JUDETUL IASI COMUN A e :
As MIROSLAVA
Wi Consiliul Local
HOTARAREA NR.90
privind acordarea unor facilitati personalului angajat in cadrul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna
Miroslava, judetul Iasi, facilitate constând in decontarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport de la
domiciliu la serviciu si retur pentru persoanele care sunt domiciliate pe raza altor localitati din afara ariei
teritoriale a comunei Miroslava si care igi desfăşoară activitatea profesională la primaria comunei Miroslava
Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinară.
Avand in vedere prevederile art.129 alin.(12), art.240 alin.(2) din Ordonanta de urgenţă a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, cu modificările si completările ulterioare;
Luând în considerare:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat de
către initiatorul proiectului de hotărâre si înregistrat sub nr.1550/13.04.2023, prin care se propune initierea
unui proiect de hotărâre pentru acordarea unor facilitati personalului angajat in cadrul Unitatii
Aaministrativ-Teritoriaia comuna Miroslava, judetui Iasi;
-raportul de specialitate, intocmit de către compartimentul contencios-juridic din cadrul
aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, judetul Iasi si inregistrat sub
nr.1551/13.04.2023, prin care se propune acordarea unor facilitati personalului angajat in cadrul Unitatii
Admnistrativ-Teritoriala comuna Miroslava, conform prevederilor art. 129 alin.(12) din actul normativ
mai sus mentiont, respectiv decontarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport de la domiciliu la
serviciu si retur pentru persoanele care sunt domiciliate pe raza altor localitati decât localitatea unde isi
desfăşoară activitatea profesională-Primăria Comunei Miroslava:
Avand in vedere ca, in Bugetul de Venituri si Cheltuieli pentru anul 2023, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local al comunei Miroslava, judetul Iasi nr.34/31.01.2023, există fonduri disponibile pentru
acoperirea cheltuielilor, respectiv acordarea unor facilititi personalului angajat din cadrul Unitatii
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, functionari publici si/sau personal contractual, conform
art.129 alin.(12) din Ordonanta de urgenté a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările si completarile ulterioare, pentru decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la
serviciu si retur pentru persoanele care sunt domiciliate pe raza altor localitati decât localitatea unde isi
desfăşoară activitatea profesională,
Tinand seama de:
-Punctul de vedere nr.919/02.04.2021 al Curtii de Conturi a României, care s-a exprimat in
sensul admisibilitatii posibilitatii pentru autoritățile administratiei publice locale de a acorda o astfel de
decontare;
-Practica administrativă similară privind decontarea cheltuiclilor de transport de la domiciliu la
serviciu pentru functionarii publici si personalul contractual, si anume: Hotărârea Consiliului Local al
comunei Nufăru, judetul Tulcea nr.34/2021, Hotărârea Consiliului Local al comunei Nicşeni, judetul
Botosani nr.43/2022, Hotărârea Consiliului Local nr 21/2022 a comunei Mădârjac, judetul Iasi,
Hotărârea Consiliului Local al comunei Parva, judetul Bacau nr.7/2021;
-Jurisprudenta instantelor judecătoreşti din raza Curtii de Apel Iasi si anume Sentinta civilă nr.
581/CA/07.07.2022, Decizia nr.700/2022, pronuntate in dosarul nr.2029/99/2022 de către Tribunalul
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COM U N A ere 4
gr; î MIROSLAVA -
(ea Consiliul Local |
fasi, respectiv de către Curtea de Apel Iasi; astfel, prin Decizia nr.700/2022, pronuntataé in dosarul nr.
2029/99/2022, Curtea de Apel a retinut următoarele:
„(...) acordarea dreptului la decontarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport de la
domiciliu si retur pentru persoanele care domiciliază pe raza altor localitati din afara ariei teritoriale a
comunei Mădârjac reprezintă fără îndoială o facilitate in sensul textului de lege mai sus citat si este de
competenta legală a Consiliului local de a decide in acest sens."
A...) desi Legea nr.153/2013 care reglementează salarizarea personalului bugetar nu prevede in
mod expres că personalul angajat in administratia publică beneficiază de decontarea transportului, totusi
acordarea acestei facilități nu este interzisa";
-prevederile Legii nr.82/1991, Legea contabilitatii, cu modificările si completările ulterioare;
-prevederile art.4 alin.(1)-alin.(4) din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, cu
modificările si completirile ulterioare ;
-dispozitiile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare;
Întrucât din Bugetul de Venituri si Cheltuieli pentru anul 2023, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local al comunei Miroslava, judetul lasi nr.34/31.01.2023, vor fi alocate fonduri pentru
acoperirea cheltuielilor, respectiv acordarea unor facilităţi personalului angajat din cadrul Unitatii
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi, functionari publici si/sau personal contractul,
conform art.129 alin.(12) din Ordonanta de urgenté a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările si completările ulterioare, pentru decontarea de la bugetul local a
cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu si retur pentru persoanele care sunt domiciliate pe
raza altor localitati decât localitatea unde isi desfăşoară activitatea profesională,
Avand in vedere faptul cd, acordarea facilitatii constand in decontarea de la bugetul local a
cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu si retur pentru persoanele care sunt domiciliate pe
raza altor localitati decât localitatea unde isi desfăşoară activitatea profesională, nu este interzisă, situatie
constată de fapt si de către Curtea de Apel Iasi prin Decizia nr.700/07.11.2022, pronuntata in dosarul nr.
Tinand cont de:
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională in administratia publica, cu
modificările si completările ulterioare;
Avand in vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate organizate in cadrul Consiliului
Local al comunei Miroslava, judetul Iasi,
fn temeiul art.133 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgenté a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
Art.l. Începând cu data de 01 mai 2023, se aprobă acordarea unor facilități personalului angajat
in cadrul Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi, functionari publici si/sau
contractuali, in conformitate cu prevederile art.129 alin.(12) din Ordonanta de urgenté a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, facilitate constând in
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lasi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
ROMÂNIA -.
JUDEȚUL IASI COMUNA E
as MIROSLAVA
i i"! Consiliul Local
decontarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu şi retur pentru
persoanele care sunt domiciliate pe raza altor localitati din afara ariei teritoriale a comunei Miroslava si
care igi desfăşoară activitatea profesional la primaria comunei Miroslava.
Art.2.Se aprobă Regulamentul privind modalitatea de decontare de la bugetul local a cheltuielilor
de transport de la domiciliu la serviciu si retur pentru persoanele angajate in cadrul aparatului de
specialitate al Primarului Comunei Miroslava, judetul Iasi si care sunt domiciliate pe raza altor localitati
decât localitatea unde isi desfăşoară activitatea profesională, conform Anexei nr.l, ce face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Decontarea cheltuielilor de transport pentru tuncționarii publici şi/sau personalul
contractual se va face conform Regulamentului, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, in baza
documentelor justificative, conform legislatiei in vigoare.
Art.4.În conformitate cu dispozitiile art.154 din Ordonanta de urgent' a Guvernului nr.57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările si completirile ulterioare, primarul comunei Miroslava cu
aparatul de specialitate pe care il conduce va asigura in conditiile prevăzute de lege punerea in aplicare a
prevederilor prezentei hotărâri.
Art.5.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plangere prealabilă in termen de 30 de
zile de la data comunicării, in conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificarile si completările ulterioare.
(2) Instanta competentă pentru solutionarea contestatiei formulaté in conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este Tribunalul laşi-Secţia contencios administrativ si fiscal.
Art.6.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului
primar, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite si taxe locale-sef
serviciu, Directici Tehnice-director executiv, personalului vizat fn actul administrativ si Institutiei
Prefectului Judetului Iasi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la
afisierul local si pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la sectiunea
Hotararile autoritatii deliberative.
Miroslava, astazi, 27 aprilie 2023
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER LOCAL
ROTARESCUGRISTINA
oO de ontrasemnează pentru legalitate
1 1 - Secretar general al comunei Miroslava
j Ancuta-Lenuta URSANU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miraslava, Com. Miroslava, Jud. lasi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava_ro
ROMÂNIA ¥-
JUDETUL IAȘI COMUNA eh -
ay MIROSLAVA
We | Consiliul Local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL
Nr. Operaţiuni efectuate Data Z7/LL/AN Semnétura persoanei responsabile
crt. să efectueze procedura
Adoptarea hotărârii s-a facut cu majoritate [
: a simplă X absolută N calificată? 27.04.2023 Pf
Comunicarea către prefectul judetului?) 02.05.2023 mn ini
Aducerea la cunostinta publică?**?) 02.05.2023 ni-
5 Comunicarea, numai in cazul celei cu
caracter individual??*")
6 | Hotararea devine obligatorie? sau produce 02.05.2023 |
erecte juridice", dupa caz R \
Extrase din Ordonanta de urgenté a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
gi completarile ulterioare:
b Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atributiilor ce ii revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate
absolută sau simplă, dupa caz. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea
sau înstrăinarea dreptului de proprictate in cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu
maioritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilicrilor locali in functie."
2) Art. 197 alin. (2); "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al
comunei prefectului in cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptarii ...
4) Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . .. se aduc la cunoştinţa publica si se comunică, in condiţiile legii, prin
grija secretarului general al comunei."
5) Art. 199 alin, (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se
adreseaza se face in cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
® Art. 198 alin. (1): "Hotărările ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor ba
cunoştinţă publica."
7 Art. 199 alin. (2): "Hotărârile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării
către persoanele cărora li se adreseaza."
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COMUNA A EE
m_...a.»r;; MIROSLAVA
işid„ m Compartiment Contencios Juridic
ANEXA NR.I la H.C.L. Miroslava nr.90/27.04.2023
REGULAMENT
privind modatitatea de decontare de la bugetul local a cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu
si retur pentru persoanele angajate in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Miroslava,
judeful lasi si care sunt domiciliate pe raza altor localitati decdt localitatea unde isi desfășoară activitatea
profesională
(1) Prezentul regulament are ca obiect stabilirea procedurilor şi a documentelor justificative ce trebuie
prezentate la decont de persoanele implicate, precum si a rolului autorit&tilor administratiei publice locale,
in vederea decontării transportului personalului angajat in cadrul aparatului de specialitate al primarului
comunei Miroslava, judetul Iasi
(2) in intelesul prezentului regulament, termenii si expresiile folosite au următoarea semnificatie:
a) beneficiari - personalul angajat in cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava,
îndreptăţit la decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu şi retur, care nu detine
locuinţă in localitatea unde are locul de munca si care e domiciliat pe raza altor localitati din aria altei
unitati administrativ teritoriale decât localitatea unde isi desfăşoară activitatea profesională.
b) localitare - in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea
Planului de amenaiare a teritoriului national, sectiunea a IV-a - Reteaua de localităţi, cu modificările gi
completările ulterioare, prin localitate se intelege: capitala României, municipii, orase, sate resedinta de
comună, sate componente ale comunelor si sate aparţinând municipiilor si oraselor;
c) localitate de domiciliu/reşedință - localitatea din mediui urban sau din mediui rural in care persoana are
domiciliul/resedinta, potrivit documentelor de evidenţă a populatiei;
d) cheltuieli de transport - contravaloarea deplasării dus-întors a beneficiarilor din localitatea de
domiciliu/reşedinţă într-o alta localitate din alta unitate administrativ teritoriala unde acestia isi au locul
de munca, isi desfăşoară activitatea profesională.
(1) Autoritatile administratiei publice locale cuprind in bugetul local sume destinate decontării
cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu si retur, pentru beneficiarii din aparatul de specialitate
al primarului comunei Miroslava, care au domiciliul sau resedinta in altă localitate decât cea in care isi are
sediul autoritatea sau institutia publica in cadrul căreia isi desfăşoară activitatea, a transportului între
localitatea de domiciliu/resedinta si cea in care isi desfăşoară activitatea, sau decontarea cheltuielilor de
transport efectuate.
(2)Sumele destinate decontării cheltuielilor de transport efectuate de beneficiarii prevazuti la alin. (1) se
asigura din veniturile proprii ale bugetului local.
(1)Beneficiaza de decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la sericiu si retur, persoanele
angajate in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei-Mifoglava Xjuds ul Iasi card nu au
domiciliul si nu detin locuinta in localitatea unde isi are sediul autofitaţE&ŞA care isi dégfasoara activitatea.
UAT Comuna Miroslava Loc rosiavie SNe Pesala | MB /lasi, CP: D705
www. primariamiroslava.roa st. onstantirge gn 83 (So 295 680, |
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 8500 33 42 444 4
secretariat@primariamiroslava.ro
domiciliul si nu detin locuință in localitatea unde isi are sediul autoritatea in care isi desfăşoară
activitatea.
(1) Functionarii publici si personalul contractual care au domiciliul/resedinta in alta localitate decât cea
in care isi are sediul autoritatea sau institutia publica in cadrul căreia isi desfăşoară activitatea, au dreptul
la decontarea cheltuielilor de transport efectuate din localitatea de domiciliu/reşedință la serviciu, dus-
întors, după cum urmează:
a) cu mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizati (transport in comun: microbuze,
autobuze), in cazul in care este posibil acest lucru;
b) cu autoturismul proprietate personală sau detinut legal cu orice titlu.
(1) Decontarea abonamentelor/biletelor de transport emise de operatorii de transport auto se asigură la
valoarea acestora;
(2) Decontarea de la bugetul local a cheltuielilor de transport de la domiciliu la serviciu si retur pentru
persoanele angajate in cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Miroslava, judetul Iasi gi
care sunt domiciliate pe raza altor localitati de pe alte UAT-uri decât localitatea unde isi desfăşoară
activitatea profesională, se efectueaza in limita unui consum de 7,5 litri carburant la 100 km parcursi pe
distanta cea mai scurtă, de la locul de domiciliu la sediul Primăriei Comunei Miroslava, dus-intors.
(1) Decontarea cheltuielilor de transport se realizează proportional cu perioada de activitate din cadrul
unei luni calendaristice, pe baza pontajului lunar.
(2) Decontarea cheltuielilor de transport nu se realizează pe perioada concediilor de odihnă sau a
suspendării raporturilor de serviciu/contractelor individuale de muncă ale beneficiarilor.
Documentele justificative prezentate ordonatorului de credit de către beneficiar lunar la decont, pentru
luna precedent, sunt:
a) Abonamentele emise de operatorii de transport auto;
b) Biletele emise de operatorii de transport auto;
c) Bonurile de achizitie a carburantului, pentru transportul efectuat cu autoturismul proprietate
personala sau detinut cu orice titlu, iar sama decontată se calculează potrivit prevederilor art.5, alin. (2).
Valoarea bonurilor prezentate la decont trebuie să fie cel putin egală cu valoarea sumei decontate.
Decontarea cheltuielilor de transport efectuate din localitatea de domiciliu/resedinta la serviciu, dus-
intors, se face in temeiul unei Cereri pentru decontare lunard a cheltuielilor de transport, insotita de
documente justificative, conform modelului ataşat.
Consilier juridic,
Lorela DUMITRESCU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslav&Jtd-1âşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 45404614 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamirosiava.ro
pentru decontarea lunară a cheltuielilor de transport
Primaria comunei Miroslava, judetul Iasi
Domnule Primar,
Subsemnatul/Subsemnată, ..ccccccceesseesessresssesseseeeees posesor/posesoare al/a B.1/C.L.
S@TIA cece eee eee eee CNP ooo cecccccccseseeseeeseeeey angajat/4 In cadrul aparatului de specialitate al
primarului comunei Miroslava, in functia de .., VA rog să-mi apobafi decontarea
cheltuielilor de transport pe luna.. anul .., In cuantum de oo eeececeeseeeeeses LOL,
reprezentand contravaloarea:
|_| abonamentului;
|_| biletelor de calatorie;
|_| bonurilor de carburant.
Atasez următoarele documente doveditoare:
- daca transportul se efectuează cu mijloc de transport in comun:
| | copie a B.IL/C.L;
|_| abonament;
|_| bilete de călătorie;
- dacă transportul se efectuează cu autoturismul personal:
| | copie a B.L/C.L;
| |copie a certificatului de inmatriculare al autoturismului (daca este inmatriculat pe numele persoanei
solicitante sau al sotului);
|_| imputernicire notarială (daca autoturismul este inmatriculat pe numele altei persoane);
| | contract de comodat (dacă autoturismul este înmatriculat pe numele altei persoane);
|_| bonuri de carburant.
Data: Semnătura
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP*707305
www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.