JER IAȘI COMUNA ; MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.74 privind trecerea din domeniul privat al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a unor suprafeţe de teren Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în ședință ordinară, în data de 30 aprilie 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.7 alin.(2), art.863 lit.f) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; ¢) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a), lit.b) coroborat cu art.296 alin.(2), alin.(7) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.597/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; d) Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare; e) Hotărârii Guvernului nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, cu modificările și completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şicompletările ulterioare; Luând în considerare: -referatele de aprobare, semnat de către inițiatorul proiectului de hotărâre, înregistrate sub nr.1518/18.03.2026, respectiv sub nr.1949/1 8.04.2026; -raportul de specialitate, întocmit de către compartimentul patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi înregistrat sub nr.2125/20.04.2026; -raportul întocmit de către comisia specială de inventariere, constituită la nivelul Unităţii Administrativ - Teritorială comuna Miroslava pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al comunei Miroslava, înregistrat sub nr.2124/20.04.2026; Ținând cont de: -Circulara Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi nr. 12256/07.07.2020, înregistrată la Unitatea Administrativ- Teritorială comuna Miroslava sub nr.22271/07.07.2020, prin care se comunică procedura de trecere în domeniul public a bunurilor utilizate pentru furnizarea sau prestarea serviciilor de utilități publice, raportat la prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, -faptul că bunurile imobile ce fac obiectul prezentei hotărâri au fost trecute în domeniul privat al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava şi sunt destinate circulaţiei rutiere şi pietonale, în scopul satisfacerii cerinţelor generale de transport ale populaţiei, Pentru considerentele mai sus arătate, se impune trecerea terenurilor din domeniul privat al Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava. Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL IAȘI COMUNA Consiliul Local V 123,66 m.p. din suprafaţa totală de 1855 m.p., intabulată cu număr cadastral 60171. 26. Strada Iliaş Voda - Tronson 1, amplasată conform Planului Urbanistic General în intravilan extins - sat Miroslava, vecinătăţi: Nord, Sud - proprietăţi particulare, Est - strada Corneşti, Vest - strada Iliaş Vodă - tronson 2; cu suprafaţa aferentă următoarei cote indivize: Y 7 m.p. din suprafaţa totală de 1189 m.p., intabulată cu număr cadastral 1058/13, înscris în cartea funciară numărul 65315. 27. Drum vicinal De 679 - Tronson 2, cu suprafaţa compusă din: 401 m.p., intabulată cu număr cadastral 100817 şi 197 mp, intabulată cu număr cadastral 100819; amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilan extins - sat Uricani, vecinătăţi: Nord - Drum vicinal De 679, Sud, Est, Vest - proprietăţi particulare. 28. Drum, cu destinaţia „cale de acces", cu suprafaţa de 2530 m.p., amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilan extins - sat Proselnici, cu lăţimea de 8 m, lungimea de 306 m, vecinătăţi: Nord, Sud - proprietăţi particulare; Est - drum public, Vest - drum judeţean, intabulat cu număr cadastral 29. Teren, cu suprafaţa de 393 m.p., amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilan extins - sat Proselnici, vecinătăţi: Nord - drum, Sud, Vest - proprietăţi particulare; Est - drum public, intabulat cu număr cadastral 102353. Art.2.Bunurile imobile prevăzute la art.1 se declară bunuri de interes public local. Art.3.Comisia specială pentru întocmirea şi actualizarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public şi privat al comunei Miroslava va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Art.4.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă întermen de 30 de zile de la data comunicării, înconformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul- administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulate în conformitate cu prevederile art.1l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, este Tribunalul Iaşi - Secţia contencios-administrativ şi fiscal. Art.5.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar, compartimentului patrimoniu, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-şef serviciu, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru&fond funciar Serviciului Tehnic&Investiţii-şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi Instituţiei Prefectului Judeţului laşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei: www .primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 30 aprilie 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL TRANDABAT ALEXANDRU-FLORENTIN Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunți Miroslava Ancuta-Le URSANU ou UAT Com ¥ Mirăstava SI Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. bp. roa www. primariamirosiava.ro = Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEŢUL IAȘI C O M U NA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL Nr. Lo Semnătura persoanei responsabile Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN « crt. să efectueze procedura 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 30.04.2026 a simplă X absolută n calificată? 2 [Comunicarea către primar?) 30.04.2026 3 | Comunicarea către prefectul judeţului? 30.04.2026 / 4 |Aducerea la cunoştinţa publică"*5) 30.04.2026 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu " Aa | caracter individual" 6 Hotărârea devine obligatorie" sau produce 30.04.2026 efecte juridice"), după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art.5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . 4 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." $ Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 7 Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Mirosiava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.