JUDETUL IASI ar
Et MIROSLAVA
. CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.219
pentru aprobarea Regulamentului privind functionarea asociatiilor de proprietari înființate la nivelul
Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi
Consiliul Local al comunei Miroslava, intrunit in şedinţă ordinară.
Având in vedere :
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare si motivare a proiectului de hotărâre), semnat
de către inifiatorul proiectului de hotărâre, domnul primar-Dan Nita;
-raportul intocmit de către compartimentul Verificare agenti economici din cadrul Biroului de
Politie Locală Miroslava din aparatul de specialitate al primarului comunei si inregistrat sub
-prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativa pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările si completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.196/2018 privind infiin{area, organizarea si functionarea asociatiilor de
proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările si completările ulterioare;
-prevederile art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(14) din Ordonanta de urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională in administratia publica, cu
modificările şi completările ulterioare;
in temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanfa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
Art.l.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă Regulamentul privind functionarea
asociatiilor de proprietari inflinfate la nivelul Unității Administrativ-Teritorială comuna Miroslava,
judetul Iasi, conform Anexei nr.] ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se însărcinează personalul
responsabil cu îndrumarea, controlul si monitorizarea asociatiilor de proprietari-înființate pe raza
comunei Miroslava, respectiv compartimentul Verificare agenti economici din cadrul Biroului de Politie
Locală Miroslava.
Art.3.Se imputerniceste primarul comunei Miroslava, judetul Iaşi-domnul Niţă Dan să elibereze
persoanelor fizice, atestatul de administrator de condominii, la propunerea persoanei responsabila cu
sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de proprietari din cadrul aparatului de specialitate a
primarului si să suspende sau să retragă atestatul de administrator.
Art.4. Se împuterniceşte primarul comunei Miroslava, judetul Iagi-domnul Nita Dan sa elibereze
persoanelor juridice, autorizatia de administrator de condominii, la propunerea persoanei responsabilă cu
Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miresiava, Comuna Miroslava, Judetul, lagi,
CP: 707305; Cod Fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
JUDETUL IASI -
er MIROSLAVA
o CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA
sprijinirea, îndrumarea si controlul asociatiilor de proprietari din cadrul aparatului de specialitate a
primarului si să suspende sau să retragă autorizatia.
Art.5. Se aprobă instituirea următoarelor taxe :
- Taxa pentru eliberarea atestatului de administrare condominii persoane fizice - 150 lei
- Taxa pentru eliberarea autorizatiei persoane juridice - 300 lei
Art.6.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă in termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanta competentă pentru solutionarea contestației formulată in conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si
completările ulterioare, este Tribunalul Iaşi-Secţia contencios administrativ gi fiscal.
Art.7. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului
primar, compartimentului Veificare agenţi economici-Birou Politie Locală Miroslava, compartimentului
financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite si taxe locale, compartimentului urbanism
din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava si Institutiet Prefectului Judetului
lasi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afisa la afisierul local si pe site-ul
instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la sectiunea dedicată Statutului unitatii
administrativ-teritoriale-subsectiunea Hotărârile autorității deliberative.
Miroslava, astăzi, 18 septembrie 2020
INITIATG. Bes
DAN NIFAVESA FE
- Avizează pentru legalitate
Secretar general al comunei Miroslava
"hy URSANU
Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul. lași,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
www. primariamiroslaya.ro
JUDETUL IASI E
: COMUNA '
LA CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA :
Z RRBANTA /
REFERAT DE APROBARE pR
la Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind functionarea asociatiilor de proprietari
infiinfate la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iaşi
Urmare a adoptării Legii nr.196/2018 privind infiintarea, organizarea şi functionarea asociatiilor
" de proprietari si administrarea condominiilor, cu modificările si completările ulterioare, consider că este
necesar a se adopta un Regulamentul privind functionarea asociatiilor de proprietari infiintate la nivelui
Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi.
in conformitate cu art.64 alin.(2) din actul normativ mai sus mentionat, activitatea de
administrare include activitati de administrare tehnică gi intretinere a proprietatii comune, de
contabilitate şi casierie.
Asociaţia de proprietari este forma autonomă, fara scop lucrativ a proprietarilor dintr-un
condominiu, având ca scop administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea si
modernizarea proprietatii comune, mentinerea in stare bund a imobilului, respectarea drepturilor si
asumarea obligafiilor de către toti proprietarii.
Atestatul reprezintă actul care dovedeşte calitatea de administrator de condominii in asociatiile de
proprietari. Administratorii sunt angajati pe bază de contract individual de munca sau contract de prestări
servicii, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Atestarea persoanelor fizice, a persoanelor fizice autorizate sau a persoanelor juridice
specializate care intenționează să ocupe functie de "administrator de condominii" se face de către
primar, in baza unei hotărâri de consiliu local, la propunerea Comisiei de atestare constituită in acest
sens conform prezentului Regulament si a Legii nr.196/2018.
Autorizarea persoanelor juridice este reglementată de art.63 si art.64 din Legea nr.196/2018.
Avand in vedere cele mai sus mentionate, raportat la prevederile art.129 atin.(1), alin.(2) lit.d),
alin.(14) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
si compietările ulterioare, propun inițierea unui Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului
privind funcţionarea asociatiilor de proprietari infiintate la nivelul Unitatii Administrativ-Teritoriala
comuna Miroslava, judetul Iasi.
Birou Politie Locală Miroslava
Compartiment Verificare agenți economici
Politist local, Adriana CARDAS
Primaria Comunei Miroslava, Judetal 2 Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul, lasi.
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail ; secretariat@2primariamiroslava.ro,
www:.primariamiroslaya.ro
, JUDETUL IASI
P MIROSLAVA
E BIROU POLITIA LOCALA
Compartiment Verificare Agenti Economici
Neo SHE] Ft Sod " Aprobat,
QMAAPRIMAR
Cărre, %'J,S\J&ăî}%éă
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEEMIROSLAVA
pentru aprobarea "Regulamentului privind functionarea asociatiilor de proprietari"
pe teritoriul UAT Mirosiava
Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si
administrarea condominiilor Prezenta lege reglementează aspectele juridice, economice si tehnice cu
privire la: r
(a) înfiinţarea, organizarea si fimctionarea asociatiilor de proprietari din cadrul condominiilor
formate din cel putin 3 unitati de proprietate imobiliară;
(b) administrarea, întreţinerea si folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care
au in structura lor locuinfe sau spatii cu altă destinatie decât aceea de locuinţă, aflate în
proprietatea a cel pufin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate
individuală şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comund,
În sensul art.2 din legea mai sus menţionată, termenii si expresiile de mai jos au următoarele
semnificatii:
(a) atestat - actul care dovedeste calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice !
care deţin certificate de calificare, conform lit. f), sunt atestate de către primar, la propunerea
compartimentelor specializate in sprijinirea, îndrumarea si controlul asociatiilor de proprietari din
cadrul autoritatii administratiei publice locale, in baza unei hotărâri a consiliului local;
(b) certificat de calificare profesională - actul care dovedeste calificarea profesională a persoanelor
fizice pentru a îndeplini ocupatia de administrator de condominii, in conformitate cu legislaţia
privind învăţământul superior sau privind formarea profesională a adultilor;
Primaria Comunei Miroslava, Judetul laşi Loc. Mirosiava, Comuna Miroslava, Judetul Iasi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat(@primariamiroslava.ro,
www.primariamiroslava.ro
, Potrivit art. 10. din lege:
(1) Autoritatile administraţiei publice locale organizează in cadrul aparatului de specialitate al
primarului un compartiment specializat in sprijinirea, indrumarea şi controlul asociafiilor de
proprietari.
(2) Autorităţile administratiei publice locale, prin compartimentele prevăzute la alin. (1), asigura, la
cetere, informarea asociatiilor si proprietarilor din condominii cu privire la cadrul normativ
privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.
(3) Compartimentele prevăzute la alin. (1) informează asociatiile de proprietari cu privire la
interdictiile prevăzute in regulamentul local de urbanism sau in regulamentele de intervenţie
- aferente zonelor de interventie prioritară, aplicabile condominiilor, stabilite in cadrul programelor
multianuale destinate creşterii calității arhitectural-ambientale a clădirilor, de reabilitare termică
si de reducere a riscului seismic al constructiilor existente, precum gi cu privire la obligativitatea
montării contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuala,
conform legislaţiei in vigoare.
(4) Compartimentele prevăzute la alin. (1) exercită controlul asupra activitafii financiar-contabile din
cadrul asociatiilor de proprietari, din oficiu ori la solicitarea unuia sau mai multor membri ai
asociaţiei de proprictari.
(5) La propunerea compartimentelor specializate in sprijinirea, indrumarea şi controlul asociafiilor de
proprietari din cadrul autorit&tii administratiei publice locale, primarul, in baza unei hotărâri a
consiliului local, atest persoanele fizice in vederea dobândirii calitatii de administrator de
condominii.
(6) Atestatul prevăzut la alin. (5) se emite in baza următoarelor documente:
(a) certificatul de calificare profesională pentru ocupatia de administrator de condominii, conform
prevederilor art. 2 lit. f);
(b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă, pentru o infractiune de natura economico-financiară;
(c) cazierul fiscal.
Potrivit Art. 64. din lege :
(1) Administrarea condominiului poate fi realizată de către persoane fizice, persoane fizice
autorizate, sau persoane juridice specializate, autorizate conform legii.
(2) Activitatea de administrare include activități de administrare tehnică si întreținere a
proprietăţii comune, de contabilitate si de casierie.
(4) Administratorii sunt angajati pe bază de contract individual de munca sau contract de prestări
servicii, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
(5) Candidatii pentru functia de administrator trebuie să prezinte comitetului executiv al
asociatiei de proprietari documentele prevăzute de lege, precum si alte documente solicitate printre care,
obligatoriu:
a) atestatul prevazut la art. 2 lit. e);
b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă, pentru o infractiune de natură economico-financiară.
(6) Persoanele juridice specializate sunt operatori economici inflinfafi si înregistrați conform
legii, care au ca obiect de activitate administrarea condominiilor.
(7) in vederea indeplinirii obiectului principal de activitate, persoanele juridice prevazute la alin.
(6) au obligaţia obtinerii atestatului in condifiile legii pentru tofi angajaţii acestora care prestează
activitatea de administrare a condominiilor.
(8) Atestatul se afişează, prin grija administratorului, la avizier, la data intrării in vigoare a
contractului de administrare.
Primaria Comunei Miroslava, Judetul asi Lec. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul lagi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
www.primariamiroslava.ro
(9) Atestatul administratorului poate fi suspendat sau retras, ca urmare a unei hotărâri '
judecătoreşti definitive, in cazul în care instanjele judecătoreşti competente au stabilit existenţa unui
prejudiciu cauzat de administrator.
(10) Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii si poate fi reinnoit in aceleaşi condifii in care a
fost emis.
(11) Expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului determini automat imposibilitatea
exercitării activitatii de administrare a condominiilor.
Având in vedere prevederile legale mai sus mentionate, propunem spre aprobare :
Y "Regulamentul privind functionarea asociatiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava" cu
anexele incluse 1-10.
Y Primarul Comunei Miroslava să fie împuternicit de Consiliul Local să elibereze persoanelor .
fizice, atestatul de administrator de condominii, la propunerea persoanei responsabilă cu
sprijinirea, indrumarea şi controlul asociatiilor de proprietari din cadrul aparatului de specialitate
a primarului si să suspende sau să retragă atestatul de administrator.
Y Primarul Comunei Miroslava să fie imputernicit de Consiliul Local să elibereze persoanelor
! juridice, autorizatia de administrator de condominii, la propunerea persoanei responsabilă cu
sprijinirea, indrumarea si controlul asociafiilor de proprietari din cadrul aparatului de specialitate
a primarului si să suspende sau să retragă autorizatia.
Y Procedura de atestare a persoanelor fizice si juridice care doresc să obtind calitatea de
administrator de condominii la asociatiile de proprietari.
Y Instituirea următoarelor taxe :
- Taxă pentru eliberarea atestatului de administrare condominii persoane fizice - 150 tei
- Taxa pentru eliberarea autorizației persoane juridice - 300 lei
¥ Model Atestat de administrator de condominii - anexa 1 din "Regulamentul privind functionarea
asociatiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava".
Y Model Autorizaţie persoane juridice - anexa 2 din "Regulamentul privind functionarea
! asociatiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava".
Compartiment Verificare Agenţi Economici
Politist Local,
Adriana CARDAS
[eae "«tocmirii
CERDAS ADR:ANA
Primăria Comunei Miroslava, Judetul Iași Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul Iaşi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
. www.primariamiroslava,ro
REGULAMENTUL DE FUNCTIONARE A ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI
PE TERITORIUL UAT MIROSLAVA
CAPITOLUL I - DISPOZITI GENERALE
Art, 1. Obiectul si scopul regulamentului
Scopul prezentului regulament constă in :
(1) Reglementarea funcţionării asociatiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava.
(2) Reglementarea raportului dintre autoritatile administrației publice locale gi asociatiile de proprictari,
prin compartimentul specializat in sprijinirea, indrumarea $i controlul asociatiilor de proprietari.
(3) Stabilirea cadrului general si procedura interna privind cliberarea atestatului necesar dobândirii de
către persoanele fizice a calitatii de administrator de condominii, privind autorizarea persoanelor
juridice specializate pentru activitatea de administrare a condominiilor, precum si stabilirea
conditiilor de retragere si suspendare a atestatului si a autorizatiei, dupa caz.
(4) Stabilirea conditiilor legale ce trebuie îndeplinite de către persoanele fizice in vederea dobândirii
calităţii de administrator de condominii, precum si a modalitatilor concrete de apreciere a
competentelor si a pregătirii profestonale necesare pentru acordarea acestui atestat.
(5) Stabilirea condifiilor legale ce trebuie îndeplinite de către persoanele juridice tn vederea obţinerii
autorizatiei in vederea desfăşurării de către acestea a activitatii de administrare a condominiilor.
Art. 2. Domeniul de aplicare
(1) Prezentul regulament stabileste regulile aplicabile in ceea ce priveste functionarea asociatiilor de
proprietari $i constatarea îndeplinirii conditiilor legale pentru eliberarea atestatului necesar dobândirii
calitatii de administrator de condominii de către persoanele fizice, respectiv pentru autorizarea
persoanelor juridice in vederea exercitării acestei activitati.
(2) Prevederile prezentului regulament sunt elaborate, respectă şi se completează cu reglementările
prevazute in :
- Legea nr. 196/2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de
proprietari si administrarea condominiilor, cu moditicările si completările ulterioare;
- Ordinul or. 3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele
juridice fara scop patrimonial, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordinul or. 1058/2019 privind aprobarea continutului-cadru al statutului asociatiei de
proprietari si al regulamentului condominiului, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completarile ulterioare;
- Ordonanta de urgenţă ur. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările si completarile ulterioare;
- Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordonanta de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activitatilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale gi întreprinderile familiale, cu
modificarile si completările ulterioare;
' - Ordonanta nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificările şi
completarile ulterioare;
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificările
' gi completarile ulterioare;
- Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE)
2016/679 al Parlamentului European gi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia
persoanelor fizice in ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera
circulaţie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protectia datelor) , cu modificările si completarile ulterioare;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare;
Art. 3. Înţelesul unor termeni
În sensul prezentului regulament, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:
(a) acord de asociere - actul care consfinţeşte decizia a cel putin jumătate plus unu din numărul
proprietarilor dintr-un condominiu de a se asocia in condifiile prezentei legi;
(b) ansamblu rezidential - imobilul format din teren pe care sunt amplasate izolat, înşiruit sau cuplat
locuinte sau locuinte si constructii cu altă destinatie, in care există proprietati comune si proprietati
individuale;
(c) asociaţie de chiriaşi - forma de asociere autonoma si fara scop lucrativ a chiriaşilor dintr-un
condominiu in scopul reprezentării intereselor lor in raporturile cu proprietarii, precum şi cu alte
persoane juridice sau persoane fizice;
(d) asociatie de proprietari - forma de asociere autonomă gi fara scop lucrativ a proprietarilor dintr-un
condominiu, având ca scop administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea si
modernizarea proprietăţii comune, menfinerea in stare bund a imobilului, respectarea drepturilor si
asumarea obligatiilor de către toţi proprietarii;
(e) atestat - actul care dovedeste calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice
care deţin certificate de calificare, conform lit. f), sunt atestate de către primar, la propunerea
compartimentelor specializate in sprijinirea, indrumarea gi controlul asociatiilor de proprietari din
cadrul autoritatii administratiei publice locale, in baza unei hotărâri a consiliului local;
(f) certificat de calificare profesională - actul care dovedeşte calificarea profesională a persoanelor
fizice pentru a indeplini ocupatia de administrator de condominii, in conformitate cu legislatia
privind învăţământul superior sau privind formarea profesionala a adultilor;
(g) cheltuieli ale asociatiei de proprietari - totalitatea cheltuiclilor sau obligatiilor financiare ale
asociatiei de proprietari care sunt legate de exploatarea, repararea, întreţinerea, modernizarea,
reabilitarea proprietăţii comune, precum gi cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii si
care nu sunt facturate acestora in mod individual;
(h) condominiu - imobil format din teren cu una sau mai multe constructii, in care există cel putin 3
proprietăți individuale reprezentate de locuinte si locuinţe sau spatii cu alti destinatie, dupa caz, si
cote-parti indivize de proprietate comună;
(i) contract de administrare - acordul scris încheiat între o asociatie de proprietari $i un administrator
de condominii, care poate fi persoană fizică, persoană fizică autorizată sau o persoană juridică cu
obiect de activitate administrarea condominiilor, in vederea prestării unor activităţi si îndeplinirii
unor obiective stabilite de asociatia de proprietari, conform legii. Contractul de administrare este un
contract cu titlu oneros si se incheie in forma scrisă;
(j) conventie individuală de facturare - act juridic încheiat intre un furnizor de servicii de wtilitati
publice, asociatia de proprictari si un proprietar individual din condominiu, anexă la contractul de
furnizare a serviciilor de utilităţi publice încheiat intre un furnizor de servicii de utilităţi publice si
asociatia de proprietari, prin care se stabilesc conditiile de furnizare, utilizare, facturare si plata a
serviciilor de utilități publice furnizate la nivel de utilizator individual din cadrul unui condominiu;
(k) cota de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari - suma corespunzătoare din cheltuielile
asociatiei pe care fiecare proprietar din condominiu este obligat să o plătească lunar, conform
prevederilor prezentei legi;
(Il) cotă-parte indiviză - cota-parte de proprietate comună forţată, exprimată procentual, care fi revine
fiecérui proprietar individual gsi este calculată ca raportul dintre suprafata utilă a proprietății
individuale si suma suprafetelor utile ale tuturor proprietăților individuale din condominiu. Suma
cotelor-parti indivize trebuie să fie egală cu 100%; in caz contrar, acestea trebuie recalculate prin
grija presedintelui asociatiei de proprietari, conform suprafetelor utile;
(m)locatar - persoana fizică sau juridică care, in baza unui contract de locatiune, dobândeşte de la
ccalaltă parte, numită locator, dreptul de folosință a unei locuinte sau unui spatiu cu alti destinatie
pentru o perioadă determinată, în schimbul unui pret, denumit chirie;
(n) locator - persoană fizică sau juridică care, in baza unui contract de locatiune, se obliga să asigure
celeilalte părţi, numite locatar, folosinta unei locuinte sau unui spatiu cu altă destinatie pentru o
perioadă determinată, in schimbul unui pret, denumit chirie;
(o) membru al asociaţiei de proprietari - proprietarul semnatar al acordului de asociere sau al unei
cereri depuse la asociatie;
(p) parti comune - părțile din clădire si/sau din terenul aferent acesteia care nu sunt proprietiti
individuale şi sunt destinate folosintei tuturor proprietarilor sau unora dintre aceştia, precum gi alte
bunuri care, potrivit legii sau vointei partilor, sunt in folosinté comună. Partile comune sunt bunuri
accesorii in raport cu proprietatile individuale, care constituie bunurile principale. Toate părţile
comune formează obicctul proprietăţii comune. Părţile comune nu pot fi folosite decât in comun şi
sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată;
(q) parti comune aferente tronsoanelor sau scărilor care nu pot fi delimitate - cel putin o instalatie
pe verticală care alimentează in comun tronsoane ori scări sau părţi de constructie comune
tronsoanelor ori scărilor, care nu pot fi definite separat din punct de vedere fizic ca pozitie si
suprafata;
(r) proprietar al ansamblului rezidenţial/dezvoltator al ansamblului rezidential - persoana juridică
care efectuează toate operatiunile imobiliare in vederea construirii, finalizării si predării către
beneficiari a unor locuinte, precum si coordonarea surselor de finantare necesare realizării acestor
operatiuni;
(s) proprietar din condominiu/proprietar - persoana fizică sau juridică, titular al unui drept de
proprietate asupra a cel putin o unitate de proprietate imobiliară dintr-un condominiu;
(t) proprietate individual - locuinta sau spatiul cu alta destinatie decât aceea de locuint&, parte dintr-
un condominiu, destinată locuirii sau altor activităţi, deţinută in proprietate exclusiva;
(u) regulament al condominiului - document de ordine interioara al asociaţiei de proprietari care
confine totalitatea instructiunilor, normelor, regulilor care stabilesc si asigură ordinea si buna
functionare a unui condominiu;
(v) statut - act cuprinzând ansamblul de dispozitii, adoptat de cel putin jumătate plus unu din numărul
proprietarilor dintr-un condominiu, prin care se reglementează scopul, structura si modul de
organizare gi functionare a asociatiei de proprictari, conform prevederilor prezentei legi;
(w)unitate de proprietate imobiliară - proprictatea individuală, definită conform lit. t), care constituie
bunul principal, împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
CAPITOLUL II - ÎNF IINŢAREA, ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA
ASOCIATITLOR DE PROPRIETARI
Art. 4. Compartimentul specializat care functioneazi in cadrul autorititii publice
locale este reprezentat de persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de
proprictari care îndeplineşte atributiile stabilite prin lege si Regulamentul de organizare si
functionare a aparatului de specialitate al primarului .
(1) Asociatia de proprietari este forma juridică de organizare $i de reprezentare a intereselor comune ale
proprictarilor dintr-un condominiu, cu personalitate juridică, fara scop lucrativ, infiintata in conditiile
Legii nr. 196/2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprictari si
| administrarea condominiilor, cu modificările si completdrile ulterioare, care are ca scop
administrarea, exploatarea, intretinerea, repararea, reabilitarea şi modernizarea proprietatii comune,
menţinerea in stare bund a imobilului, respectarea drepturilor si asumarea obligatiilor de către toti
proprietarii.
(2) Consecinjele neluării măsurilor de organizare si functionare cu privire la administrarea si gestiunea
, proprietății comune sunt in răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentantilor
acestora, dupa caz.
Art. 6, Pentru realizarea scopului mentionat la art. 5 alin. (1), asociatia de proprietari infiintat& in
conditiile Legii nr. 196/2018 privind infiinjarea, organizarea gsi functionarea asociatiilor de
proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările si completările ulterioare , dobândeşte
drepturi $i igi asumă obligatii fata de terţi, in ceea ce priveste administrarea condominiului.
(1) Dosarul de înființare a asociatiei se compune din hotărârea judecătorcască prin care a fost acordată
personalitatea juridică, statutul, acordul de asociere, procesul-verbal al adunării de constituire,
certificatul de inregistrare fiscală, regulamentul condominiului şi actele aditionale pentru înscrierea
ulterioara in asociatie.
(2) Documentele asociatiei se compun din: cartea tchnică a constructiei (cu jurnalul evenimentelor
insotit de copiile documentelor de autorizare, a procesului-verbal de receptie la terminarea lucrărilor
si a planurilor din proiectul tehnic), referatele tehnice de specialitate, emise de furnizorii de utilitati,
contractele de inchiriere, de folosinté sau de concesiune ale partilor comune, conventiile cu privire la
declararea activității, informatiile privind proprietățile, suprafetele utile si cotele-parti aferente
acestora, registrul unic de procese-verbale al asociatici de proprietari si orice alte documente
referitoare la infiintarea, organizarea, functionarea, conducerea gi administrarea asociatici de
proprietari.
(3) Certificatul de inregistrare fiscală si hotărârea judecătorească se prezintă in original si in copie la
solicitarea compartimentului specializat prevazut la art. 2.
(1) Organele asociatiei de proprictari sunt:
a) adunarea generala;
b) comitetul executiv;
c) presedintele;
d) cenzorul sau comisia de cenzori.
(2) Din structura organizatorică a asociatiei de proprietari fac parte:
a) administratorul atestat in conditiile legii;
b) contabiiul;
c) casierul;
d) alte functii stabilite de adunarea generala a proprietarilor.
(1) Comitetul executiv este organul executiv ales de adunarea general si are următoarele atributii:
a) convoacă adunarea generală a asociatiei de proprietari cel putin o dati pe an si ori de cate ori
este necesar;
b) duce la indeplinire hotărârile adunării generale si urmăreşte respectarea prevederilor legale, a
statutului, a acordului de asociere si a regulamentului condominiului;
c) emite, daca este cazul, decizii scrise privind reguli pentru ducerea la indeplinire a hotărârilor
adunării generale si pentru respectarea prevederilor legale, a statutului si a acordului de
asociere, precum gi alte decizii ce privesc activitatea asociatiei de proprietari;
d) propune spre adoptare adunării generale proiectul de regulament al condominiului, cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi;
! e) întocmeşte proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli şi pregăteşte desfăşurarea adunărilor
generale; '
f) stabileşte conditiile privind folosirea, intretinerea, repararea, inlocuirea si modificarea partilor
proprietatii comune, conform prevederilor legale;
g) ia măsuri pentru recalcularea cotelor-părți indivize rezultate in urma modificării suprafetelor
utile ale locuintelor sau spatiilor cu altă destinatie din condominiu;
h) intocmeste si propune adunării generale planuri de măsuri si activitati si urmăreşte realizarea
i) supraveghează desfăşurarea tuturor activitatilor din cadrul asociatiei de proprietari, inclusiv
situatia încasărilor si platilor lunare;
j) stabileste programul de încasări al asociatiei de proprietari;
k) igi asumă obligatii, in baza hotărârii adunării generale, in numele proprietarilor membri ai
asociaţiei de proprietari, in ceea ce priveşte administrarea condominiului, luând toate măsurile
legale necesare;
1) este consultat in legătură cu toate activitatile care implică asociatia de proprictari;
m)asigură urmărirea comportării in timp a constructici, pe toată durata de existen{a a acesteia;
n) gestioncază situatiile exceptionale gi de criză;
o) urmăreşte recuperarea eventualelor creante ale asociaţiei;
p) gestioncază, conform hotărârilor adunării generale, derularea creditelor obtinute pentru
consolidare, reabilitare termică, creşterea calităţii ambiental-arhitecturale a condominiului şi
alte lucrări;
q) propune sistemul propriu de penalizări ale asociaţiei de proprietari pentru restantele afişate pe
lista de plată ce privesc cheltuielile asociaţiei, in conformitate cu prevederile legale in
r) notifică instituţiilor publice abilitate cazurile in care există suspiciuni de încălcare a
prevederilor legale in vigoare;
s) {ine evidenţa si răspunde de păstrarea in bune conditii a arhivei documentelor financiar-
contabile ale asoctatiei de proprietari;
t) propune adunării generale cuantumul indemnizatiilor, precum si numărul si functiile
personalului necesar a fi incadrat cu contract individual de muncă sau contract de prestări
servicii in cadrul asociaţiei de proprietari pentru buna administrare, gestionare si functionare a
condominiului, in limita bugetului de venituri si cheltuieli;
u) exercita alte atributii legale, care i-au fost conferite prin hotărârile adunării generale.
v) prezintă persoanei responsabile cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de
proprietari din cadrul aparatului de specialitate al primarului toate documentele, in original si
copie, precum s1 toate datele sau informatiile solicitate in vederea efectuarii controlului sau
clarificării oricăror situatti.
w)ia toate măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor constatate, cu
respectarea îndrumărilor si încadrarea in termenele dispuse de către personalul
compartimentului specializat prevăzut la art. 4 si comunică in scris modul de îndeplinire
a acestora.
(2) Comitetul executiv avizează toate documentele asociatiei de proprietari, corespondenta $i registrele
privind gestiunea administratorului.
Art. 10. Presedintele asociatiei de proprietari, pe lângă obligatiile ca membru al comitetului executiv,
are $i următoarele atributii/obligatii :
a) să comunice persoanei responsabile cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de
proprietari prevăzută la art.4, formularul din Anexa 10, in termen de 30 de zile de la data
înființării asociatiei de proprietari cat si cu ocazia oricăror modificări, împreună cu
următoarele documente :
- certificat de înregistrare fiscală (copie);
- dovada sediului social al asociatiei (copie);
- hotărâre judecătorască de inflintare (copie).
b) să înregistreze Asociatia de proprietari la Primaria Miroslava, in termen de 30 de zile de la
data înființării asociatiei de proprietari, cat si cu ocazia oricăror modificări, prin completarea
formularului din Anexa 11, împreună cu următoarele documente :
- certificat de înregistrare fiscală (copie);
- dovada sediului social al asociatiei (copic).
c) afişează la avizier lista si datele de contact ale institutiilor cu atributii de inspectie si control
la care pot fi sesizate eventualele nereguli legate de activitatea organelor de conducere ale
asociatiei de proprictari, ale administratorului, respectiv ale membrilor asociatiei;
d) să primească $i să inregistreze in registrul de corespondenţă/intrări-ieşiri cererile, sesizările,
documentele depuse de orice proprietar/chirias, persoană fizică sau juridică, precum gi orice
document eliberat/emis de către asociatia de proprietari;
e) să asigure amplasarea si existenta unui avizier la fiecare scara a condominiului si să afişeze,
la loc vizibil, pe peretele exterior al imobilului, in imediata apropiere a căii de acces in
condominiu, sediul si denumirea asociatiei de proprietari;
f) să asigure completarea, integritatea, legalitatea, realitatea, autenticitatea, păstrarea gi
prezentarea dosarului de infiintare şi a documentelor asociaţiei de proprietari precum si
eliberarea ori comunicarea unor copii sau extrase certificate dupa inscrierile facute tn
g) să prezinte, spre verificare la solicitarea organelor abilitate, toate documentele asociatici,
oferind toate informatiile solicitate;
h) să se prezinte la convocarea inspectorului din cadrul compartimentului prevăzut la art. 4 $i să
dea explicatii scrise in vederea clarificării aspectelor supuse verificării sau care sunt
reclamate.
i) să actualizeze, in baza actelor de proprietate asupra locuintelor şi/sau spatiilor cu altă
destinatie decât aceea de locuință din condominiu, toate informatiile privind proprietitile,
suprafeţele gsi cotele-parti indivize aferente acestora, in vederea calculului cotelor de
contributie la cheltuielile asociatiei pentru respectiva locuinta;
j) întocmeşte gi actualizează cartea de imobil, in conformitate cu legislatia in vigoare.
(1) Administratorul este persoana fizică, persoana fizică autorizaté sau persoana juridică specializată
angajat in baza unui contract de administrare in scopul administrării gi intretinerii condominiului prin
desfăşurarea unor activitati de administrare tehnică şi întreţinere a proprict&tii comune, de
contabilitate si de casierie.
(2) Administratorul are următoarele obligatii :
(a) să depună toate documentele necesare sau/şi solicitate pentru preschimbarea atestatului cu cel putin
30 de zile inainte de expirarea valabilitatii acestuia;
(b) să prezinte compartimentului specializat prevăzut la art. 4, in termenul stabilit, toate documentele
solicitate, in original si copie (inclusiv atestatul, certificatul de calificare profesională, certificatul de
cazier judiciar ori certificatul de cazier fiscal), precum gi toate datele sau informatiile solicitate in
vederea efectuarii controlului sau clarificării oricăror situatii;
(c) să întocmească gi să prezinte relatii scrise la cererea organelor de control, să ia toate măsurile
necesare pentru remedierea deficientelor constatate, cu respectarea îndrumărilor si incadrarea in
termenele dispuse de către organele de control si să comunice in scris compartimentului specializat
modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de către inspectori sau luate ca urmare a controalelor,
verificărilor ori sesizărilor;
(d) să afişeze lunar, la vedere, lângă lista de plata a cheltuiclilor asociatiei de proprietari, modalitatea de
calcul in urma căreia au rezultat sumele lunare de plata ale proprietarilor; modalitatea de calcul va
confine si va arăta explicit toate costurile si sumele care formează totalul de plata al proprietarilor,
respectiv modul de calcul si de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari;
(e) să afiseze semestrial la avizierul asociatiei de proprietari un raport referitor la toate veniturile
obtinute din exploatarea proprietatii comune si cheltuielile aferente acestora aga cum sunt evidentiate
in registrul unic de venituri si cheltuieli al asociatiei de proprietari;
' (f) să comunice compartimentului specializat situatia soldurilor clementelor de activ si pasiv, pana la
data de 1 martie pentru situatia existentă la 31 decembrie si pana la data de 1 septembrie pentru
situatia existent la 30 iunie;
(g) dacă asociatia de proprietari nu are preşedinte, să comunice compartimentului specializat formularul
din Anexa nr. 10 cu ocazia modificărilor survenite in cadrul asociatiei, in termen de cel mult 30 de
zile de la data modificării.
(h) pentru neîndeplinirea atributiilor si obligatiilor sau pentru depăşirea acestora, administratorul
raspunde personal sau solidar, pentru daunele si prejudiciile cauzate proprietarilor, asociaţiei de
proprietari sau tertilor, după caz; persoanele juridice cu obiect de activitate administrarea
condominiilor răspund solidar cu persoanele fizice care au calitatea de angajat al acestora care
prestează activitatea de administrare a condominiilor.
Art. 12. Cenzorul/Comisia de cenzori a asociatiei de proprietari are, in principal, următoarele
atributii:
(a) urmăreşte aplicarea prevederilor prezentei legi de către organcle de conducere ale asociatiei de
proprietari;
(b) verifică gestiunea financiar-contabilă;
(c) verifică lunar cxecuţia bugetului de venituri si cheltuieli conform documentelor, registrelor si
situatiei soldurilor elementelor de activ si pasiv întocmite de către administrator;
(d) cel putin o data pe an întocmeşte si prezintă adunării generale rapoarte asupra activitatii sale gi
asupra gestiunii asociatiei de proprietari, propunând măsuri;
(e) execută controale inopinate, împreună cu 2 membri ai comitetului executiv pentru verificarea
contabilitafii si a activita{ii de casierie, si consemnează rezultatele controalelor in registrul unic
de procese-verbale al asociatiei de proprietari;
(f) participa la adunările generale ale asociatiei si ale comitetului executiv, asigurând legalitatea
desfăşurării acestora.
(g) prezintă compartimentului specializat toate documentele, in original si copie, precum si toate
datele sau informattile solicitate in vederea efectuarii controlului sau clarificării oricăror situatii;
(h) intocmeste si prezintă relatii scrise solicitate de către organele de control cu
ocazia verificărilor sau controalelor financiar-contabile, in termenui stabilit;
(i) ia toate măsurile necesare pentru remedierea deficientelor constatate, cu respectarea îndrumărilor
gi încadrarea in termenele dispuse de către personalul compartimentului specializat si comunică
in scris modul de îndeplinire a măsurilor dispuse sau luate;
{j) cxecută controlul asupra activitatii financiar-contabile din oficiu sau la cererea presedintelui,
comitetului executiv, inspectorilor compartimentului specializat prevăzut la art. 4, precum gi la
cererea unuia sau mai multor proprietari membri ai asociatici.
(k) rezultatul controlului activitatii si gestiunii financiar-contabile se comunică in scris persoanei
care a solicitat controlul si se materializează într-un raport/procesverbal. Dacă controlul este
dispus de către inspectorii compartimentului specializat, raportul/procesul-verbal se comunica in
copie, compartimentului specializat.
(1) in cazul schimbării cenzorului, vechiul cenzor este obligat să transmită noului cenzor, in baza
unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociației, într-un termen de 5 zile de
la încetarea mandatului său, totalitatea documentelor, bunurilor şi valorilor aflate în grija sa.
Vechiul cenzor va întocmi gi transmite noului cenzor si raportul asupra activității sale, asupra
gestiunii financiar-contabile a asociatiei de proprietari si executia bugetului de venituri si
cheltuieli.
(m) în caz de neîndeplinire a prevederilor prevăzute la alin. (3), vechiul cenzor nu este exonerat de
răspundere si poate fi actionat in instanță de asociatia de proprietari.
CAPITOLUL III - INDRUMAREA SI VERIFICAREA FINANCIAR CONTABILĂ
A ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI
(1) In cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunci Miroslava este numită o persoană
responsabilă cu sprijinirea, îndrumarea gi controlul ascciatiilor de proprietari din cadrul aparatului de
specialitate al primarului.
(2) Persoana prevăzută la alin.1 propune primarului, dupa verificarea conditiilor, eliberarea/retragerea
atestatului pentru persoanele fizice care indeplinesc/nu îndeplinesc conditiile legale in vederea
dobândirii sau exercitării activitatii de administrator de condominii.
Art. 14, Persoana responsabila cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de proprietari din
cadrul aparatului de specialitate al primarului asigură indrumarea gi sprijină asociatiile de proprietari
pentru realizarea scopurilor si sarcinilor ce le revin in administrarea imobilelor, in conformitate cu
prevederile legale in vigoare gi are in principal următoarele atributii:
(a) asigură legătura cu organele asociafiilor de proprietari si cu administratorii imobilelor, sprijină,
îndrumă si controlează activitatea acestora;
(b) acordă consultan{é privind transformarea asociafiilor de locatari in asociatii de proprietari, precum si
pentru constituirea asociatiilor de proprietari;
(c) actualizează lunar baza de date cu asociatiile de proprictari pe baza datelor de contact transmise de
către asociatia de proprietari unde au avut loc astfel de modificări;
(d) efectueaza controale si verificări la sesizare ori din oficiu, conform ordinii de priorit&ti sau la cererea
membrilor asociatiilor de proprietari, dispune măsuri $i stabileşte recomandări in vederea remedierii
deficientelor constatate;
(e) urmăreşte aplicarea măsurilor dispuse si incadrarea in termenele stabilite;
(f) constată faptele care constituie contraventii si aplică sanctiunile contraventionale, urmăreşte
termenele si asigură punerea in executare a amenzilor;
(g) acordă consiliere conducerilor asociatiilor de proprietari in ceea ce priveşte interpretarea actelor
normative din domeniu;
(h) primeşte gi verifică cererile gi documentele in vederea preschimbării, reinnoirii sau eliberării
atestatelor;
(i) participa la activitati, actiuni, proiecte ori programe derulate de către primărie ori alte persoane
juridice care se referă sau au legătură cu asociatiile de proprietari.
(1) In exercitarea atributiilor de control asupra activitatii financiar contabile, persoana responsabilă cu
sprijinirea, indrumarea şi controlul asociatiilor de proprietari din cadrul aparatului de specialitate al
primarului efectuează verificarea modului de intocmire si utilizare a documentelor contabile si
justificative, control inopinat, din oficiu, precum si control tematic, in baza documentelor si actelor
justificative puse la dispozitie de către asociatia de proprictari.
(2) Obiectivul controlului este de a reda erorile, deficientele, lipsurile, pentru a le remedia si a le evita pe
(3) Controlul asupra activității financiar-contabile la solicitarea unuia sau mai multor membri ai
asociației de proprietari, se poate efectua numai dacă acestia au depus contestatie cu privire la
calculul cotei de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, Ia presedintele asociatiei, tn
termen de 10 zile de la afişarea listei de plată.
(4) Răspunderea pentru realitatea operatiunilor economice si autenticitatea documentelor prezentate
apartine in totalitate organelor asociatiei de proprietari și administratorului acesteia.
CAPITOLUL IV - ATESTAREA PERSOANELOR FIZICE
CA ADMINISTRATOR DE CONDOMINIU
(1) Administratorul de condominii este persoana fizică sau juridică atestati in conditiile Legii
nr. {96/2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea
condominiilor, ce desfasoara activitate de administrare a condominiului care include activitati de
administrare tehnică, de contabilitate gi casierie.
(2) Administrarea condominiului poate fi realizată de către persoane fizice, persoane fizice autorizate
sau persoane juridice specializate conform legii.
(3) Administratorii sunt angajati pe baza de contract individual de muncă sau contract de prestări de
servicii, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
(4) Desemnarea administratorului si tncheierea contractului de administrare se fac de către comitetul
executiv reprezentat de preşedintele asociatici de proprietari, in baza mandatului acordat de adunarea
generala si decizia se comunică tuturor proprietarilor.
(5) Calitatea de administrator de condominii se dovedeste prin atestatul valabil al persoanei fizice care
detine certificat de calificare profesională pentru ocupatia de administrator de condominii si
îndeplineşte conditiile legale 1a momentul eliberării atestatului.
(6) Consiliul Local Miroslava mandatează primarul comunei, prin HCL i uiidieu tee să ateste persoanele
fizice ca administratori de condominii, la propunerea persoanei responsabile cu sprijinirea,
indrumarea $i controlul asociatiilor de proprietari din cadrul autoritiiti: administratiei publice locale.
(1) Pentru a putea desfăşura activitatea de administrare a condominiilor pe teritoriul UAT Miroslava,
persoanele fizice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele conditii :
a) să aibă cetățenia romana;
b) să aibă vârsta minimă 18 ani;
c) să atbă capacitate deplină de exercitiu;
d) să fie apte din punct de vedere medical si psihologic pentru desfăşurarea activitatii;
e) să fi absolvit un curs de calificare profesională pentru ocupatia de administrator de
condominii, in conformitate cu legislatia in vigoare gsi standardul ocupational de
Administrator de condominii, cod COR 515303.
f) să deţină atestat eliberat de către UAT Miroslava in conditiile legii nr.196/2018, cu
modificările gi completările ulterioare;
g) să nu fi fost condamnate pentru o infractiune de natură economico-financiară (cazier judiciar).
(2) Neindeplinirea chiar si numai a uncia dintre aceste condiții specifice conduce la imposibilitatea
desfăşurării activitatii de administrare a condominiilor.
(1) in vederea obtinerii atestatului de administrator de condominii, persoanele fizice care au absolvit un
curs de calificare profesională pentru ocupatia de administrator de condominii, în conformitate cu
legislatia in vigoare si standardul ocupational de Administrator de condominii, cod COR 515303 in
cadrul unei organizatii/institutii abilitate/acreditate, vor depune la Registratura Primăriei Miroslava
un dosar cu următoarele documente :
(a) cerere de inscriere (anexa 7);
(b) actul de identitate - in original si copie conforma cu originalul;
(e) curriculum vitae ;
(d) actul de studii(ultima forma de invatamant absolvită) - in copie conforma cu originalul;
(e) certificatul de calificare profesională pentru ocupatia de administrator de condominii - in
original si copie conforma cu originalul;
(f) certificatul de cazier judiciar in original si in termenul de valabilitate care să ateste că nu a
suferit nicio condamnare, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o
infracţiune de natură economico-financiară;
(g) certificatul de cazier fiscal - in original si in termenul de valabilitate;
(h) adeverință eliberată de medicul de familie din care rezultă faptul că sunt apte din punct de
vedere medical pentru desfasurarea activitatii de administrator de condominii - in original;
(i) dovada achitării taxei pentru eliberarea atestatului - in copie conforma cu originalul;
(j) consimțământ scris in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal.
(2) Formularul cererii ce se va depune in vederea obtinerit atestatului va fi pus la dispozitia
solicitantilor de către persoana responsabilă cu sprijinirea, îndrumarea si controlul asociatiilor de
proprictari care, inainte de depunerea cererii $i a înscrisurilor doveditoare la registratură, va
confrunta aceste inscrisuri cu exemplarele acestora originale, după caz, prezentate de solicitanti şi
va efectua certificarea „conform cu originalul" ,
Procedura de eliberare a atestatului pentru persoancle fizice :
(1) Persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea gsi controlul asociattilor de proprietari din cadrul
aparatului de specialitate al primarului are următoarele atributii :
(a) Primeste cererile depuse in vederea obtinerii atestatului, insotite de înscrisurile prevăzute de
prezentul regulament ;
(b) Verifică termenul de valabilitate a înscrisurilor depuse, dupa caz;
(c) Verifică îndeplinirea conditiilor legale prevăzute pentru eliberarea atestatului ;
(d) Stabileşte oportunitatea acordării atestatului;
(e) Propune motivat primarului eliberarea atestatului sau respingerea cererii, dupa caz;
(f) Întocmeşte un proces-verbal in care se consemnează modul de solutionare a cererilor, precum
si motivarea solutiei adoptate.
(2) Persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de proprietari din cadrul
aparatului de specialitate al primarului va gestiona registrul special de evidenta a cererilor de
emitere a atestatelor si de eliberare a autorizatiilor, precum gi a celorlalte inscrisuri intocmite ca
urmare a activitatii desfasurate.
(3) Persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de proprietari din cadrul
aparatului de specialitate al primarului verifică conformitatea înscrisurilor depuse si completează
rubrica corespunzătoare înscrisă pe formularul cererii prevăzută de regulment.
(4) in cazul in care se constată lipsa unuia sau mai multor dintre aceste înscrisuri, se va solicita
depunerea acestuia/acestora in termen de 5 zile de la data comunicării adresei de completare.
(5) in conditiile in care persoana responsabilă cu sprijinirea, îndrumarea gsi controlul asociatiilor de
proprietari din cadrul aparatului de specialitate al primarului constată indeplinirea cerintelor legale,
atât cele de forma cat si cele de fond, in vederea eliberării atestatului, întocmeşte un raport de
specialitate prin care formulează propunerea de eliberare a atestatului si pe care il înaintează
primarului Comunei Miroslava.
(6) După primirea raportului de specialitate, primarul Comunei Miroslava dispune emiterea unei
dispozitii, ce cuprinde măsura eliberării atestatului, perioada pentru care se emite gi situatiile care
determina suspendarea sau retragerea acestuia.
(7) În cazul in care persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea gi controlul asociatiilor de
proprietari constată faptul că nu sunt îndeplinite conditiile legale pentru cliberarea atestatului, va
intocmi un raport de specialitate in cuprinsul căruia va motiva propunerea de respingere a solicitării
si pe care fl va inainta primarului Comunei Miroslava.
(8) După primirea raportului de specialitate, primarul comunei emite dispozitia de respingere a cererii
de eliberare a atestatului, ce va cuprinde motivele dispunerii acestei măsuri, indicarea normelor
legale a căror nerespectare a condus la această măsură, precum gi condifiile legale in care solutia
cererii poate fi contestată.
(9) O noua cerere poate fi depusă de către persoana fizică numai dupa indeplinirea tuturor condifiilor
care au dus la respingerea cererii initiale.
(10) Atestatul se eliberează in termen de 10 zile de la data emiterii dispozitiei primarului comunei de
admitere a cererii, este valabil pentru o perioadă de 4 ani de la data emiterii si poate fi reînnoit în
aceleaşi conditii in care a fost emis.
(11)În situatia in care cererea de emitere a atestatului a fost respinsă pentru lipsa unor înscrisuri gi
nedepunerea acestora in termenul prevăzut de prezentul regulament sau pentru neconformarea
acestora cu prevederile legale referitoare la conditiile de acordare a atestatului, solicitantul poate
depune o noua cerere, cu exceptia imprejurarilor in care respingerea cererii a fost motivată de faptul
că in cazierul judiciar sau fiscal al acestuia au fost înscrise fapte care sunt incompatibile cu
desfăşurarea activitatilor de administrator de condominii.
(12) Daca persoana care solicită atestarea are fapte inscrise in cazierul fiscal cererea va fi respinsă si nu
se va propune primarului eliberarea atestatului de administrator de condominiu.
(13) Atestatul se afiseaza prin grija administratorului, la avizier, la data intrarii in vigoare a contractului
de administrare.
(14) Atestatele emise in baza prevederilor acestui regulament se înregistrează într-un registru special,
completat potrivit anexei 3 la prezentul regulament.
(15) Modelul atestatului este prevazut tn anexa nr.1 care face parte integrantă din prezentul regulament.
(16)Eliberarea atestatului se face de către responsabilă cu sprijinirea, indrumarea si controlul
asociatiilor de proprietari personal titularului, pe bază de semnătură.
(1)Comitetul executiv al asociatici de proprietari poate solicita administratorului,
oricând in timpul exercitării relatiilor contractuale/muncă, atunci cand considera că este
necesar, prezentarea certificatului de cazier judiciar, a certificatului de cazier fiscal ori
constituirea unei garantii materiale.
(2)Neprezentarea cazierului judiciar ori a cazierului fiscal sau mentionarea' in
certificatul de cazier judiciar a vreunei hotărâri judecătoreşti rimase definitiva, pentru
o infractiune de natura economico-financiară ori inscrierea unei fapte in cazierul fiscal,
poate atrage rezilierea contractului de administrare ori incetarea contractului individual
de muncă incheiat cu asociatia de proprictari ori cu persoana juridică specializată cu
obiect de activitate administrarea condominiilor.
(3)Mentionarea in certificatul de cazier judiciar a vreunei hotarari judecătorești
rămase definitiva, pentru o infractiune de natura economico-financiară ori înscrierea
unei fapte in cazierul fiscal, ulterior eliberării atestatului, atrage retragerea atestatului.
(4)La cererea asociatiei de proprietari care a _ suferit un prejudiciu cauzat de
administrator constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, atestatul
administratorului va fi retras.
Suspendarea si retragerea atestatului
(1)În situatia in care, ulterior emiterii atestatului se constată, cu orice ocazie, faptul că in cuprinsul
cazierului judiciar şi/sau fiscal au fost mentionate hotărâri judecătoreşti definitive pentru infractiuni
de natura economico-financiară, respectiv au fost înscrise fapte ce contravin legislatiei fiscale,
atestatul va fi retras.
(2)La solicitarea Asociatici de proprictari, atestatul pote fi retras, in conditiile in care aceasta a suferit un
prejudiciu cauzat de administrator, constatat printr-o hotărâre judecătorească definitiva.
(3) Atestatul poate fi suspendat ca urmare a dispunerii acestei măsuri de către organele judiciare sesizate
cu privire la săvârşirea de către administrator a unor fapte incompatibile cu specificul activitatti
desfăşurate de către acesta, precum si in baza unei hotărâri judecătorești definitive prin care
suspendarea atestatului a fost stabilită cu titlu de sanctiune sau măsură preventiva.
(4)Suspendarea atestatului se va dispune si in următoarele cazuri:
(a) in situatia in care administratorul obstructioneazi sau se sustrage controlului financiar
contabil si de gestiune efectuat de către functionarii publici din cadrul aparatului de
specialitate al primarului Comunei Miroslava, anume desemnati de către acesta;
(b) În situatia in care agentul constatator stabileşte măsura complementară a suspendării
atestatului ca urmare a aplicării uneia dintre sanctiunile prevăzute (ROR NIE
(c) In situatia in care administratorul condominiului nu respectă următoarele obligatii :
- înaintarea către functionarii publici mentionati la lit. a), in termenele prevăzute de lege, a
Ă situatiei soldurilor elementelor de activ si pasiv;
- {ntocmirea inscrisurilor justificative, potrivit dispozitiilor legale, pentru platile efectuate din
mijloacele financiare ale asociatiei de proprietari;
- efectuarea in termen a platilor către creditori, in special, in măsura in care exist
disponibilitati băneşti;
- prezentarea, in vedera verificării de către functionarti publici anume desemnati in acest sens,
a înscrisurilor privind înfiinţarea, organizarea si functionarea asociatiei de proprietari;
- predarea către structurile de conducere ale asociatiei de proprietari a înscrisurilor prevăzute la
punctul anterior in cazul încetării contractului individual de munca;
- repartizarea cheltuielilor comune cu respectarea sumelor inscrise in facturile emise si a
tarifelor practicate de furnizorii de servicii $i utilitati;
- utilizarea fondurilor asociatiei de proprietari, avand la bază hotărârea adunării generale sau
decizia comitetului executiv, dupa caz.
(S)În situatiile mentionate la alin.4 se dispune suspendarea pentru o perioadă de 60 de zile.
(6)Atat in cazul suspendării, cat si in cel al retragerii atestatului eliberat administratorului de condominii
fata de care s-a dispus o astfel de măsură in conditiile prevazute la alin.1-3, constatarea intervenirii
unei dintre aceste situatii se realizeaza prin dispozitia primarului Comunei Miroslava, in baza unui
raport de specialitate, dispozitie ce va fi adusă la cunostinta persoanei in cauză.
(7)in termen de 3 zile de la data luării la cunostinta in orice mod prin care se asigură atât receptia, cat si
confirmarea primirii actelor comunicate, administratorul fata de care s-a dispus măsura suspendării
sau retragerii atestatului, are obligatia de a depune acest atestat in original, ocazie cu care
presedintele comisiei de specialitate ori, in lipsa acestuia, oricare dintre membrii acesteia, va incheia
un proces-verbal de predare-primire, in care se vor consemna imprejurarea predării atestatului,
motivele care au stat la baza predării acestuia, precum si temeiul legal al măsurii de suspendare,
respectiv retragere.
(8) Suspendarea sau retragere, dupa caz, a atestatului determina imposibilitatea exercitării activitatii de
administrare de condominii.
(9)Măsura suspendării sau retragerii atestatului se comunică presedintelui asociatiei de proprietari in
vederea luării măsurilor corespunzătoare aferente executării contractului individual de muncă sau de
prestări servicii dupa caz.
(10) Retragerea atestatului se va dispune in următoarele împrejurări :
(a) in situatia in care atestatul a fost suspendat de 2 ori in timpul perioadei de 4 ani pentru care
a fost emis, iar a treia oară se săvârşesc abateri similare celor pentru care s-au dispus
suspendările anterioare;
(b) in situatia in care administratorul isi continua activitatea in perioada de suspendare;
(c) in situatia in care se constată neindeplinirea, după emiterea atestatului, a conditiilor
prevazute la art.17 din prezentul regulament;
(d) in situatia in care persoana fizică atestată refuză predarea documentelor asociatiei in urma
încetăru contractului individual de munca;
(11)Pe toată perioada suspendării, precum gi in situatia retragerii atestatului, administratorul de
condominii in cauză nu poate obtine un alt atestat eliberat de o alta unitate administrativ-teritorială;
(1)În cazul in care s-a dispus suspendarea atestatului in conditiile prevăzute la art.21, dupa implinirea
termenelor stabilite in acesta, dacă se constată faptul că nu mai subzistă motivele care au condus la
suspendarea acestuia, primarul Comunei Miroslava, prin dispozitie motivată, stabileste reluarea
activitatii de administrare a condominiilor tn baza atestatului emis initial.
(2)in baza dispozitiei emise in conditiile prevazute la alin.1, atestatul predat pe baza de proces-verbal se
reînmânează administratorului, insotit de o anexa explicativă in care vor fi mentionate actul
' administrativ in baza căruia s-a dispus suspendarea, motivele dispunerii acestei măsuri, precum si
perioada în care a operat suspendarea.
(3)Modelul anexei explicative este prevăzut în anexa nr.5 la prezentul regulament.
(4)Anexa explicativă se înregistrează in registrul special de cvidenţă a atestatelor emise in baza
dispozițiilor primarului Comunei Miroslava.
(S)În cazul suspendării atestatului, termenul pentru care acesta a fost emis reîncepe să curgă de la data
emiterii dispozitiei primarului Comunei Miroslava, prin care s-a constatat incetarea cauzei sau
cauzelor care au determinat luarea acestei măsuri, imprejurare care va fi , deasemenea, menționată in
cuprinsul anexei explicative prevazut la alin. 2.
(6) in situatia in care încetarea cauzelor care au condus la suspendarea atestatului intervine cu 30 de zile
sau mai putin inainte de implinirea termenului de 4 ani pentru care a fost emis, se va emite un nou
atestat, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
(1) Cu exceptia motivului de retragere a atestatului prevăzut la art.21 alin.10 lit c), in toate celelalte
cazuri, atestatul nu mai poate fi emis.
(2) in situatia in care retragerea atestatului a fost dispusă ca urmare a neîndeplinirii conditiilor prevazute
in art.17 din prezentul regulament pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, poate fi emis un nou
atestat dacă sunt indeplinite cumulativ cerintele mentionate, dupa aceeasi procedură in baza căreia a
fost emis atestatul retras.
Art. 24.Prevederile cuprinse in acest capitol se aplică si in ceea ce priveste eliberarea atestatului
pentru activitatea de administrare a condominiilor la solicitarea persoanelor fizice autorizate.
CAPITOLUL V - ATESTAREA PERSOANELOR JURIDICE
CA ADMINISTRATOR DE CONDOMINIU
Art. 25. Conditii specifice desfasurarii activitaétii de administrare a condominiilor de către
persoane juridice specializate.
(1)Pentru a obtine autorizatia necesară desfăşurării activitétii de administrare a condominiilor,
persoanele juridice specializate trebuie să îndeplinească următoarele condiții :
(b) sunt infitntate si înregistrate potrivit legislatiei în vigoare si au capacitate de exercitiu care
constă in incheierea de acte juridice generatoare de drepturi si obligatii îndeplinite de
structurile de conducere ale acestora;
(c) nu se află in procedura de insolvenţă, in baza legii nr.85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolventei gi de insolven{a, cu modificările şi completările ulterioare;
(d) nu înregistrează debite la plata contributiilor datorate către bugetul de stat si bugetul local;
(e) au ca obiect de activitate exclusiv domeniul asociatiilor de proprietari ori ca activitate
principală administrarea imobilelor pe bază de tarife sau contract;
(f) au angajate persoane fizice atestate in baza Legii nr.196/2018;
(g) prezintă bonitate financiară.
(2) Conditiile specifice prevăzute la alin.1 trebuie îndeplinite cumulativ.
Art. 26. Înscrisurile necesare soluţionării cererii de autorizare a persoanelor juridice
' (1) in vederea obtinerii autorizatiei, pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute la
art.25, alin.1, persoanele juridice, prin reprezentantii lor, vor depune o cerere conform anexei 8 din
prezentul regulament, la care vor atasa următoarele înscrisuri:
(a) statut/act constitutiv, din care să rezulte obiectul de activitate unic/principal - in copie;
(b) certificat de inregistrare - in copie;
(c) certificat de înregistrare fiscală - in copie;
(d) certificat constatator - in copie;
(e) certificat de atestare fiscală din care rezultă achitarea integrală a obligatiilor fiscale exigibile
către bugetul de stat si bugetul local - in original;
(f) cazierul fiscal - in original;
(g) contractul individual de muncă si atestatul pentru fiecare dintre administratorii de condominii
angajati in cadrul acestor persoane juridice - in copie;
(h) ultimul bilant contabil depus la unitatea teritorială competentă a Ministerului Finantelor
Publice, din care să rezulte că nu s-au înregistrat pierdert - in copie;
(i) dovada achitării taxei pentru eliberarea autorizatiei - in copie;
(2) Formularul cererii ce se va depune in vederea obtinerii autorizatiei va fi pus la dispozitia
solicitantilor de către preşedintele comisici de evaluare care, înainte de depunerea cererii şi a
inscrisurilor doveditoare la registratură, va confrunta aceste inscrisurt cu exemplarele acestora
originale, dupa caz, prezentate de solicitanti si va efectua certificarea „conform cu originalul" .
Art. 27. Procedura eliberării autorizatiei necesare persoanelor juridice pentru desfagurarea
activitatii de administrare a condominiilor.
(1)După inregistrarea cererii, persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea $i controlul asociatiilor
de proprietari din cadrul aparatului de specialitate al primarului verifică conformitatea inscrisurtlor $i
completează rubrica corespunzătoare înscrisă pe formularul cererii prevăzut în prezentul regulament.
(2)În situatia in care se constată lipsa unuia sau amai multor dintre aceste înscrisuri, se va solicita
depunerea acestuia/acestora in termen de 5 zile de la data comunicării adresei de completare.
(3)Pentru motive temeinice, titularul cererii de emitere a autorizatiei poate solicita prelungirea
termenului prevazut la alin.3, situatie ce va fi apreciată de către persoana responsabilă cu sprijinirea,
indrumarea şi controlul asociatiilor de proprietari din cadrul aparatului de specialitate al primarului ,
care va realiza admiterea sau dupa caz respingerea solicitarii.
(4) Împrejurările descrise la alin.2 si 3 vor determina reanalizarea dosarului, dupa implinirea termenului
de 5 zile sau a celui stabilit ca urmare a admiterii cererii de prelungire a acestuia, dupa caz, ocazie cu
care va constata modul in care solicitantul s-a conformat cerintelor şi măsurilor stabilite gi
comunicate.
(5)in situatia in care persoana responsabilă cu sprijinirea, indrumarea si controlul asociatiilor de
proprictari din cadrul aparatului de specialitate al primarului constată indeplinirea tuturor cerintelor
legale prevăzute pentru eliberarea autorizatiei, intocmeste un raport de specialitate pe care îl
înaintează primarului comunei si prin care formulează propunerea de eliberare a autorizației.
(6)După primirea raportului de specialitate, primarul comunei dispune emiterea unei dispozitii, ce va
cuprinde măsura eliberării autorizatiei, perioada pentru care se eliberează si situatiile care pot
determina suspendarea sau retragerea acesteia.
(7)in cazul in care comisia de specialitate constata faptul că nu sunt indeplinite conditiile legale pentru
eliberarea autorizatieci, va intocmi un raport de specialitate in cuprinsul căruia va motiva propunerea
de respingere a solicitării si pe care il va înainta primarului comunei.
(8)După primirea raportului de specialitate, primarul comunei emite, la rândul sau, dispozitia de
respingere a cererii de eliberare a autorizatiei ce va cuprinde motivele dispunerii acestei măsuri si
indicarea normelor legale a căror nerespectare a condus la aceasta măsură.
(9)Autorizatia se cliberează in termen de 10 zile de la data emiterii dispozitiei primarului comunei de
admitere a cererii, este valabilă pentru e perioadă de 4 ani de la data emiterii si poate fi reînnoită in
aceleasi conditii in care a fost emisă.
(10)În situatia in care cererea de eliberare a autorizatiei a fost respinsă pentru lipsa unor inscrisuri si
nedepunerea acestora in termenul prevăzut de prezentul regulament sau pentru neconformitatea
' acestora cu prevederile legale referitoare la conditiile de acordare a autorizatiei, solicitantul-persoana
juridică poate depune o nouă cerere, cu exceptia împrejurărilor in care respingerea cererii a fost
motivată de faptul că in cazierul judiciar şi/sau fiscal al acesteia au fost inscrise infractiuni sau fapte,
dupa caz, care sunt incompatibile cu desfăşurarca activitatti de administrare a condominiilor.
(11) Autorizaţiile eliberate persoanelor juridice in conditiile prevăzute de prezentul regulament vor fi
înregistra intr-un registru special, dupa modelul prevăzut in anexa nr.4 la prezentul regulament.
(12) Modelul autorizatiei este prevazut la anexa nr.2 din prezentul regulament.
Art. 28. Suspendarea si retragerea autorizatiei
(1) in situatia in care, ulterior cliberării autorizației, se constată, cu orice ocazie, faptul ca, in cuprinsul
cazierului fiscal au fost înscrise fapte care contravin legislatici in vigoare, autorizatia va fi retrasa.
(2) La solicitarea asociatiei de proprietari, autorizatia poate fi retrasă, in conditiile in care aceasta a
suferit un prejudiciu cauzat de către persoana juridică tn desfăşurarea activitatii de administrare a
condominiului, prejudiciu constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(3) Autorizatia poate fi suspendată ca urmare a dispunerti acestei măsuri de către organele judiciare
(politie, Ministerul public) sesizate cu privire la săvârşirea unor fapte incompatibile cu activitatea de
administrare a condominiilor, precum si in baza unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care
suspendarea autorizatiei a fost stabilită cu titlu de sanctiune sau măsură preventivă.
(4) Supendarea autorizatiei intervine si in următoarele situatit:
(a) Persoana juridică desfăşoară activitatea de administrare a condominiilor cu nerespectarea
normelor legale in vigoare si a prezentului regulament; perioada pentru care se dispune
suspendarea este de 60 de zile.
(b) Persoana fizică atestată in conditiile prezentului regulament si angajată a persoanei juridice
autorizată, are calitatea de inculpat in cadrul actiunii penale declanşată pentru fapte care au
legătură cu activitatea de administrare a condominiilor; perioada pentru care ses suspendă
autorizatia durează pana se face dovada că există o altă peroană fizică atestată si angajată,
care poate prelua activitatea.
(c) Persoana juridică desfăşoară activitatea fără a mai indeplini conditiile legale avute in
vedere la momentul eliberării autorizatici; suspendarea durează pana la data îndeplinirii
cumulative a cestor conditii, dar nu mai mult de 180 de zile.
(5) Retragere autorizatiei intervine in următoarele împrejurări :
- autorizatia a fost suspendată de 2 ori in timpul perioadei de 4 ani pentru care a fost
cliberată, iar a treia oară se săvârşesc abateri similare celor pentru care s-au dispus
suspendările anterioare;
- persoana juridică isi continua activitatea in perioada de suspendare;
- persoana juridică nu mai indeplineste conditiile legale de autorizare pe o perioadă mai
mare de 180 de zile.
(6) Constatarea intervenirii uneia sau mai multor cauze de suspendare ori retragerea autorizatiei se
realizează prin dispozitia primarului comunei, in baza raportului de specialitate a comisiei de analiza
si verificare desemnată, care va fi adusă de îndată la cunostinté structurilor de conducere sau
reprezentantului legal, dupa caz, ale persoanei juridice in cauză.
(7) in termen de 5 zile de la data luarii la cunogtinta in orice mod prin care se asigura receptia si
confirmarea primirii dispozitiei de suspendare, respectiv de retragere a autorizatiei, structurile de
conducere sau reprezentantul legal al persoanei juridice fata de care s-a dispus măsura suspendării
sau retragerii autorizatiei, au obligatia de a depune autorizatia in original, ocazie cu care presedintele
comisiei, ori in lipsa acestuia oricare dintre membri, va incheia un proces-verbal de predare-primire,
in care se vor consemna imprejurarea predării autorizației, motivele care au stat la baza predării
acesteia, precum si temeiul legal al măsurii de suspendare, respectiv retragere.
(8) in cazul suspendării sau retragerii autorizatiei, după caz, persoana juridicd nu va mai putea desfasura
activitatea de administrare a condominiilor pe teritoriul administrativ al comunei Miroslava.
(9) Măsura suspendării sau retragerii autorizatici se comunică presedintilor asociatiilor de proprietari ăn
cadrul cărora activitatea de administrare a condominiului este realizată de către persoane angajate ale
persoanei juridice fat& de care s-a luat una dintre mpsurile mentionate.
, (10) Pe toată perioada suspendării, precum gi in situatia retragerii autorizației, persoana juridică in cauză
nu poate obfine o altă autorizatie eliberata de o alta unitatea administrativ-teritorială.
Art. 29. Efectele încetării cauzelor de suspendare a autorizatiei
. (1)În cazul în care s-a dispus suspendarea autorizatiei in conditiile prevăzute de art.28, dupa împlinirea
termenelor stabilite in acesta, daca se constată faptul că nu mai subzistă motivele care au condus la
suspendarea acestcia, primarul comunei, prin dispozitie motivată, stabileşte reluarea activității de
administrare a condominiilor in baza autorizatiei eliberate initial.
(2)in baza dispozitiei emise in conditiile prevăzute la alin.1, autorizatia predată pe baza procesului
verbal in conditiile art.28, alin.7, se reînmânează structurilor de conducere ale acesteia sau
reprezentantului legal, insotitaé de o anexă explicativă in care vor fi mentionate actul administrativ in
baza căruia s-a dispus suspendarea, motivele dispunerii acestei măsuri, precumsi perioada in care a
operat suspendarea.
(3)Modelul anexei explicative este prevăzut in anexa nr.6 la prezentul regulament.
(4)Anexa explicativă se înregistrează in registrul special de evidență a autorizatiilor emise in baza
dispozitiilor primarului comunei.
(5)in cazul suspendării autorizatiei, termenul pentru care acesta a fost emis reincepe să curgă de la data
încetării cauzei/cauzelor care au determinat luarea acestei măsuri, imprejurare ce va fi, deasemenea,
menţionată in cuprinsul anexei explivative prevăzută la alin.2.
(6)În situatia in care incetarea cauzelor care au condus la suspendarea autorizatiei intervine cu 30 zise
sau mai putin înainte de împlinirea termenului de 4 ani pentru care a fost emisă, se va emite o nouă
autorizatie cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
Art. 30. Situatii de eliberare a autorizatiei ultertor suspendării acesteia
(1)Cu exceptia motivului de retragere a autorizatiei prevăzut la art.28, alin.4, lit.c, în toate celelalte
cazuri, autorizatia nu mai poate fi eliberata.
(2)În situatia in care retragerea autorizatiei a fost dispusă ca urmare a neindeplinirii conditiilor
prevazute la art.25 din prezentul regulament pentru o perioadă mai mare de 180 de zile, poate fi
eliberată o nouă autorizatie in conditiile in care sunt îndeplinite cumulativ cerintele legale
mentionate, dupa aceeasi procedură tn baza căreia a fost cliberată autorizatia retrasă.
CAPITOLUL VI - TAXELE SPECIALE STABILITE ÎN VEDEREA EMITERII
ATESTAULUI/AUTORIZATIEI
Art, 31. Taxa aferentă emiterii atestatului către persoanele fizice si persoanele fizice autorizate
(1)Pentru emiterea atestatului necesar desfăşurării activitatit de administrare a condominiilor de către
persoane fizice si persoane fizice autorizate, se stabileşte o taxa in valoare de 150 lei.
(2)În situatia in care se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea atestatului iar acesta
se reînmânează administratorului, insotit de anexa cxplicativă, nu se datorează o nouă taxă de
emitere a acestor inscrisuri.
Art. 32. Taxa aferentă eliberării autorizației către persoanele juridice
(1)Pentru emiterea autorizatici necesare desfăşurării activitatii de administrare a condominiilor de către
persoane juridice specializate, se instituie plata unei taxe in valoare de 300 lei.
(2)În situatia in care se constată incetarea cauzelor care au determinat suspendarea autorizatici iar
aceasta se reînmânează reprezentantului persoanei juridice, însoţit de anexa explicativă, nu se
datorează o nouă taxă de emitere a acestor înscrisuri.
, CAPITOLUL VII - CONTRAVENŢII SI SANCTIUNI
(1) Următoarele fapte constituie contraventii, dacă nu au fost săvârşite in alstfel de conditii încât să
. constituie, potrivit legii penale infractiuni :
(a) neconvocarea adunării generale, conform prevederilor Legii 196/2018;
(b) necomunicarea de către proprietar a modificării suprafeţei utile către asociatia de proprietari si
administratia financiară locală;
(c) neluarea de către asociatia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociatiei
de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea si mentinerea in stare de
siguran{a $i functionare a condominiului si a instalatiilor comune aferente pe toată durata existenţei
acestora, conform prevederilor legale in vigoare;
(d) nerespectarea de către proprietari a prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea 196/2018;
(e) nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum si neindeplinirea sau depăşirea atributitlor
de către presedinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către
administrator;
(f) punerea in pericol de către proprietari a integritatii structurale a condominiului sau a altor proprietati
individuale, precum si a bunci functionari a instalatiilor aferente acestora;
(g) schimbarea de către proprictar a destinatici locuinţei sau spatiului cu altă destinatie decât aceea de
locuinté fara autorizatiile $i aprobările legale;
(h) neexecutarea de către proprictar a lucrărilor de intretinere, reparatii sau de înlocuire a elementelor de
constructii aflate in proprietatea sa individuală, daca aceasta este de natura să aducă prejudicii
celorlalţi proprietari. Fac exceptie cazurile in care au fost indeplinite prevederile art. 30 alin. (5) din
Legea 1196/2018;
(i) modificarea aspectului proprietatii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive
ale condominiului fara respectarea prevederilor prezentei legi;
(j) neluarea măsurilor in scopul constituirii fondului de reparatii sau a fondului de rulment;
(k) utilizarea cu altă destinatie a fondului de rulment sau a fondului de reparații, altfel decât este
prevăzut la art. 71 si 72 din Legea 196/2018;
(I) utilizarea si gestionarea veniturilor asociatiei de proprietari, altfel decât este prevazut la art. 20, 70 si
74 din Legea 1196/2018;
(m)neaplicarea sau nerespectarea prevederilor art. 95-97 si ale art. 99 din Legea 1196/2018 de către
furnizorii serviciilor de utilitati publice;
(n) neaplicarea sau nerespectarea prevederilor prezentei legi de către proprietarii ansambiurilor
rezidentiale, conform prevederilor art. 14 din Legea 196/2018;
(o) nefurnizarea sau refuzul proprietarilor/dezvoltatorilor ansamblurilor rezidentiale de a furniza/presta
serviciile de utilităţi publice prin intermediul retelelor aflate in proprietatea acestora către locuintele
sau spatiile cu altă destinatie din respectivele ansambluri rezidentiale;
(p) desfăşurarea de către persoane fizice sau juridice a activităţii de administrare a condominiilor fara
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 64 din Legea 196/2018;
(q) nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (1) lit. s) din Legea 196/2018;
(r) nerespectarea prevederilor art. 104 alin. (1) din Legea 196/2018.
(2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) se sanctioneaz4 dupa cum urmează:
(a) faptele prevăzute la alin. (1) lit. d), f), cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei;
(b) faptele prevazute la alin. (1) lit. a), b), c), q) sir), cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei;
(c) faptele prevazute la alin. (1) lit. e) si j), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;
(d) faptele prevazute la alin. (1) lit. g), h), i), D, o) $i p), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
(e) faptele prevăzute la alin. (1) lit. k), m), si n), cu amendă de la 4.000 lei la 9.000 lei.
(3) Sanctiunile pentru contraventiile prevăzute la alin. (1) se aplică persoanelor fizice sau juridice
. (4) Constatarea contraventiilor prevăzute la alin. (1), făcută la sesizarea oricărei persoane interesate sau
din oficiu, precum gi aplicarea sanctiunilor corespunzătoare se face de către primar sau de
împuterniciţii acestuia sau de către Politia Locală in cazul faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a) -e), i) -
(5) In cazul in care contravenientul se află la prima încălcare a obligatiei legale, organul constatator
poate să aplice sancţiunea avertismentului, conform prevederilor legale fn vigoare, numai in cazul
faptelor prevazute la alin. (1) lit. a), b), 3) sau r).
(6) Prevederile referitoare la contraventii din Legea 196/2018 se completează cu dispozitiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificările si completările
ulterioare.
CAPITOLUL VIII - DISPOZITH FINALE
Art. 34.. Îndeplinirea atributiilor prevăzute de lege, referitoare la sprijinirea, indrumarea si controlul
financiar contabil, precum si al tuturor inscrisurilor ce stau la baza activitatii desfasurate In cadrul
asociatiilor de proprietari, va fi stabilită prin dispozitia primarului comunei, in sarcina unor
functionari publici din cadrul aparatului de specialitate al acestuia, ținând cont de functia publica
detinuta de către aceştia si de celelalte atributii prevazute in fişa postului.
Art. 35. Structurilor de conducere ale asociatiilor de proprietari $i administratorii acestora au
obligatia de a sprijini activitatile specifice de verificare si control desfasurate de către functionarii
publici desemnati, in conditiile prevazute in art.33 si să comunice datele de identificare cuprinse in
anexa nr.10 la prezentul regulament, ori de cate ori se solicita acest lucru sau intervin modificari ale
acestor date.
Art. 36. Dispozitiile prezentului regulament se completeaza cu prevederile legislatiei tn vigoare,
orice modificare sau completare a acesteia operand si asupra prezentului regulament, o data cu
intrarea in vigoare.
Art. 37. Persoanele fizice si juridice care desfasoara activitate de administrare condominii pe raza
UAT Miroslava, au obligatia ca in termen de 60 de zile calendaristice de la aprobarea prezentului
regulament, să facă demersurile necesare pentru obţinerea atestatului/autorizatiei. În caz contrar,
Art. 38. Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul regulament.
JUDETUL IASI yi
a a COMUNA a
-. . MIROSLAVA ari
Model atestat persoane fizice Anexa 1
Administrator de condominii - Persoane fizice
Seria .... Nr. wsse/eecccseceeeeens
DI/DNa. ooo cece ccc e cece esse eet N P e RN e R S P A R P PN SR E PA D A RR D R A P R A P T D cans ana R e p A A A
CNP. voccccccccesececeeeeessessceresseteessees posesor/posesoare al Certificatului de calificare profesională cu
TD, cc cccccccccccveleccecececcecseceevccesey Cliberat de oo... cceececesseceeeeee teers e reeset eee en ese e e a e e ș
este atestat/atestat să desfăşoare activitatea de administrator de condominii, pe raza UAT Miroslava.
Durata de valabilitate a atestatului este de 4 ani de la data emiterii si poate fi reinnoit la cererea
beneficiarului.
Responsabil sprijinire si indrumare asociatii ,
Prezentul atestat se elibereazd in conformitate cu Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea gi funcfionarea
asociatiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cu modificările si completările ulterioare si a Regulamentului de
functionare a asociafiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava, aprobat prin HCL .. $i igi produce efectele
numai pe raza UAT Mirostava.
Primaria Comunci Miroslava, Judetul lagi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul lasi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
www.primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI Se
ake COMUNA wee
tae? MIROSLAVA a
Model autorizație persoane juridice Anexa 2
AUTORIZATIE
Administrare de condominii - persoane juridice specializate
Seria .... NI. ../..scceceeeeeeee
Societatea comercială .... ccc ccc cece cece cece ence ee ee R eect ee tee beta sean P R P E RR E ee eee ee ssacentesetesy
cu sediul social ÎN 20.0.0... 0. ccc eee e cece cee eeeeeeeeey SEP, ceccecce eee ceeeeeeeeeeseeeees OM veces DL i, SC. ees
Ob. ... AD. cece ee eecy COM cece eee ene ee reese eee e jUdeŢUL oo. eee eeeeeeeeeereery înregistrată la Oficiul
Registrului Comertului cu nr. ..2ecececeeeeeeveeeeseeveesy COU UNC de înregistrare ..,
cod fiscal .., reprezentaté legal de .. 0. ice ce ce ceeecsseasereeseseeeeeeeeseeey în Calitate de
vececuccaceecesetcsettacetcessteectesteseetes ONP looicccesccsceseseeseesessstsseresesseeesee » O@Ste autorizaté să
desfăşoare activitatea de administrare de condominii, pe raza UAT Miroslava .
Durata de valabilitate a autorizatiei este de 4 ani de la data emiterii $i poate fi reînnoită la cererea
beneficiarului.
Responsabil sprijinire si indrumare asociatii ,
Prezentul atestat se eliberează in conformitate cu Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea si functionarea
asociafiilor de proprietari si administrarea condominiilor, cu modificările si completdrile ulterioare si a Regulamentului de
functionare a asociafiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava, aprobat prin HCL .., are valabilitate de 4 ani
de la data emiterii si isi produce efectele numai pe raza UAT Mirostava.
Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc, Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul lagi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
WW primariamiroslava.ro
3 am G went
Ske . T l d peal s P :
Z © Pee cewsnend Ș k |Slx
eck a COMUNA oe
SE MIROSLAVA E
Model Anexă explicativă PF Anexa 5
ANEXA EXPLICATIVA
Avand in vedere dispozitia nr. ..din data de .., prin care s-a dispus suspendarea
atestatului cu nr. .. din data de .. si procesul-verbal de predare-primire nr..
din data de .., prin care s-a predat in original atestatul indicat mai sus, întrucât s-a constatat faptul
CO cece eee A eee eee a a a a a a . (deSCTIerea motivelor de suspendare),
In baza dispozitiei nr. .. din data de .., prin care s-a constatat faptul că motivele
pentru care s-a dispus suspendarea atestatului au încetat, respectiv ..ccccceccneceaceeeeeeeaeeeaeeeees
be ca eee R eIeR R OAR e ee rA n a N eee e (Gescrierea împrejurărilor care au determinat încetarea
cauzelor de suspendare),
Se reînmânează atestatul domnului/(doamnei ..cccceccesee eee a eeR a pmR e 0j
CNP 00... cece eee ce cece sees reeeesesrereeeeeeeesy Care igi va relua activitatea de administrare a condominiilor,
termenul pentru care atestatul a fost emis începând să curgă de la data de .., cu perioada rămasă
pana la data implinirii acestuia, calculată de la data suspendării.
Prezenta anexă se emite in două exemplare originale.
Secretar general al Comunei Miroslava, Responsabil sprijinire si indrumare asociatii,
Primaria Comunci Miroslava, Judctul [asi Loc. Miroslava, Comuna Miroslax a, Judetul Iasi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretaria\@primariamiroslava.ro,
www. primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI ae
= COMUNA . S
, ape MIROSLAVA
Model anexă explicativă PJ Anexa 6
ANEXA EXPLICATIVA
Avand in vedere dispozitia nr. ..din data de .., prin care s-a dispus suspendarea
autorizatiei cu nr. .. din data de .. $1 procesul-verbal de predare-primire nr..
din data de .. , prin care s-a predat in original autorizatia indicată mai sus, întrucât s-a constatat
faptul Că .. -o cece cece eee eee ta teeeeereeteseteettstsststisssseee (descrierea motivelor de suspendare),
In baza dispozitiei nr. .. din data de .., prin care s-a constatat faptul că motivele
pentru care s-a dispus suspendarea autorizatiei au incetat, respectiv .. .. cece ee e eve enone
be ec eee NAEN AA D AA NNNR a aR a e (Gescrierea împrejurărilor care au determinat încetarea
cauzelor de suspendare),
Se reînmâncază autorizatia domnului/doamnei ..:cscseeveeeereeneeeeey in Calitate de
reprezentant legal al .. - o cc cc ee ee ee ee r s ee eee e r a ee eee CUD Lecce .,. Care Își
va relua activitatea de administrare a condominiilor, termenul pentru care autorizatia a fost emisă
începând să curgă de la data de .., cu perioada rămasă până la data împlinirii acestuia, calculată
de la data suspendării.
Prezenta anexă se emite în două exemplare originale.
Secretar general al Comunei Mirosiava, Responsabil sprijinire si indrumare asociatii,
Primaria Comunet Miroslava. Judctul Iasi Loc. Miroslava. Comuna Miroslava. Judetul lagi,
CP: 707305: Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro,
WW. primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI Boo.
Model cerere de atestare a persoanei fizice pentru activitaiea de administrare condominii Anexa7
Domnule Primar,
Subsemnatul/a ..cccccccceccccesecccecccececceresevecescees, CU domiciliul ÎN ... eee eee eee cers
SU. ccc ececeeeeceeeeecceececcceeeg MD. ces eeey DL. .,. SC. ,. P ,. AP. g COM 2c r ee eee
judetul ..c.cceeee legitimat cu CI/BA. seria ... WM ceeseeeeeeeeeeeeeensy CNP
D eee ee eee a ş VĂ TOB SA-mi aprobaţi prezenta cerere prin care solicit emiterea atestatului in
vederea obtinerii calitatii de administrator de condominii pe raza UAT Miroslava, in conditiile Legii
196/2018, cu modificările si completările ulterioare si a Regulamentului de functionare a asociaţiilor de
proprietari pe teritoriul UAT Miroslava.
Anexez prezentei următoarele înscrisuri :
- actul de identitate - in copie;
- curriculum vitae ;
- actul de studii(ultima forma de învăţământ absolvită) - in copie;
- certificatul de calificare profesională pentru ocupatia de administrator de condominii - in copie;
- certificatul de cazier judiciar in termen de valabilitate - in original;
- certificatul de cazier fiscal in termen de valabilitate - in original;
- adeverinta eliberată de medicul de familie din care rezultă faptul că sunt apt/ă din punct de vedere
medical pentru desfasurarea activitatii de administrator de condominii - in original;
- dovada achitării taxei pentru cliberarea atestatului - in copie;
- consimt&mAnt scris in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal.
Date de contact :
Telefon en 866) Î lo a r e r r r a a e e e
Adresă de corespondență ' .. ... o cece c e ee ee eee eee D R R a R a eee neaa
Data, Semnătura,
Se completează de Responsabilul cu sprijinirea si indrumarea asociatii , .
Rezultatul verificărilor privind înscrisurile necesare soluţionării cererii
Dosar complet: DA NU Termen completare DA NU
Responsabil sprijinire si indrumare asociatii ,
SCmnătura ..cccscceesseseee ones
Primaria Comunei Miroslava, Judetul Tasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul Iasi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secrctariat(@primariamiroslaya.ro,
www.primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI a
SA COMUNA ee
| DE | MIROSLAVA ete
Model cerere de autorizare a persoanei juridice pentru activitatea de administrare condominii Anexa 8
Domnule Primar,
Subscrisa .. .. oo e ccc ee cee ecceeecccecccecsseeesasseeetessseeercesssreeevessseeeess CU SEdiul social in
secececeeesrceneeesceeeces SUL cccvcccerceserseeeresssesseeey ÎNE. oo DL. eee ceeey SC. cee OL ... AD. .., COM
ceeeeeeeeseceeseecececcecees județul ... Iregistraté la Oficiul Registrului Comertului cu nr.
be ceenececcececseecsccsessecssecttecerseerensg COG unic de înregistrare .., COd fiscal
beccureseesteeseetseeteectsevereereey FEprezentaté legal de ..cccceeceeeeeeeeeeeseeeeeeeeeseseey in calitate de
cece ececeeeserereceersecsereecscerecceeeceney CU domiciliul ÎN ..c.0:ecceeeeey SED cece cece ccc ee e ee
nr, .., bl.., SC. ... Ob. ... APS cece eee ecy COM Lee eee cece eee eee ey judeţul oo ees
legitimat cu C.I/B.I. seria .., DE cece cece eees CNP ll eee ee r. . , VĂ TUBĂM SA
aprobati prezenta cerere prin care solicităm eliberarea autorizatiei in vederea desfăşurării activitatii de
administrare condominii pe raza UAT Miroslava, in conditiile Legii 196/2018, cu modificările si
completările ulterioare si a Regulamentului de functionare a asociatiilor de proprietari pe teritoriul UAT
Miroslava.
Anexăm prezentei următoarele înscrisuri :
- statut/act constitutiv, din care să rezulte obiectul de activitate unic/principal - in copie;
- certificat de înregistrare - in copie;
- certificat de înregistrare fiscală - in copie;
- certificat constatator - in copie;
- certificat de atestare fiscală din care rezultă achitarea integrală a obligatiilor fiscale exigibile către bugetul
de stat si bugetul local - in original;
- cazierul fiscal - in original;
- contractul individual de munca si atestatul pentru fiecare dintre administratorii de condominii angajati in
cadrul acestor persoane juridice - in copie;
- - ultimul bilant contabil depus la unitatea teritorială competentă a Ministerului Finantelor Publice, din care
să rezulte că nu s-au înregistrat pierderi - în copie;
- dovada achitării taxei pentru eliberarea autorizatiei - in copie;
- consimțământ scris în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal.
Date de contact :
Telefon 00 ne
Adresă de corespondenţă 7 ..c cece cee ee e e a e S een a E PN A DI D N R a e a
Data, Semnătura,
Se completează de Responsabilul cu sprijinirea si îndrumarea asociatii ,
EEIR OO EO EE
Primaria Comunci Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul Iasi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
www.primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI X
rer COMUNA ae
: wed | MIROSLAVA . --
Model proces verbal predare-primire atestat/autorizafie Anexa 9
PROCES-VERBAL
Levecsssstesseseeesssesssssseeesecees ÎN Calitate de responsabil cu sprijinirea si îndrumarea asociatiilor de
proprietari, am procedat primul la predarea gi al doilea la primirea atestatului/autorizatiet cu nr.
beveeeseeeereeeees Gin data de we.
Prezentul proces verbal cuprinde 1 filă si s-a incheiat in două exemplare.
Am predat, Am primit,
Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul laşi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
e-mail : secretariat(@primariamiroslava.ro,
JUDETUL IASI ae
aha COMUNA Be
a MIROSLAVA rr
Fişă date de identificare Anexa 10
FISA DATE DE IDENTIFICARE
|_1, | Denumirea asociației de proprietari |
[2 Țadresa sediutui ȚTT TTTT
3. Ț Hotărârea judecărorească III
4. | Codul de identificare fiscală
| 5. | Datele de identificare ale contului bancar____|
6 [ Adresa de corespondenţă TITI
| 7. [ Adresa de post electronică (e-mail) [
| 8. | Numele şi prenumele preşedintelui |
| 9. | Telefonul preşedintelui |
| 10. | Adresa preşedintelui
Pil. | E-mail preşedinte |
12. | Numele si prenumele administratorului - persoană
Telefonul administratorului
P15. | E-mail administrator |
16. | Numele si prenumele cenzorului - persoană firică |
17 Ț adresa conzorului Ț TTTT
| 18. | Telefonul cenzorului
19 ȚE-mail cenzor ___TTTIITȚ ITT
20 Ț Numărul proprietăților îndividuale |
| 21. | Numărul membrilor asociației f
| 22. | Numărul de persoane din cartea de imobil |
| 23. | Numărul de persoane din ultima listă de plată [
P24. | Bloc
|25. [ Adresă
P26. ] Seară
| 27. | Numâr apartamente |
|28. | Spaţii cu altă destinație f A
(29. ] Suprafață utilă totală
30. Ț Regim înălțime CSE
[ 31, Ț Anul construcției CSE
(32. | Structura clădirii OP
Fiecare scară din bloc si fiecare bloc din cadrul asociatiei vor fi evidentiate separat (pct.24-32).
Pentru cenzor sau administrator se vor face mentiunile corespunzatoare referitoare la datele de contact ale
reprezentantului legal, sediu, codul unic de inregistrare, datele de contact ale angajatului care presteaza efectiv
activitatea de cenzorat sau administrare.
Data Preşedinte (nume, prenume, semnătură si stampild)
Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc, Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul lagi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
JUDETUL IASI s
Model cerere înregistrare asociafie de proprietari in Registrul Agricol Anexa 11
Domnule Primar,
Subsemnatul/a ..0...ccccecceccceccecceceesseceeceecececeseees CU domiciliul ÎN 2.0.0... cece cece ee eens
Str. ..ccccceccecececenvceeeeececes ÎD. cececeg DI coc ceey SC. coy Ob. ... AP. cece eee g COMUNA LLl cee ee eee ees
judetul .., legitimat cu C.L/B.L seria ..., Mf. ..cceceg CNP cece eee eteereeeeeee ees ÎN
calitate de preşedinte al Asociatiei de proprictari ..-..ceeeeeseseeeee ceeseeseneeereeeeeeteeereeeny CIF
veceucececeveccecnecenees CU SEŢIUl Io... cccccecececeecee cere e esse R ete ee rNR a a a eee e VĂ
rog să-mi aprobati prezenta cerere prin care solicit înregistrarea asociațici de proprietari in evidentele
UAT Miroslava, in conditiile Legii 196/2018, cu modificările si completările ulterioare si a
Regulamentului de functionare a asociatiilor de proprietari pe teritoriul UAT Miroslava.
Anexez prezentei următoarele înscrisuri :
- certificat de inregistrare fiscală (copie);
- dovada sediului social al asociaţiei (copie).
- consimțământ scris in ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
Date de contact :
Telefon : ...oooie ccc eee ee one ccc t r o i nn r eee e RMABIL I ee e r s e r N a a
Adresă de corespondență : .. o ci c eee e e r ee eee R e e AD A E P D EEE A e e EES
Data, Semnătura,
Primăria Comunei Miroslava, Judetul lagi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul Iasi,
CP: 707305; Cod fiscal:4540461,
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.