Hotărâre Nr. 141

30.07.2026

Hotărârea nr. 141

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se aprobă modificarea și completarea unei hotărâri anterioare privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru proiectul de construire a unui centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, inclusiv echipă mobilă de îngrijire la domiciliu, în satul Valea Ursului, comuna Miroslava. Această hotărâre vizează îmbunătățirea serviciilor dedicate persoanelor vârstnice din zona respectivă.

Beneficiarii directi sunt persoanele vârstnice din satul Valea Ursului, comuna Miroslava, care vor beneficia de serviciile oferite de centrul de asistență și recuperare, precum și de echipa mobilă de îngrijire la domiciliu. De asemenea, autoritățile locale, serviciile publice și entitățile implicate în proiect sunt afectate direct, deoarece sunt responsabile de implementarea și gestionarea proiectului.

Cetățenii nu sunt nevoiți să ia acțiuni directe în urma acestei hotărâri, deoarece aceasta este o decizie administrativă adoptată de Consiliul Local. Totuși, cetățenii sunt informati că hotărârile adoptate sunt comunicate publicului, iar comunicarea către persoanele respective se face în cel mult 5 zile lucrătoare.

📄

Document PDF - Hotărâre

HCL-SED-ORD-30.07.2026-NR.141.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDEȚUL IAȘI COMUNA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.141 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iași nr.114/31.05.2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza Notă de fundamentare) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul: „Construire centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, județul Iaşi" și încetarea efectelor Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.26/26.02.2026 Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 30 iulie 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, județul Iași. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 si art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; ¢) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), lit.d), alin.(4) lit.d), alin.(6) lit.a), alin.(7) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; d) Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare; e) art.1 alin.(1), alin.(2), alin.(3), alin.(4), art.2, art.7, art.8, art.8! , art.12 alin.(2), art.17, art.21 alin.(1) lit.b), art.35 din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare; f) art.30 alin.(1), alin.(2), art.36 alin.(2), art.58 alin.(2), art.92, art.101, art.102, art.112 alin.(1) din Legea nr.292/2011, Legea asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; g) art.2 alin.(1) şi alin.(3) din Hotărârea Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; h) art.8, art.10 din Anexa nr.2, respectiv art.8 şi art.10 din Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; i) Anexei nr.6-Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate, organizate ca centre de zi destinate persoanelor adulte, aplicabile pentru următoarele categorii de servicii sociale la Ordinul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale cu modificările și completările ulterioare; Î) Ordinului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr.2143/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului muncii şi justiţiei sociale nr.29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale, cu modificările şi completările ulterioare; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI CO MUNA Consiliul Local k) Ordinului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr.2489/2023 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice, autorităţile administraţiei publice locale aprobă propria metodologie de evaluare a nevoilor comunităţii, cu respectrea modelului cadru aprobat prin Ordinul nr.1923/2024, cu modificările şi completările ulterioare; 1) Hotărârii Guvernului nr.1311/2024 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr.886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice care a intrat în vigoare la data de 01 martie 2025, cu modificările şi completările ulterioare; m) Ordinului Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr.1923/2024 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de evaluare a nevoilor comunităţii în vederea organizării serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, cu modificările şi completările ulterioare; n) Ordinului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului Și Solidarităţii Sociale nr.1 126/2025 prin care s-au aprobat modelul cadru al contractului de servicii sociale, al informărilor transmise de furnizorul de servicii sociale serviciului public de asistenţă socială, a procedurii de fundamentare a bugetului necesar, precum și a indicatorilor pentru monitorizarea serviciilor sociale acordate ca măsură de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare; o) Hotărârii Guvernului nr.268/2026 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, Luând în considerare: -referatul de aprobare, semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub -raportul de specialitate, întocmit de către Serviciul de asistenţă socială, autoritate tutelară, arhivă şi informaţii publice-șef serviciu şi înregistrat sub nr.3982/17.07.2026; Ținând cont de: -Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.114/31.05.2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza Notă de fundamentare) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Construire centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul laşi"; -Contractul de finanțare nr.400 31 14/19.12.2023, încheiat între Ministerul Muncii si Solidarităţii Sociale şi comuna Miroslava, pentru finanţarea proiectului: „Construire centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul laşi", în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă-Componenta C13-Reforme sociale, Investiţia 14- „Crearea unei reţele de centre de zi de asistenţă"; -Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.108776/10.12.2025, înregistrat la Inspectoratul Judeţean în Construcţii lași sub nr.599756/22.12.2025 privind realizarea obiectivului de investiţii: „Construire centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi"; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.26/26.02.2026 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi nr.114/31.05.2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza Notă de fundamentare) şi a indicatorilor tehnico- UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ao - om Ea nat HE A KR SS OARE St ae RTE pe JUDEŢUL IAȘI COMUNA Consiliul Local economici pentru proiectul: „Construire centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi", în sensul înființării şi furnizării a două servicii sociale distincte, respectiv: Serviciul social cod 8810 CZ-V-I, cu capacitate de 50 locuri (serviciu de permanenţă), înființat și administrat de către furnizorul primăriei comunei Miroslava, prin Serviciul de asistenţă socială și autoritate tutelară și Serviciul social cod 8810 ID-I-echipă mobilă de îngrijire la domiciliu, cu capacitate de 25 locuri, înființat şi administrat de către furnizorul primăriei comunei Miroslava, prin Serviciul de asistenţă socială și autoritate tutelară, fiind aprobate regulamente pentru fiecare serviciu; -Licenta de funcţionare provizorie nr.6678/22.05.2026, prin care a fost licenţiat serviciul social „Centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoane vârstnice-sat Valea Ursului"; Având în vedere faptul că, ulterior adoptării Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.26/26.02.2026, prin Licenţa de funcţionare provizorie nr.6678/22.05.2026 a fost licenţiat un singur serviciu social, iar prin Hotărârea Guvernului nr.268/2026 au fost modificate denumirea şi codurile serviciilor sociale, Având în vedere cele mai sus arătate, se impune modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi nr.1 14/31.05.2023, astfel încât prevederile actului administrativ să fie în acord cu prevederile legale în vigoare aplicabile şi cu serviciul social licenţiat. Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(l), alin.(3) lit.g), art.196 alin.() lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Art.]. Se aprobă modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi nr.114/31.05.2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice (faza Notă de fundamentare) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul: „Construire centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi", după cum urmează: Se modifică şi se completează articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava, județul laşi nr.114/31.05.2023 și va avea următorul cuprins: "Art.2. Se aprobă decizia de înfiinţare a serviciului social cu denumirea „Centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoane vârstnice cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu-sat Valea Ursului, cod serviciu social 881.3.1.CZAR.PV cu o capacitate de 50 beneficiari în cadrul centrului de zi şi 25 de beneficiari la domiciliu, înființat şi administrat de furnizorul primăriei comunei Miroslava prin Serviciul UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro poor tatei a TS RE TY A TA ws A SE eo tea JUDETUL IAȘI COMUNA Consiliul Local de asistență socială ş autoritate tutelară cu adresa strada Constantin Langa nr.93, comuna Miroslava, acreditat conform Certificatului de acreditare seria AF nr.002078/12.02.2015." Se modifică și se completează articolul 4 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava, județul laşi nr.1 14/31.05.2023 și va avea următorul cuprins: " Art.4.Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului social Centru de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoane vârstnice cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu- sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre." Art.2.Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iasi nr.114/31.05.2023 rămân valabile. Art.3.La data adoptării prezentei hotărâri, încetează efectele Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.26/26.02.2026 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi nr.114/31.05.2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice (faza Notă de fundamentare) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul: „Construire centru de zi de asistență şi recuperare pentru persoanele vârstnice în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iași", întrucât nu mai corespunde cadrului normativ şi situaţiei juridice rezultate în urma licentierii serviciului social. Art.4.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar, Serviciului Tehnic&lInvestiţii-şef serviciu, compartimentului achiziții publice, compartimentului proiecte, compartimentului patrimoniu, Serviciului financiar-contabil-şef serviciu, Serviciului de asistență socială, autoritate tutelară, arhivă şi informaţii publice-șef serviciu, compartimentului urbanism şi amenajarea teritoriului, compartimentului cadastru şi topografie din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava si Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituției: www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secțiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 30 iulie 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ __ CONSILIER LOCAL HÂRTOPANU CLAUDIU-SERGIU Contrasemnează pentru legalitate Secretar genera] al comunei Miroslava ncuta-Lenuta URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro A AOR RR RE SS EEO Re EARS IH a JUDETUL IASI COMUNA | MIROSLAVA Consiliul Local N PAIR OPT EFORIE Oe RP i ORDER PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL Semnătura persoanei responsabile să efectueze procedura crt Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN 2 | Comunicarea către primar? 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 30.07.2026 D simplă X absolută o calificată? 3 | Comunicarea către prefectul judeţului?) 4 |Aducerea la cunoştinţa publică?"5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual**5) Hotărârea devine obligatorie" sau produce 30.07.2026 6 efecte juridice", după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . 4 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face in cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." $ Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 7 Art, 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 30.07.2026
Fișier: HCL-SED-ORD-30.07.2026-NR.141.pdf

Context și istoric

Un document nu există singur. Iată legăturile lui cu restul activității Consiliului Local.

A fost adoptat în ședința din 30.07.2026, împreună cu alte 15 documente. Se întemeiază pe 12 acte din legislația națională. Domenii atinse: ministerului muncii, solidaritatii sociale, serviciul social.

13
documente conexe
15
în aceeași ședință
12
acte naționale invocate
10
domenii atinse

Temei legal invocat

Domenii atinse

Apasă pe un domeniu pentru a vedea toate documentele care îl tratează.

Continuă explorarea

Documentele de mai jos completează imaginea de ansamblu.

Documente direct legate

Acte care modifică, abrogă sau invocă acest document.

Din aceeași ședință — 30.07.2026

Vezi toată ședința →

Celelalte documente adoptate în aceeași zi.

Pe aceeași temă

Documente care tratează aceleași subiecte.

Cauți altă hotărâre sau un subiect?

Caută în toate documentele publice ale comunei Miroslava — hotărâri, informări, procese-verbale, bugete. Textul din PDF-uri scanate este și el indexat.

Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum