intr-un sistem bine definit, denumit Aglomeratia * " Urbana lasi. z Ca elemente componente al acestei aglomeratii urbane, se propune: (5 - identificarea unor zone proprii amplasarii constructiilor de locuinte si dotarilor - A specifice (terenuri libere, stabile geo-morfologic, usor accesibile si cu LE posibilitati de echipare tehnico-edilitara); [- - schimbarea functiunii de teren agricol in teren pentru constuctii. (> - cresterea gradului de urbanizare a zonelor existente si a celor propuse Eas " modernizarea cailor de acces existente; NTI * dezvoltarea echiparii edilitare; yin ! - masuri de protectie a mediului atat pentru zonele existente cat si pentru cele pm propuse. ă Prin PUZ se propun urmatoarele zone: SNE UTR1- 152 - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip complex comercial - UTR2- Via - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, (2 3 j gradini publice C 3.3. VALORIFICAREA CADRULUI NATURAL (a -, Terenul studiat prin PUZ dispune in prezent de un cadru natural bun, iar conditiile -- de mediu sunt bune, neexistand poluare majora datorata diverselor surse sau -- , vecinatati, insorirea este maxima datorita orientarii amplasamentului. ae Amenajari exterioare. Acestea se vor proiecta detaiiat la nivelul proiectului de --- DTAC si vor urmari: A - realizarea unei sistematizari verticale a terenului, fara a se ajunge la miscari in ( cantitati mari a pamanturilor; care sa asigure o evacuare rapida a apelor pluviale de I/ pe teren si dirijarea acestora prin rigole de suprafata catre reteaua de canalizare; -1 * - amenajarea de spatii verzi conform unor studii de specialitate, care sa urmareasca latura estetica, peisagera, de combinare a diverselor specii de plante si arbori, in asa r--'__j fel incat in fiecare an imaginea spatiilor exterioare sa fie alta datorita modului de (a | evolutie in permanenta schimbare a plantelor in raport cu clima; di, - realizarea unor zone verzi de protectie a locuintelor in raport cu principalele cai de comunicatie, dar si cu alte functiuni; 3.4. MODERNIZAREA CIRCULATIEI 3.4.1 Cai de comunicatie Accesul in zona studiata se va face din sos. lasi - Voinesti, arh. Beldiman Filaret si str. V. Alecsandri, drumuri existente si asfaltate . Circulatia in zona studiata se face pe sos. lasi - Voinesti, str. arh. Beldiman Filaret si sir. V. Alecsandri, existente, limitrofe pe conturul amplasamentului studiat, drumuri asfaltate, cu un profil continuu de carosabil de: sos. lasi - Voinesti cu o latime de 6,60m bordat cu trotuare de ~3,90m latime pe ambele laturi, propus a se largi la 12,70m (in limita terenului aferent strazi ) bordat cu trotuare de ~1,90m -2,75m latime pe ambele ! laturi; str arh. Betdiman Filaret de 6,50m carosabil cu trotuare de minim 1,45m pe l-l. -. ambele laturi si str. V. Alecsandri de 6,00m carosabil cu trotuare de minim 1,25m pe a ambele laturi propus a se largi la 7,00m - 9,00m bordat cu trotuare de ~1,25m latime pe "J ambele laturi ; r , * Fiecare parcela va avea amenajate spatii de parcare pentru autoturismele proprii. Aa 3.4.2. Transportul in comun Co Transportul in comun se desfasoara in lungul sos. lasi - Voinesti, prin autobuze si TI maxi-taxi. G j 3.4.3. Parcaje - Pentru zona studiata parcajele se vor rezolva in interiorul loturilor. ant 3.5. ZONIFICARE FUNCTIONALA, REGLEMENTARI, BILANT TERITORIAL, pos INDICI URBANISTICI . ZONIFICARE FUNCTIONALA, REGLEMENTARI GJ \ SECTIUNEA I - UTILIZARE FUNCTIONALA / UTR1- 152 (13598,00mp) - SUBZONA INSTUTIILOR PUBLICE Si SERVICIILOR DE r--, TIP COMPLEX COMERCIAL [- - Art.1 UTILIZARI PERMISE m - servicii comerciale de tip hypermarket; ( Sy , - sedii ale unor companii si firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, cercetare, expertizare, consultanta in diferite domenii si alte servicii - | profesionale; L- - sunt admise activitati productive din domeniul de varf, servicii conexe 4-- cercetare, dezvoltare, formare profesionala, transporturi, depozitare, expozitii, ae facilitati pentru angajati si clienti; Abe - servicii sociale, colective si personale; - comert cu amănuntul; ae) - spatii libere pietonale, pasaje pietonale acoperite; seme e a - alimentatie publica - restaurante, baruri, cofetarii, cafenele, etc...; (a < - sport si recreere in spatii acoperite; atone - parcaje la soi si multietajate; TT, - spatii plantate, scuaruri; l"'__...)} - amenajari peisagere, spatii de belvedere, mobilier urban specific Art.2 UTILIZARI PERMISE CU CONDITII TS?! Cladirile vor avea la parterul orientat spre strada si spre traseele pietonale: "- - se permit constructii cu rol de depozitare cu conditia ca acestea sa fie T complementare functiunilor dominante zonei de servicii comerciale de tip 4 hypermarket ; mS - se permit amenajari peisagere, spatii plantate cu conditia ca acestea sa fie r utilizate pentru reducerea, diminuarea vizibilitatii dintre caile principale de er om circulatie rutiera catre zonele de parcaje care deservesc unitatile de servicii (a - comerciale; - l - pentru parcelele care sunt in zonele de protectie a siturilor arheologice, sunt admise, pana la cercetarea exhaustiva a perimetruluice este delimitat ca sit arheologic si descarcarea sa de sarcina arheologica, numai activitati agricole care afecteaza solul pe o adancime de maxim 25 cm; de asemenea sunt admise amenajarea de circulatii pietonale numai dupa identificarea unor trasee ce nu afecteaza siturile arheologice. Art.3 UTILIZARI INTERZISE - locuire individuala si colectiva; - se interzice localizarea restaurantelor care comercializeaza bauturi alcoolice la o distanta mai mica de 100metri de servicii si echipamente publice si de rj - anexe pentru cresterea animalelor pentru productie si subzistenta care intra - sub incidenta normativelor de protectie sanitara si snatatea populatiei a î - constructii provizorii de orice natura; im - - instalarea in curti a panourilor pentru reclame; -- - dispunerea de panouri de afisajpe plinurile fatadelor, desfigurand arhitectura si / deteriorand finisajul acestora; --- - depozitare en gros; - depozitari de materiale refolosibile; O ţ - platform de precolectare a deseurilor urbane; m - depozitarea pentru vanzare a unor cantitati mari de substante inflamabile sau i toxice:; Po - activitati productive care utilizeaza pentru depozitare si productie terenul vizibil din circulatiile publice sau din institutii publice; ( 5 \ - statii de betoane; | - autobaze; - - statii de intretinere auto cu capacitate peste 3 masini; I-"'"" ! - spalatorii chimice wes - fucrari de terasament de natura sa afecteze utilizarea terenurilor invecinate; ( Sy 4 - orice lucrari de terasament care pot sa provoace scurgerea apelor pe es parcelele vecine sau care impiedica evacuarea si colectarea apelor meteorice; m= - case de vacanta SE - parcuri rezidentiale de vacanta; /- - campinguri si parcuri de rulote; a - rulote izolate. -1 , SECTIUNEA II: CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFORMARE A a CLADIRILOR (35 Art.4 CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, - DIMENSIUNI) (sz - Conform P.U.Z., pm a - Se considera construibile parcelele avand minim 3000,00mp cu un front la strada PR de minim 50,00m; I'Z..._J... ! Art.5. AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT cu respectarea retragerii caracteristice străzii respective; TS - Retras minim 20,00m din axul sos. lasi - Voinesti yf - Retras minim 10,00m din axul str. arh. Beldiman Filaret , - Retras minim 10,00m din axul str. V. Alecsandri oT - Cladirile pot avea "iesinduri" (console, bowindou-ri,etc.) si retrageri locale in TS, functie de studiul volumelor construite, rl Art.6. AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SI m - POSTERIOARE (a _.. conform PUZ, cu urmatoarele conditionari: eee me - cladile pot fi alipite de constructiile de pe parcelele alaturate cu functiuni similare, situate pe limita de proprietate, in cazul in care acestea nu prezinta incompatibilitati (trepidatii, risc tehnologic); - cladirile se pot amplasa pe limita de separare intre UTR- uri Art.7. AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE ACEEASI PARCELA Renee EEI EER aS - Cladirile se pot amplasa in regim izolat, cuplat sau insiruit; - Distanţa minimă dintre clădirile dispuse izolat de pe aceeaşi parcelă va fi egală cu 6,00m; - In toate cazurile se va tine seama de conditiile de protectie fata de incendii si de alte norme tehnice specifice. F; Art.8. CIRCULATII SI ACCESE - - Pentru a fi construibile , toate parcelele trebuie sa aiba acces dintr-o cale a : publica sau privata sau sa beneficieze de servitute de trecere, legal instituita, \] L dintr-o proprietate adiacenta strazii - cu latime de minim 4,00m si o lungime r..__;_Î maxima de 30,00m, pentru a permite accesul mijloacelor de stingere a Ma incendiilor si a mijloacelor de transport greie; TT - Accesele in parcele, din strazile de categoria | si II se vor asigura dintr-o = dublura a cailor principale de circulatie; () Ă - Se vor asigura trasee pentru transporturi agabaritice si grele. -. Art.9. STATIONAREA AUTOVEHICULELOR I\I' | - $§tationarea vehiculelor atat in timpul lucraritor de constructii cat si in timpul ă functionarii cladirilor se va face numai in interiorul parcelei in afara drumurilor , publice si a parcajelor publice, fiecare unitate avand prevazute in interiorul ( _) i parcelei spatii de circulatie, incarcare si intoarcere; -_/ 1 - 125 locuri de parcare la nivelul terenului. - Art.10. INALTIMEA MAXIMA ADMISA A CLADIRILOR I- - - Se vor respecta inaltimi maxime ale cladiritor de 13,00m la cornisa masurata de la cota cea mai inalta a terenului natural (P+1E); ( SQ : - Inaltimea pe strazile interioare ale zonei de servicii comerciale nu va depasii SNAI distanta intre aliniamente(distanta dintre limitele domeniului public - al strazii - T - si domeniul privat); a E - In culoareie rezervate liniilor electrice inaltimea se subordoneaza normelor E= specifice. a Art.11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR Ae - Cladirile noi sau modificarile/ reconstructiile de cladiri existente se vor integra in me caracterul general al zonei si se vor armoniza cu cladirile invecinate ca (a arhitectura si finisaje; - Fatadele posterioare si laterale vor fi tratate arhitectural la acelasi nivel cu (a a fatada principala; cman | - Tratarea acoperirii va tine seama de faptul ca acestea se percep de pe >. inaltimile inconjuratoare; - " Art.12. CONDITII DE ECHPARE EDILITARA - Toate cladirile vor fi racordate la retelele edilitare ce se vor realiza si se vor >, cauta solutii pentru a suplini lipsa unor retele; - - Se va asigura in mod special evacuarea si captarea si preepurarea apelor TT meteorice care provin din intretinerea si functionarea instalatiilor din parcaje, cq circulatii si platforme exterioare; mS - Toate bransamentele pentru electricitate si telefonie vor fi realizate ingropat; K - Pentru toate bransamentele se va tine seama de conditiile si precautiile impuse r de structura geotehnica a terenului si de nivelul apelor freatice; (a L - Se interzice dispunerea antenelor TV-satelit in locuri vizibile din circulatiile m publice si dispunerea vizibila a cablurilor TV. Art.13. SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATE - Spatiile libere vizibile din circulatiile publice vor amenajate incat sa nu altereze aspectul general al localitatii;; - Suprafetele libere din spatiul de retragere fata de aliniament vor fi plantate cu arbori in proportie de minim 40% formand de preferinta o perdea vegetala pe tot frontul incintei; - Suprafetele libere neocupate cu circulatii, parcaje si platforme functionale vor fi plantate cu un arbore la fiecare 200mp; r. - Se vor prevedea plantatii inalte in lungul limitelor incintelor care reprezinta L totodata linii de separatii fata de alte subzone si unitati teritoriale de referinta. ate Art.14. IMPREJMUIRI ~ - - Imprejmuiriie spre strada vor avea inaltimea de 2,00m din care un soclu opac de - 0,60m si o parte transparenta de 1,40m si vor fi dublate cu un gard viu; Aa - - Portile de intrare vor fi retrase fata de aliniament pentru a permite stationarea ZA vehicolelor tehnice inainte de admiterea lor in incinta, pentru a nu incomoda T circulatia pe drumurile publice. O Ş 4.1. BILANT TERITORIAL PROPUS N 1 I d alll , spatii comerciale, servicii = -- pietonale (42 INDICI URBANISTIC! ---. SECTIUNEA Ill : POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A Aa TERENULUI -: Art.15. PROCENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI ar POT conform PUZ, dar nu peste 45% E Î__ Art.16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI ~ CUT maxim 1,2mp ADC/ mp. teren (a 2). UTR2- VIA (720,00mp) - ZONA SPATIILOR VERZI AMENAJATE, SCUARURI -- PUBLICE, FASII PLANTATE, GRADINI PUBLICE (3T Art1 UTILIZARI PERMISE ane - spatii plantate; Pine - circulatii pietonale din care unele ocazional carosabile pentru întreţinerea a spatiilor plantate si accesul la activitatile permise; - mobitier urban, amenajari pentru joc si odihnă; CZTI - adăposturi, grupuri sanitare, spatii pentru administrare si intretinere; Am - constructii pentru expozitii, activitati culturale(spatii pentru spectacole si TT biblioteci in aer liber, pavilioane cu utilizare flexibila sau cu diferite ternatici), at activitati sportive, alimentatir publica si comert; m - parcaje complementare functiunilor specifice zonei Via -- j Art.2 UTILIZARI PERMISE CU CONDITII ot - se admit constructii pentru expozitii, activitati culturale(spatii pentru spectacole (s L si biblioteci in aer liber, pavilioane cu utilizare flexibila sau cu diferite tematici), ee activitati sportive, alimentatir publica si comert, limitate la arealele deja existente conform proiectului initial si care functioneaza in acest scop; - se admit cladiri noi pentru cultura sport, recreere si anexe cu conditia ca suprafata acestora insumata la suprafata construita existenta si mentinuta, la cea a circulatiilor de toate categoriile sa nu depaseasca 15% din suprafata totala a parcului; - Cladirile amenajarile pentru diferite activitati din parcurile si gradinile publice se admit cu conditia de a nu avea separari fizice care sa impuna interdictia liberei circulatii; - pentru parcelele care sunt in zonele de protectie a siturilor arheologice, sunt admise, pana la cercetarea exhaustiva a perimetruluice este delimitat ca sit rj arheologic si descarcarea sa de sarcina arheologica, numai activitati agricole - care afecteaza solul pe o adancime de maxim 25 cm; de asemenea sunt an admise amenajarea de circulatii pietonale numai dupa identificarea unor trasee Ty ce nu afecteaza siturile arheologice --. Art.3 UTILIZARI INTERZISE "oe " - se interzic orice intervenţii care contravin legilor gi normelor in vigoare; oe - se interzic orice schimbari ale functiunilor spatiilor verzi publice si specializate: - - se interzice conversia grupurilor sanitare in spatii comerciale; (~) j - se interzice taierea arborilor fara autorizatia autoritatilor locale abilitate. ae SECTIUNEA Ii: CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFORMARE A ex CLADIRILOR 1 | Art.4é CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, - DIMENSIUNI) ( > - conform studiilor de specialitate avizate conform legii; . Arts. AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT - - conform studiilor de specialitate avizate conform legii; [' - - Retras la 20,00m din axul sos. lasi - Voinesti; m - Retras la 10,00m din axul str. arh. Beldiman Filaret. ( So j Art.6. AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SI POSTERIOARE aa - conform studiilor de specialitate avizate conform legii; S oa - cladirile se pot amplasa pe limita de separare intre UTR- uri. a Art.7. AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE ite ACEEASI PARCELA a] - - conform studiilor de specialitate avizate conform legii; - Art.8. CIRCULATII SI ACCESE r_:îş - conform studiilor de specialitate avizate conform legii: vey - se va asigura accesul din circulatiile publice ale aleilor ocazional carosabile (pentru (a < intretinere, aprovizionare, drum de halaj) care vor fi tratate ca alei principale; - -- Art9. STATIONAREA AUTOVEHICULELOR [T 'ş ~ conform studiilor de specialitate avizate conform legii; 2, Art.10. INALTIMEA MAXIMA ADMISA A CLADIRILOR - Se vor respecta inaltimi maxime ale cladirilor (conform PUG) de 6,00m la cornisa yo masurata de la cota cea mai inalta a terenului natural (P+ 1E) oe - Conform PUZ - nu se vor amplasa cladiri , doar alei pietonale, statuie, T mobilier urban. ă __Art.11. ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR SS - conform studiilor de specialitate avizate conform legii: [ - aspectul exterior al cladirilor va fi integrat compozitional cu caracterul cadrului - natural existent , (« - Art12. CONDITII DE ECHPARE EDILITARA m - conform studiilor de specialitate avizate conform iegii. Se vor asigura : alimentarea cu apa, colectarea apelor uzate, telefonie fixa si iluminat public conform cerintelor functionale ale fiecarei categorii de spatiu plantat in care este admis accesul publicului; - pentru iluminarea spatiului public se vor folosi corpuri de iluninat cu destinatie speciala pentru fiecare tipologie de circulatie (pietonala, rutiera, pentru mijloace alternative de transport: biciclete, role....); - toate retelele edilitare vor fi ingropate, exceptie facand retelele care au cerinte tehnice ce nu permit acest lucru; r - se recomanda extinderea sistemului de colectare a apelor meteorice in bazine -- decorative pentru a fi utilizate pentru intretinerea spatiilor plantate. -T Art13. SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATE - "I ~ - plantatiile inalte se vor dispune conform normelor specifice pentru fiecare categorie - de spatii plantate; / - toate parcajele vor fi obligatoriu plantate cu cel putin un arbore la patru locuri de ot parcare si vor fi inconjurate de un gard viu de 1,20m inaltime; m - se recomanda, din considerente ecologice si de economisire a cheltuielilor de O ! intretinere de la buget, utilizarea speciilor locale adaptate conditiilor;. -. Art14. IMPREJMUIRI eat - imprejmuirile spre strada vor avea inaltimea de 2,00m din care un soclu opac de bod 0,60m si o parte transparenta de 1,40m si vor fi dublate cu un gard viu; , 4.2. BILANT TERITORIAL PROPUS ( |) [Fone functionale = [peters | te [te | ee P alei pietonale, statuie -- INDICI URBANISTICI / SECTIUNEA Ill : POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A m TERENULUI ae Art.15. PROCENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI ~- u POT conform PUG, dar nu peste 15% - POT conform PUZ, dar nu peste 0% (a J j Art.16. COEFICIENT MAXIM DE UTILIZARE A TERENULUI - CUT conform PUG maxim 0,3mp ADC/ mp. teren (a a CUT conform PUZ maxim 0,0mp ADC/ mp. teren - PROTECTH M Inchiderile exterioare vor asigura in interiorul cladirii, in conditiile unei temperaturi ~~~ - @xterioare de -15°C, o temperatura de +20°C, consumand o cantitate de energie de max.50KJ. La limita parcelei nivelul de zgomot admis exterior este de 50dB, iar in -- - interiorut constructiei este de 30Db. Apele uzate menajere se vor inscrie in normativul a C90/1998 si categorie III de calitate. 3.6. DEZVOLTAREA ECHIPARII EDILITARE cor 3.6.1. Aiimentarea cu apa si canailizare m Alimentarea cu apa a cladirilor se va realiza printr-un racord la reteaua de as alimentare cu apa a comunei Miroslava, din conductele existente amplasate pe sos. ~ lasi Voinesti si str. arh. Beldiman Filaret se va face racord din teava de polietilena (a -_, de inalta densitate amplasata pe domeniul public , E De la reteaua de distributie la fiecare cladire vor fi executate bransamente din teava PEHDge32mm echipate cu camine de vane si contor pentru inregistrarea consumului. CANALIZARE MENAJERA - Prin racord retea S.C. ApaVital S.A. existent pe sos. lasi Voinesti si str. arh. Beldiman Filaret . CANALIZARE PLUVIALA - Apele pluviale vor fi colectate prin doua retele de canalizare, una pentru apele pluvial conventional curate, provenite de pe acoperisuri si una pentru apele pluvial r potential impurificate, provenite de pe parcari si alei circulabile. Apele pluviale - e potential impurificate vor fi epurate cu ajutorul unui separator de hidrocarburi. a Evacuarea apelor pluviale se va face, prin intermediul unui separator de ~ - hidrocarburi, intr-un bazin de stocare si va fi utilizata la udarea spatiilor plantate. - CONCLUZII / 1. solutiile definitive privind alimentarea cu apa si canalizarea apelor uzate vor fi ad stabilite in cadrul fazelor ulterioare de proiectare (Pth, D.T.A.C., DE), in baza -7 planului topografic cu retelele existente, a avizelor de la detinatorii de utilitati si de O : la institutiile specializate ale statului. - 2. realizarea acestor instaiatii si constructii solicita valori mari de investitii fiind Pw | obligatorie cooperarea tuturor investitorilor posed 3.6.2. Alimentarea cu caldura Incalzirea se realizeaza cu unitati rooftop si cu instalatii in detenta directa tip VRV - CONCLUZII ,--- Peretii cladirilor se recomanda a fi realizati din zidarie de B.C.A. de 35cm l- - grosime si termosistem sau similar, pentru a se realiza un coeficient optim oe de transmisie a caldurii si de a se reduce consumul de combustibil si ( So gradul de poluare ance 3.6.3. Alimentarea cu energie electrica T Pentru alimentarea cu energie electrica s-au avut in vedere urmatoarele criterii: F o alimentarea cu energie electrica sa corespunda nivelurilor de exigenta impuse fan de normele tehnice in vigoare; a o la proiectarea si executarea alimentarii cu energie electrica se vor respecta at prevederile normativelor PE132, PE 155 si PE136. a 3.6.4. Alimentarea cu gaze (a3 \ Alimentarea cu gaze a cladirii propuse se va realiza printr-un racord la reteaua de - - - alimentare cu gaze existenta in zona. (a - Toate conductele din otel pentru distributie si bransamente se vor monta suprateran - si proteja anticoroziv. PI Instalatia de utilizare exterioara si interioara asigura legatura intre punctul de d masurare si locul de utilizare a gazelor naturale. Instalatia de utilizare se va executa aparent si vor avea prioritate criteriile de siguranta in fata celor de aspect. Cy Atat firida pentru postul de reglare-masurare cat si conductele din instalatia de yA utilizare vor fi protejate anticoroziv, prin grunduire si vopsire in doua straturi cu vopsea "~~ de culoare galbena. car CONCLUZII oS 1. Odata cu obtinerea aprobarilor legale pentru alimentarea cu gaze se va [ verifica capacitatea conductei publice (presiunea redusa) oe 2. Solutiile definitive pentru alimentarea pe gaze naturale vor fi stabilite la (2 UN fazele ulterioare de proiectare (Pth, PAC, DE), in baza avizului furnizorului p L de gaz metan. 3.6.5. Instalatii de telecomunicatii Noile constructii ce fac obiectul prezentului PUZ vor fi racordate la reteaua telefonica automata a comunei Miroslava, prin extinderea acesteia in zona nou construita. Legaturile telefonice intre utilizatori si centrala telefonica se realizeaza prin cabluri telefonice amplasate in canalizari subterane. Protejarea cablurilor subterane este realizata cu tuburi din material plastic. Traseele cablurilor telefonice sunt distribuite dupa directia strazilor principale, de la camerele de tragere existand ramificatii pentru utilizatorii concentrati si locuinte. r. Solutiile de racordare vor fi date de proiectantul de specialitate TELEKOM lasi, prin - ! Jucrarea ce va fi comandata de beneficiar. a 3.6.6. Instalatii prin cablu TV aa = In zona studiata se propune reiizarea unei instalatii de distributie a semnalului TV - Prin transmiterea emisiunilor TV prin cablu. Reteaua va fi montata aerian, sustinuta pe yA " @lementele de costructie si pe staipii de iluminat exterior. p Proiectantul de specialitate si executantul va alege traseele astfel incat sa aiba un T aspect corespunzator, sa coordoneze si sa sistematizeze retelele in functie de restul O - dotarilor edilitare din zona. u La extinderea sistemului de televiziune prin cabiu in zona studiata este necesar PN studiul de coordonare cu retelele existente. De asemenea in sistemul de distributie ai 1-L televiziunii prin cablu investitorii au obligatia sa respecte prevederile legislatiei in vigoare. , 3.6.7. Gospodarie comunala (_) | Amenajarea unor platforme gospodaresti exterioare, dotate cu pubele de „ colectare selectiva a deseurilor menajere si cu instalatie de spalare. Deseurile menajere -, se vor evacua periodic ( contract cu serviciul de salubritate de la primaria lasi). E __ Eliminarea disfunctionalitatilor prin: ome - Modernizarea cailor de comunicatie existente; ( Sy - Extinderea si modernizarea retelelor edilitare existente in zona; DE - Amenajarea de spatii plantate. : TIT 3.7. PROTECTIA MEDIULUI S Masurile ce se vor lua pentru protejarea mediului au drept scop: - - Diminuarea surselor de poluare : prin amenajarea de spatii plantate intre / cladiri si reteaua stradala; asl i. - Prevenirea producerii riscurilor naturale prin: terasarea terenului, ae sistematizarea verticala, pantele de scurgere si rigolele la suprafata vor (23 proteja solul de posibile accidente nedorite; m - Epurarea si prepurarea apelor uzate: Apele pluviale vor fi colectate prin (a <a doua retele de canalizare, una pentru apele piuvial conventional curate, we e provenite de pe acoperisuri si una pentru apele pluvial potential impurificate, ur provenite de pe parcari si alei circulabile. Apele pluviale potential -. impurificate vor fi epurate cu ajutorul unui separator de hidrocarburi. Evacuarea apeior pluviale se va face, prin intermediul unui separator de Ty, hidrocarburi, intr-un bazin de stocare si va fi utilizata la udarea spatiilor yin plantate. Evacuarea apelor menajere se va realiza Prin racord retea S.C. ApaVital S.A. existent pe sos. lasi Voinesti si str. arh. Beldiman Filaret; ir | Depozitarea controlata a deseurilor : A - deseurile sunt colectate selectiv, in pubele adecvate. Deseurile astfel [: colectate sunt predate catre operatorul de salubritate; d _ Recuperarea terenurilor degradate, consolidari de maluri, plantari de (a L zone verzi etc. - nu este cazul p - Organizarea sistemelor de spatii verzi: - vor fi prevazute spatii verzi si plantate in interiorul incintei, dupa cum urmeaza: aliniamente simple sau duble, cu rol de protectie fata de reteaua stradala; - Protejarea bunurilor de patrimoniu, prin instituirea de zone protejate: nu este cazul - Refacerea peisagistica si reabilitarea urbana; nu este cazul; - Valorificarea potentialului turistic si balnear - nu este cazul: - Eliminarea disfunctionalitatilor din domeniul cailor de comunicatie si a retelelor edilitare majore - prin: o inlocuirea tronsoanele de retea de alimentare cu apa cu grad avansat [; de uzură şi cu pierderi mari de apă; T | o inlocuirea tronsoanelor cu grad mare de uzură, precum şi înlocuirea / ! tronsoanelor cu sectiunea canalelor subdimensionată in raport cu noile ; NI - debite. = 3.8. OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICA PN MUNICIPALITATII CAI DE COMUNICATIE | EC TȚ TTTT > } arterelor de circulatie ao Identificarea tipului de proprietate a terenurilor r \l ~ Zona aferenta P.U.Z.-ului va beneficia in domeniile administratiei, sanatatii, - f culturii, serviciilor si comertului de obiectivele de utilitate publica amplasate in (a 3 | comuna Miroslava. - Obiectivele care vor fi amplasate in zona vor consta intr-un imobil cu (a = urmatoarele functiuni: servicii, comert, alimentatie publica, sala de conferinte, - ş" precum si un monument al eroilor, spatii pietonale si parcari. __) ; In zona sunt conform plansei U4: - * - Terenuni proprietate publica de interes local (cai acces, drumuni exterioare) - Terenuni proprietate privata a persoanelor juridice si fizice (parcela prevazuta - 4. CONCLUZII - MASURI IN CONTINUARE ae - Inscrierea amenajarii si dezvoltarii urbanistice propuse a zonei in prevederile PUG: AL Regiementari urbanistice PUG prevad pentru zona studiata urmatoarele unitati teritoriale " de referinta: SS M1 - subzona cu regim de construire continuu sau discontinuu cu regim mic de (a. inaltime(nuclee secundare ale satelor componente comunei Miroslava) ne, IS1 - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general Vita - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice. Prin PUZ se propun urmatoarele unitati teritoriale de referinta: UTR1- {S2- subzona instutiilor publice si serviciilor de tip complex comercial UTR2- Via - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice Proprietatile limitrofe amplasamentului studiat sunt construite in regim de inaltime de P+1-2E, avand destinatia de locuinte individuale si colective, spatii comerciale. Cladirile propuse, avand functiunra de dotari, se inscriu astfel in caracterul zonei. - Categorii principale de interventie care sa sustina materializarea programului de dezvoltare: r - realizarea legaturilor auto si pietonale: - | - prin racordarea la sos. lasi Voinesti si str. arh. Beldiman Filaret si ate str. V. Alecsandri; \' e - relizarea parcarilor pe teren proprietate. I____ - realizarea racordurilor fa retelele tehnico - edilitare: retea de apa si / 7 canalizare, retea gaz , retea electrica. , - Aprecieri ale elaboratorului PUZ asupra propunerilor avansate: Z- In vederea inscrierii cladirilor propuse in caracterul general al zonei, pe I amplasamentul studiat se propune: naa - tratarea calitatii spatiilor create prin folosirea de materiale de Pw buna calitate cu texturi si culori in vederea integrarii E ANINR in dominanta arhitectonica a zonei; . - tratarea atenta a suprafetelor verzi sia celor piantate care ( vor contribui la realizarea unei zone unitare cu un caracter J) individualizat: - Intocmit: a [: . Conform fisei de responsabilitati ! eye % VIDUAL DE | Wa " fe '> iA fecovanerecrnt "oS (: as Ejft Arb. JOAN ANGELA REGULAMENT LOCAL DE URBANISM CAPITOLUL I - DISPOZITII GENERALE 1. ROLUL RLU Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal reprezinta documentatia de baza in aplicarea prevederilor din Planul Urbanistic Zonal, as avand caracter de reglementare si care cuprinde prevederi referitoare la modul T de utilizare a terenurilor, de realizare si utilizare a constructiilor de pe teritoriul oar studiat. , 2. BAZA LEGALA A ELABORARII rT Prezentul regulament a fost elaborat in baza: A ! - Legea 50/1991republicata cu modificarile si completarile ulterioare; m - Regulamentul General de Urbanism; ane - PUG Municipiul lasi - Studiu de fundamentare B.!. - Relatii periurbane \) elaborate de URBIS 90 Bucuresti si Habitat Proiect S.A. lasi = 3. DOMENIUL DE APLICARE AL ELEMENTELOR DE REGULAMENT N Elementele de regulament ale PLANULUI URBANISTIC ZONAL - ~ A ELABORARE PUZ + RLU - " CONSTRUIRE CLADIRE CU REGIM DE INALTIME - P+1E RETRAS PENTRU FUNCTIUNI MIXTE: SERVICII, COMERT, (_) , ALIMENTATIE PUBLICA, AMENAJARE SPATIU EXTERIOR PENTRU a GAZDUIRE MONUMENT AL EROILOR, ZONE DE PETRECERE A TIMPULUI rTTI LIBER SI PARCARE SUPRATERANA " - Comuna Miroslava, sat Miroslava, NC (= 78789, se refera strict la proprietatea enuntata mai Sus care are urmatoarele vecinatati: ( SQ i - Nord - sos. lasi - Voinesti -- 20,00m pana in ax; -- ~ Sud si Vest - str. arh. Beldiman Filaret - 10,00m din ax; -- - Est - str. V. Alecsandri - 10,00m din ax; /__f"_ Zona studiata are in componenta teren, pasune si este amplasata in intravilan - -- „ comuna Miroslava. Teritoriul luat in studiu are o suprafata de 14318,00mp si este situata ar in intravilanu! comunei Miroslava conform PUG: Proiectul nr. 18492/2011 "Plan a . Urbanistic General al comunei Miroslava " si "Regulamentul urbanistic aferent P.U.G. - - Ului", este avizat ai aprobat in baza Hotararii Consiliului Local al comunei Miroslava nr. (a J 146 din 26.11.2011 si prevede pentru unitatea teritoriala de referinta in care se afla - „. amplasamentul zonele: (a - M1 - subzona cu regim de construire continuu sau discontinuu cu regim mic de - inaltime(nuclee secundare ale satelor componente comunei Miroslava) ~~): IS1 - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general; c ct V1a - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice. In prezent terenul este neconstruit si este concesionat. p 1 Reglementarile zonei se pot studia in plansa aferenta Regulamentului Urbanistic. - Pe baza acestui regulament se vor elibera autorizatii de construire. a Pentru stabilirea elementelor de regulament a fost necesara clarificarea urmatoarelor <I! aspecte: S "" e reambularea planurilor de situatie si intocmirea de plan topografic; -- | e delimitarea clara a aliniamentelor existente; r » identificarea situatiei juridice a terenurilor: (ae e identificarea problemelor de echipare tehnico-edilitara. CAPITOLUL II - REGULI DE BAZA PRIVIND MODUL DE OCUPARE A TERENURILOR 4. REGULI CU PRIVIRE LA PASTRAREA INTEGRITATII MEDIULUI SI PROTEJARE A PATRIMONIULUI NATURAL SI CONSTRUIT Autorizarea executarii constructiilor pe terenurile agricole din intravilan este permisa pentru toate tipurile de constructii si amenajari specifice localitatilor, cu o scurgerea apelor pluviale se va face in lungul strazilor; e accesul se va face cu trepte si cu rampe ce vor asigura interventia mijloacelor de stingere a incendiilor; * asigurarea unor inaltimi de trepte exterioare de maxim 15 r ® asigurarea pantelor de scurgere a apelor pluviale de pe L ane platformele cu circulatii pietonale sau carosabile si a canalizarea acestora; a - e terasarea terenului (platforme, ziduri de sprijin, etc.), - pentru asigurarea colectarii si canalizarii apelor pluviale A = va respecta prevederile Codului Civil de a nu permite ae ue evacuarea apelor pe terenurile altor proprietati; TI e panta terenului in interiorul lotului va urca spre strada O j sub un unghi de minim 2%; = « interzicerea suprafetelor betonate mari, in afara Pw circulatiilor adiacente constructiilor (sub 70% din S teren, inclusiv imobilele). , 8. REGULI CU PRIVIRE LA ECHIPAREA EDILITARA @ E a. Toate cladirile vor fi racordate la retelele edilitare ce se vor realiza si se vor u cauta solutii pentru a suplini lipsa unor retele; - b. Se va acorda o atentie speciala problemelor vizuale ridicate de I-- NII transportul energiei. Nu se admit retele de gaze naturale sau electrice „ - aeriene. Toate retelele se vor executa ingropat si vor trece pe sub ( SQ domeniul public sau pe limita dintre proprietati la o distanta de minim ne 2,50m. fata de cladire; EE c. Incalzirea se va realiza prin centraie individuale; Cy d. Nu se admit firide de gaze naturale sau tablouri electrice decat in zonele a anexe, inaccesible publicului larg si numai in nise; a e. Se va asigura in mod special evacuarea apelor pluviale din spatiile , rezervate pietonilor, spre canalizarea pluviala existenta sau proiectata, m precum si de pe suprafetele de teren neconstruit prin rigole spre p': : canalizare si se va interzice prezenta surselor de apa in exterior (cu - exceptia hidrantilor pentru incendiu, la platforma de gunoi sau udarea (a a spatiilor verzi) in scopul evitarii patrunderii eventualetor pierderi de apa M K f. Deseurile menajere se vor depozita in containere inchise si se vor evacua rr: periodic ( contract cu firme specializate). e Colectarea si indepartarea reziduuriior si protectia sanitara a solului: Tye - Indepartarea apelor uzate- menajere se va face prin retea de canalizare a a apelor uzate. , - Este interzisa raspandirea neorganizata direct pe sol ( curti, gradini, strazi, etc. ă , ) a apelor uzate menajere. wr - Precolectarea reziduurilor menajere, stradale se face in recipiente acoperite si - mentinute in buna stare, amplasate in conditii salubre, in spatii special amenajate. p Administratia publica locala va asigura precolectarea si evacuarea reziduriior (a L stradale. - 9. REGULI CU PRIVIRE LA FORMA S! DIMENSIUNILE TERENURILOR PENTRU CONSTRUCTII - QOparcela se considera construibila daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: o Pentru constructii insiruite, suprafata minima a parcelei de 150 mp., front la strada mininim 8 m,acces corosabil ocazional in lungul limitei posterioare; o Pentru constructii cuplate, parcela trebuie sa aiba o suprafata minima 200 mp, front fa strada minim 12,0 m; o Pentru constructii izolate, parcela trebuie sa aiba o suprafata minima 300 mp, front la strada minim 12,0 m. r Parceleie trebuie sa aiba forme reguiate, avand de regula partile laterale - perpendiculare pe strada sau pe circulatia pietonaia majora. ae 10. REGULI CU PRIVIRE LA AMPLASAREA DE SPATII VERZI SI IMPREJMUIR ~ = a. Spatiile exterioare, intre aliniament si linia de retragere a cladirilor vor fi -- amenajate cu gradini de fatada; / , b. Se va evita impermeabilizarea exagerata a terenului pentru CE imbunatatirea microclimatului si pentru protectia constructilor. Spatiile RR neocupate de constructii vor fi plantate cu un arbore la fiecare 100mp O } Arborii vor fi plantati la minim 1,00m de limita proprietatii; c. Spatiile pietonale se vor amenaja cu mobilier urban adecvat, in al concordanta cu caracterul functiunilor cladirii si conditionarea realizarii Boos lor de aceleasi avize de specialitate ca si constructiile; ' d. Imprejmuirite spre strazi vor fi transparente la maxim 1,80 m inaltime din @ i care un sociu de 0,30 m; SE e. Imprejmuirile vor fi dublate cu gard viu; - f. Nu se admite utilizarea sub nici o forma a sarmei ghimpate sau a r ! imprejmuirilor din zidarie; pont g. Gardurile dintre proprietati vor avea maxim 2,20m inaltime; ( SQ ; CAPITOLUL II! - ZONIFICARE FUNCTIONALA 4. UNITATI SI SUBUNITATI FUNCTIONALE = Zona studiata prezinta omogenitate, aceasta se constituie in doua unitati -7 - teritoriale de referinta. l/_ - UTR1- IS2 - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip complex comercial a - UTR2 - V1a - zona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, d gradini publice -. + CAPITOLUL IV - PREVEDERI LA NIVELUL UNITATILOR SI SUBUNITATILOR p'j FUNCTIONALE ~~ JS zona instutiilor publice si servicii (a an Zona se compune din urmatoarele subzone functionale: ae - 81 - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general Cy - [81P - subzona instutiilor publice si serviciilor de interes general situata in zone - ] protejate - 182 - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip complex comercial TS - 83a - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip turistic cu regim mic de inaltime y Man - 183b - subzona instutiilor publice si serviciilor de tip turistic cu regim mic de inaltime - Subzonele functionale ale zonei iS sunt delimitate prin urmatoarele criterii: ee ' - functiunea dominanta; ae - regim maxim de inaltime; [i - necesitatile tehnologice aie activitatilor specifice; m l - configuratia tesutului urban: parcelar, tipologia fondului construit, raportarea la (a L vecinatati z | - relatia cu vecinatatea: - apartenenta la zonele protejate. V- zona spatiilor verzi Zona se compune din urmatoarele subzone functionale: V1 - subzona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, parcuri, spatii verzi de agrement cu acces nelimitat, amenajari sportive Via - subzona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, gradini publice; V1b - subzona destinata amenajarilor sportive; Vic - subzona spatiilor verzi de agrement; Vip - subzona spatiilor verzi amenajate, scuaruri publice, fasii plantate, [i gradini publice aflate in zone protejate; -. .! V2 - subzona padurilor de agrement; at V3 - subzona spatiilor verzi cu destinatie tehnica(culoare de protectie pentru infrastructura MS -. de comunicatie rutiera si feroviara, infrastructura de transport energetic, gaze, apa etc..) --. Subzonele functionale ale zonei V sunt delimitate prin urmatoarele criterii: "oO : - functiunea dominanta; -- - elementele componente ale cadrului natural; = - configuratia spatiala a comunei, elemente de compozitie urbana si morfologie; (~) - relatia cu vecinatatea; - - apartenenta la zone protejate, PN CAPITOLUL V - UNITATI TERITORIALE DE REFERINTA -l . UTR1- 152 (13598,00mp) - SUBZONA INSTUTIILOR PUBLICE SI SERVICIILOR DE TIP COMPLEX COMERCIAL (J , Art.1 UTILIZARI PERMISE | - servicii comerciale de tip hypermarket; - - sedii ale unor companii şi firme, servicii pentru întreprinderi, proiectare, I' - cercetare, expertizare, consultanta tn diferite domenii si alte servicii profesionale; ( Sd - sunt admise activitati productive din domeniul de varf, servicii conexe cercetare, dezvoltare, formare profesionala, transporturi, depozitare, expozitii, EE facilitati pentru angajati si clienti; /' - servicii sociale, colective şi personale; - - comerţ cu amănuntul; a - spatii libere pietonale, pasaje pietonale acoperite; a i - alimentatie publica - restaurante, baruri, cofetarii, cafenele, etc...; I - sport si recreere in spatii acoperite: (a3 - parcaje la sol si multietajate; - spatii plantate, scuaruri; r_Î :_/_ - amenajari peisagere, spatii de belvedere, mobilier urban specific -- - - Art.2 UTILIZARI PERMISE CU CONDITII PIR Ciadirile vor avea la parterul orientat spre strada si spre traseele pietonale: -. - se permit constructii cu rol de depozitare cu conditia ca acestea sa fie complementare functiunilor dominante zonei de servicii comerciale de tip TY hypermarket ; yaa - se permit amenajari peisagere, spatii plantate cu conditia ca acestea sa fie - utilizate pentru reducerea, diminuarea vizibilitatii dintre caile principale de ă circulatie rutiera catre zonele de parcaje care deservesc unitatile de servicii m comerciale; U - pentru parcelele care sunt in zonele de protectie a siturilor arheologice, sunt r admise, pana la cercetarea exhaustiva a perimetruluice este delimitat ca sit (a L, arheologic si descarcarea sa de sarcina arheologica, numai activitati agricole a care afecteaza solul pe o adancime de maxim 25 cm; de asemenea sunt admise amenajarea de circulatii pietonale numai dupa identificarea unor trasee ce nu afecteaza siturile arheologice. Art.3 UTILIZARI INTERZISE - locuire individuala si colectiva; - se interzice localizarea restaurantelor care comercializeaza bauturi alcoolice la o distanta mai mica de 100metri de servicii si echipamente publice si de - anexe pentru cresterea animalelor pentru productie si subzistenta care intra sub incidenta normativelor de protectie sanitara si snatatea populatiei ri - constructii provizorii de orice natura; e - instalarea in curti a panourilor pentru reclame; a - dispunerea de panouri de afisajpe plinurile fatadelor, desfigurand arhitectura si ES deteriorand finisajul acestora; r- - depozitare en gros; Ae 7 - depozitari de materiale refolosibile; oa. - platform de precolectare a deseurilor urbane; () ! - depozitarea pentru vanzare a unor cantitati mari de substante inflamabile sau Î E toxice; î_) - activitati productive care utilizeaza pentru depozitare si productie terenul vizibil sl din circulatiile publice sau din institutii publice; TS - §statii de betoane; , - autobaze; (_) - 8tatii de intretinere auto cu capacitate peste 3 masini; ' ! - spalatorii chimice -- - lucrari de terasament de natura sa afecteze utilizarea terenurilor invecinate; [= - - orice lucrari de terasament care pot sa provoace scurgerea apelor pe on parcelele vecine sau care impiedica evacuarea si colectarea apelor meteorice; ( SQ - case de vacanta ns - parcuri rezidentiale de vacanta; TTT - campinguri si parcuri de rulote; - - rulote izolate. in SECTIUNEA II: CONDITH DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFORMARE A aT CLADIRILOR -1 [__ Art.4 CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, 7 DIMENSIUNI) pf_Î „ - Conform P.U.Z., p Ă - Se considera construibile parcelele avand minim 3000,00mp cu un front la strada (Ae de minim 50,00m; - - Art.5. AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT Dm , cu respectarea retragerii caracteristice străzii respective; l"_...f - Retras minim 20,00m din axul sos. lasi - Voinesti - Retras minim 10,00m din axul str. arh. Beldiman Filaret TT - Retras minim 10,00m din axul str. V. Alecsandri yA - Cladirile pot avea "iesinduri" (console, bowindou-ri,etc.) si retrageri locale in m functie de studiul volumelor construite. cr Art. 6 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SI m A POSTERIOARE ALE PARCELELOR [ | 6.1. cladirile se pot amplasa pe limita de separare intre UTR- uri _. 7 Art.f. AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE (a ACEEASI PARCELA vee 7.1. Cladirile se pot amplasa in regim izolat, cuplat sau insiruit; 7.2. Distanta minima dintre cladirile dispuse izolat de pe aceeasi parcela va fi egala cu 6,00m: 7.3. In toate cazurile se va tine seama de conditiile de protectie fata de incendii si de alte norme tehnice specifice. Art. 8- CIRCULATII SI ACCESE 8.1. Pentru a fi construibile toate parcelele trebuie sa aiba acces dintr-o cale publica sau privata, sau sa beneficieze de servitute de trecere legal instituita cu latimea de minim 4,00 m si o lungime de maxim 30,00m pentru a permite accesul mijloacelor de stingere a incendiilor si a mijloacelor de transport r 82. Accesul in zona se face din sos. lasi - Voinesti, str. arh. Beldiman Filaret si - str. V. Alecsandfi. Circulatia in zona studiata se face pe sos. lasi - Voinesti, ae str. arh. Beidiman Filaret si str. V. Alecsandri, existente, limitrofe pe "I ~ conturul amplasamentului studiat, drumuri asfaltate, cu un profil continuu - de carosabil de: sos. lasi - Voinesti cu o latime de 6,60m bordat cu trotuare / de ~3,90m latime pe ambele laturi, propus a se largi la 12,70m (in limita LTT terenului aferent strazi ) bordat cu trotuare de ~1,90m -2,75m latime pe T ambele laturi; str arh. Beldiman Filaret de 6,50m carosabil cu trotuare de O ) minim 1,45m pe ambele iaturi si str. V. Alecsandri de 6,00m carosabil cu m trotuare de minim 1,25m pe ambele laturi propus a se largi la 7,00m - 9,00m el bordat cu trotuare de ~1,25m latime pe ambele laturi ; me 8.3. Accesele se vor face conform cu plansa de reglementari; , 8.4. Cota din interior va fi acceasi ca cea a zonei pietonale perimetrale (_) l constructiei A ! 8.5. Se va solicita de catre administratia publica locala, in cadrul documentatiilor - , de eliberare a autorizatiei de construire a planul de sistematizare verticala a l-__"__ intregii zone, urmarindu-se in mod special: poo e scurgerea apelor pluviale se va face in lungul strazilor; ( Sy , e accesul se va face atat cu trepte cat si cu rampe ce vor oe asigura interventia mijloacelor de stingere a incendiilor; CIT e asigurarea unor inaltimi de trepte exterioare de maxim 15 - + asigurarea pantelor de scurgere a apelor pluviale de pe a platformele cu circulatii pietonale sau carosabile si <1 canalizarea acestora; - e terasarea terenului, pentru asigurarea colectarii si (aa | canalizarii apelor piuviale va respecta prevederile p Codului Civil de a nu permite evacuarea apelor pe (a " | terenurile altor proprietati; m - e panta terenului in interiorul lotului va urca spre strada L ' sub un unghi de minim 2%; I'T.„) Art. 9 - STATIONAREA AUTOVEHICOLELOR 9.1. Toate cladirile vor avea parcajele in interiorul loturilor; a 9.2. Stationarea vehiculelor atat in timpul lucrarilor de constructii cat si in timpul ym functionarii cladirilor se va face numai in interiorul parcelei in afara drumurilor T publice si a parcajelor publice; ă 9.3. 125 locuri de parcare la nivelul terenului -. Art. 10- INALTIMEA MAXIMA ADNISIBILA A CLADIRILOR FÎ 10.1. Inaltimea la streasina sau atic, a cladirilor noi proiectate va fi cea prevazuta see prin plansa de reglementari - maxim 13,00m la cornisa (P+1E), inaltime (a FR masurata de la cota cea mai inalta a CTN-ului. -- Art. 11 - ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR 11.1 Aspectul cladirilor va exprima caracterul si reprezentativitatea functiunii si va raspunde exigentelor actuale; 11.2. Volumele construite vor fi simple si se vor armoniza cu vecinatatile imediate 11.3. Fatadele posterioare si laterale vor fi tratate arhitectural la acelasi nivel cu fatada principala; 11.4. Finisajele exterioare vor fi: tencuieli, placaje caramida sau piatra, lemn. 11.5. Se interzic imitatii stilistice dupa arhitecturi straine zonei, pastise, imitatii de materiale sau utilizarea improprie a materialelor; 11.6. Acoperirea cladirilor va fi cu terasa sau sarpanta.Tratarea acoperirii va tine seama de faptul ca acestea se percep de pe inaltimile inconjuratoare; pr, Art. 12 - CONDITII DE ECHIPARE EDILITARA - 12.1. Toate cladirile vor fi racordate la retelele edilitare ce se vor realiza si se vor ae cauta solutii pentru a suplini lipsa unor retele; ~~ _ 12.2. Incalzirea se va realiza cu centrale individuale; --. 12.3. Nu se admit firide de gaze naturale sau tablouri electrice decat in zonele anexe, Ze a inaccesibile publicului larg si numai in nise. mee wed 12.4. Se va asigura in mod special evacuarea apelor pluviale din spatiile T rezervate pietonilor, spre canalizarea pluviala existenta sau proiectata, G } precum si de pe suprafetele de teren neconstruit prin rigole spre canalizare - si se va interzice prezenta surselor de apa in exterior (cu exceptia hidrantilor el pentru incendiu, spalarea platformei de gunoi sau udarea spatiilor verzi) in - scopul evitarii patrunderii eventualelor pierderi de apa in sol; 12.5. Deseurile menajere se vor depozita in containere inchise si se vor evacua (_) j periodic ( contract cu firme specializate). Art. 13 - SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATE --- 13.1. Spatiile libere vizibile din circulatiile publice vor fi amenajate incat sa nu I--__"__"_'_" altereze aspectul general al localitatii; pm r 13.2. Suprafetele libere din spatiul de retragere fata de aliniament vor fi plantate ( i) } cu arbori in proportie de minim 40% formand de preferinta o perdea ns vegetala pe tot frontul incintei; - 13.3. Suprafetele libere neocupate cu circulatii, parcaje si platforme functionale = y vor fi plantate cu un arbore la fiecare 200mp; - 13.4. Se vor prevedea plantatii inalte in lungul limitelor incintelor care reprezinta ae totodata linii de separatii fata de alte subzone si unitati teritoriale de ae referinta. ~ Art. 14 - IMPREJMUIRI (a 34 14.1. Imprejmuirile spre strazi vor fi transparente la maxim 2,00m inaltime din ee care un sociu de 0,60m si o parte transparenta de 1,40m; (a _ 14.2. Imprejmuirile vor fi dubiate cu gard viu; = 14.3. Portile de intrare vor fi retrase fata de aliniament pentru a permite stationarea Feces) vehicolelor tehnice inainte de admiterea lor in incinta, pentru a nu incomoda v a circulatia pe drumurile publice SECTIUNEA II: POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI 7.) Art. 15 - PROCENTUL MAXIM ADMISIBIL DE UTILIZARE A TERENULUI (POT) z--_ 15.1. Procentul de ocupare al terenului maxim va fi de 45% "- Art.16 - COEFICIENTUL MAXIM DE UTILIZARE AL TERENULUI (C.U.T.) ar 16.1. Coeficientul maxim de utitizare al terenului va fide maxim 1,2mp/mp teren - 16.2. Se va admite de catre administratia publica locala, constructia de -- | imobile noi, cu depasirea C.U.T.-ului numai in cazuri justificate prin -- intocmirea de Planuri Urbanistice Zonale ce se vor aviza in cadrul (a L Consiliului local Mirostava. - Art.17 - MODIFICARI ALE P.U.Z. 17.1. Orice modificare a P.U.Z.-ului se face numai in cazuri bine justificate, prin reactualizarea sa si numai prin avizarea noii teme de proiectare si a sa in cadrul Primariei Comunei Miroslava. SECTIUNEA IV - x< EET E CENR EȚT EE EE -: " 8 Art. 18 - RECOMANDARI SPECIALE PENTRU DETINATORII DE TERENURI IN ZONA P.U.Z.-ului 18.1. Se vor intocmi studii geotehnice si de stabilitate si planuri topografice pentru toate lucrarile de constructii. UTR2 - V1A (720,00mp) - ZONA SPATIILOR VERZI AMENAJATE, SCUARURI . PUBLICE, FASII PLANTATE, GRADINI PUBLICE r Î Art1 UTILIZARI PERMISE T - spaţii plantate; _ - circulaţii pietonale din care unele ocazional carosabile pentru intretinerea rc spaţiilor plantate si accesul la activitatile permise; MO - - mobilier urban, statuie, amenajari pentru joc si odihnă; . Art.2 UTILIZARI PERMISE CU CONDITII - - spatii plantate; O , - circulații pietonale din care unele ocazional carosabile pentru întreţinerea T spaţiilor plantate si accesul la activitatile permise; [\r; - mobilier urban, statuie, amenajări pentru joc si odihnă; tod - pentru parcelele care sunt in zonele de protectie a siturilor arheologice, sunt . admise, pana la cercetarea exhaustiva a perimetrului ce este delimitat ca sit (J : arheologic si descarcarea sa de sarcina arheologica, numai activitati agricole ! : care afecteaza solul pe o adancime de maxim 25 cm; de asemenea sunt -- admise amenajarea de circulatii pietonale numai dupa identificarea unor trasee I- ~ ce nu afecteaza siturile arheologice sooo Art3 UTILIZARI INTERZISE ( SQ : - se interzic orice interventii care contravin legilor gi normelor in vigoare; ay - se interzic orice schimbari ale functiunilor spatiilor verzi publice si specializate; Conan - se interzice conversia grupurilor sanitare in spatii comerciale; re - se interzice taierea arborilor fara autorizatia autoritatilor locale abilitate. - SECTIUNEA II: CONDITII DE AMPLASARE, ECHIPARE SI CONFORMARE A a CLADIRILOR <1 5__ Art.4 CARACTERISTICI ALE PARCELELOR (SUPRAFETE, FORME, an DIMENSIUNI) r:'îi - conform studiilor de specialitate avizate conform legii; - -- - Art.5. AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE ALINIAMENT (a - - conform studiilor de specialitate avizate conform legii; eames ad - retras !a 20,00m din axul sos. lasi - Voinesti; ro - retras la 10,00m din axul str. arh. Beldiman Filaret. rr. Art. 6 - AMPLASAREA CLADIRILOR FATA DE LIMITELE LATERALE SI POSTERIOARE ALE PARCELELOR TTY 6.1. conform studiilor de specialitate avizate conform legii; yA 6.2. cladirile se pot amplasa pe limita de separare intre UTR- uri. ", Art.7. AMPLASAREA CLADIRILOR UNELE FATA DE ALTELE PE a ACEEASI PARCELA : 7.1. conform studiilor de specialitate avizate conform legii FÎ 7.2. nu se vor amplasa cladiri, doar amenajari- alei pietonale, mobilier urban, "em statuie. (a._ Art. 3- CIRCULATII SI ACCESE - 1 8.1. se va asigura accesul din circulatiile publice ale aleilor ocazional carosabile (pentru intretinere) care vor fi tratate ca alei principale. 8.2. accesul in zona se face din sos. lasi - Voinesti si str. arh. Beldiman Filaret. Circulatia in zona studiata se face pe sos. lasi - Voinesti, str. arh. Beldiman Filaret si str. , existente, limitrofe pe conturul amplasamentului studiat, drumuri asfaltate; sos. lasi - Voinesti cu un profil continuu de carosabil cu o latime de 6,60m bordat cu trotuare de ~3,90m latime pe ambele laturi, propus a se largi la 12,70m (in limita terenului aferent strazi ) bordat cu trotuare de ~1,90m -2,75m latime pe ambele laturi; str arh. Beldiman Filaret de 6,50m carosabil cu trotuare de minim 1,45m pe ambele laturi; 8.3. Accesele se vor face conform cu plansa de reglementari; Ţ, Art. 9- STATIONAREA AUTOVEHICOLELOR - 9.1. conform studiilor de specialitate avizate conform legii; ae 9.2. nu sunt prevazute parcari pe terenul incadrat Via ~- .. Art. 10 - INALTIMEA MAXIMA ADMISIBILA A CLADIRILOR - 10.1. conform studiilor de specialitate avizate conform legii. Nu sunt prevazute A a constructii pe Via ..T Art. 11-ASPECTUL EXTERIOR AL CLADIRILOR - 11.1. nu este cazul. () ) Art. 12 --CONDITI! DE ECHIPARE EDILITARA T* 12.1. conform studiilor de specialitate avizate conform legii. Se vor asigura : W alimentarea cu apa, colectarea apelor uzate, telefonie fixa si iluminat public u conform cerintelor functionale ale fiecarei categorii de spatiu plantat in care , este admis accesul publicului; (_) 12.2, pentru iluminarea spatiului public se vor folosi corpuri de iluminat cu - destinatie speciala pentru fiecare tipologie de circulatie (pietonala, rutiera, -- pentru mijioace alternative de transport: biciclete, role....); : _ 12.3. toate retelele edilitare vor fi ingropate, exceptie facand retelele care au cerinte tehnice ce nu permit acest lucru; ( SQ : 12.4. se recomanda extinderea sistemului de colectare a apelor meteorice in nd bazine decorative pentru a fi utilizate pentru intretinerea spatiilor plantate = Art. 13 - SPATII LIBERE SI SPATII PLANTATE = 13.1. plantatiile inalte se vor dispune conform normelor specifice pentru fiecare - categorie de spatii plantate; tt 13.2. Se va evita impermeabilizara exagerata a terenului pentru <1 imbunatatirea microclimatului. Spatiile neocupate de alei vor fi ny plantate cu un arbore la fiecare 100mp. Arborii vor fi plantati la minim (a3) 2,00m de limita proprietatii; -. Art. 14 - IMPREJMUIRI (a < : 14.1. Imprejmuirile spre strazi vor fi transparente la maxim 2,00m inaltime din wine care un sociu de 0,60m si o parte transparenta de 1,40m ; Cl 14.2. Imprejmuirile vor fi dublate cu gard viu; ra! SECTIUNEA Ill: POSIBILITATI MAXIME DE OCUPARE SI UTILIZARE A TERENULUI Art. 15 - PROCENTUL MAXIM ADMISIBIL DE UTILIZARE A TERENULUI (POT) MT POT conform PUG, dar nu peste 15% /__ POT conform PUZ, dar nu peste 0% -- Art.16 - COEFICIENTUL MAXIM DE UTILIZARE AL TERENULUI (C.U.T.) car CUT conform PUG maxim 0,3mp ADC/ mp. teren = CUT conform PUZ maxim 0,0mp ADC/ mp. teren [ ! Art.17 - MODIFICARI ALE P.U.Z. RRR 17.1. Orice modificare a P.U.Z.-ului se face numai in cazuri bine justificate, (a - prin reactualizarea sa si numai prin avizarea noii teme de proiectare si ---€ a sa in cadrul Primariei comunei Miroslava. SECTIUNEA IV Art. 18 - RECOMANDARI SPECIALE PENTRU DETINATORII DE TERENURI IN ZONA P.U.Z.-ului 18.1. Se vor intocmi studii geotehnice si de stabilitate si planuri topografice pentru toate lucrarile de constructii. Intocmit Conform fisei de responsabilitati--... LU , ARHT yak & "- , \mnr;.j APEZTEC: : Arh. IOAN A - \ A@eRCHEMA

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Ai găsit informațiile utile? Caută mai multe documente publice.

🔍 Caută alte documente
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum