Hotărâre Nr. 48

31.03.2026

Hotărârea nr. 48

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Această hotărâre anunță trecerea a trei suprafețe de teren din domeniul privat al comunei Miroslava în domeniul public. Aceste terenuri sunt destinate circulației rutiere și pietonale, având scopul de a satisface cerințele generale de transport ale populației. Cetățenii pot să formuleze o plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri în termen de

📄

Document PDF - Hotărâre

HCL-SED-ORD-31.03.2026-NR.48.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDEȚUL IAŞI COMUNA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.48 privind trecerea din domeniul privat al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a unor suprafeţe de teren Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în ședință ordinară, în data de 31 martie 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.7 alin.(2), art.863 lit.f) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil. republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenţii; c) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a), lit.b) coroborat cu art.296 alin.(2), alin.(7) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; d) Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare; e) Hotărârii Guvernului nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, cu modificările şi completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şicompletările ulterioare; Luând în considerare: -referatele de aprobare, semnat de către inițiatorul proiectului de hotărâre, înregistrate sub nr.1409/13.03.2026, respectiv sub nr.1646/25.03.2026; -rapoartele de specialitate, întocmit de către compartimentul patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi înregistrate sub nr.1424/16.03.2026, respectiv sub -rapoartele întocmite de către comisia specială de inventariere, constituită la nivelul Unităţii Administrativ - Teritorială comuna Miroslava pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public şi privat al comunei Miroslava, înregistrate sub nr.1423/16.03.2026, respectiv Ținând cont de: -amendamentul înregistrat sub nr.1659/26.03.2026, prin care s-a propus completarea proiectului de hotărâre cu încă două suprafeţe de teren, amendament care a fost supus votului şi aprobat de plenul Consiliului Local al comunei Miroslava, conform legii; -Circulara Instituţiei Prefectului judeţului Iași nr. 12256/07.07.2020, înregistrată la Unitatea Administrativ- Teritorială comuna Miroslava sub nr.22271/07.07.2020, prin care se comunică procedura de trecere în domeniul public a bunurilor utilizate pentru furnizarea sau prestarea serviciilor de utilităţi publice, raportat la prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, -faptul că bunurile imobile ce fac obiectul prezentei hotărâri au fost trecute în domeniul privat al Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava și sunt destinate circulaţiei rutiere şi pietonale, în scopul satisfacerii cerinţelor generale de transport ale populaţiei, UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 wwW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL IAȘI COMUNA Consiliul Local Pentru considerentele mai sus arătate, se impune trecerea terenurilor din domeniul privat al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava. Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 133 alin.(1), art.139 alin.(1), alin.(3) lit. g), art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Art.]. La data adoptării prezentei hotărâri, Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă trecerea din domeniul privat al Unităţii Administrativ -Teritorială comuna Miroslava în domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, a următoarelor suprafeţe de teren: 1. Teren în suprafață de 60 m.p., amplasat în sat Valea Ursului, str. Principala nr. 43, identificat în tarla 51 - parcelele: 1 (2305/18/1); 1(2305/18/2), vecinătăţi: Nord - domeniul public, Sud, Est, Vest - proprietăţi particulare, intabulat cu numărul cadastral 102948. 2. Teren, cu suprafaţa de 37 mp, amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilan extins sat Valea Adânca, identificat în tarla 60, parcela 2724/50/1, vecinătăţi: Nord, Est - domeniul privat al UAT; Sud, Vest - drum public, intabulat cu numărul cadastral 103035. 3. Teren, cu suprafața de 28 m.p., amplasat conform Planului Urbanistic General în intravilan extins sat Valea Adânca, identificat în tarla 60, parcela 2724/50/2, vecinătăţi: Nord, Vest - domeniul privat al UAT, Sud, Est - drum public, intabulat cu numărul cadastral 103012. Art.2.Bunurile imobile prevăzute la art.1 se declară bunuri de interes public local. Art.3.Comisia specială pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al comunei Miroslava va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Art.4.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă întermen de 30 de zile de la data comunicării, înconformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul- administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulate în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, este Tribunalul Iaşi - Secţia contencios-administrativ si fiscal. Art.5.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar, compartimentului patrimoniu, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-şef serviciu, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru& fond funciar Serviciului Tehnic&lInvestiţii-şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL IAȘI COMUNA Consiliul Local exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei: www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 31 martie 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL TRANDABAT ALEXANDRU-FLORENTIN Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava Ancuja-Lenuţa URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL Tas CO M U N A Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRARII CONSILIULUI LOCAL Nr. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile crt. să efectueze procedura 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 31.03.2026 L a simplă X absolută n calificată? 2 | Comunicarea către primar?) 31.03.2026 7 3 |Comunicarea citre prefectul judefului® 31.03.2026 W / 4 | Aducerea la cunostinta publica®*> 31.03.2026 5 Comunicarea, numai in cazul celei cu " | caracter individual%*5 g |Eotărârea devine obligatorie? sau produce] 31-03.2026 efecte juridice", după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . ? Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." © Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." D Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 31.03.2026
Fișier: HCL-SED-ORD-31.03.2026-NR.48.pdf
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum