📄
Anunț Public

anunt_public_23-08-2017_Instiintare cu privire la arderea mirişt.pdf

23.08.2017

Instiintare cu privire la arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase.1. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională al cărei cuantum este cuprins între 3000 – 6000 lei pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000 – 50.000 lei persoane juridice.2. Conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.3. Ordinul comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147 din 8 februarie 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România stabileşte la GAEC 5 şi GAEC 8 că nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi respectiv faptul că nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente.Va rugam consultati fisierul anexat.

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se introduce o informare detaliată privind interdicțiile și sancțiunile legate de arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase, conform legislației în vigoare. Scopul este de a preveni incendiile necontrolate, de a proteja mediul și de a asigura respectarea normelor legale, oferind totodată clarificări privind condițiile în care arderea miriștilor se poate realiza legal, după obținerea aprobărilor necesare. De asemenea, se oferă un serviciu gratuit de depunere a deșeurilor vegetale.

Această informare afectează toți locuitorii și societățile comerciale din Comuna Miroslava, în special pe cei care desfășoară activități agricole sau dețin terenuri cu vegetație. De serviciul gratuit de depunere a deșeurilor vegetale pot beneficia cetățenii comunei.

Pentru arderea legală a miriștilor, este necesară obținerea acceptului autorității competente pentru protecția mediului și informarea prealabilă a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență. Documentul nu specifică adrese exacte pentru depunerea cererilor sau lista completă a actelor necesare pentru aceste aprobări. Deșeurile vegetale se pot depune pe platformele din satele Balciu și Uricani.

Nerespectarea prevederilor legale privind arderea vegetației se sancționează cu amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru persoane fizice și între 25.000 și 50.000 lei pentru persoane juridice, conform OUG 195/2005. Alte contravenții legate de arderea resturilor vegetale pot fi sancționate cu amenzi de la 1.000 la 2.500 lei, conform HG 537/2007. Serviciul de depunere a deșeurilor vegetale pe platformele din Balciu și Uricani este gratuit pentru cetățeni.

📄

Document PDF - Anunț Public

anunt_public_23-08-2017_Instiintare cu privire la arderea mirişt.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

Detalii document

Data: 23.08.2017
Categorie: Anunț Public
Fișier:anunt_public_23-08-2017_Instiintare cu privire la arderea mirişt.pdf
📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
"" ROMANIA " - JUDETUL IASI aa PRIMARIA COMUNEI SE | goede, 4 y ANS Sh a Riess te + - VER MIROSLAVA Af. ery 4 BIROU MEDIU RR INSTIINTARE 1. Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificarile si completările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetatiei ierboase, fara acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului si fara informarea, jin prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenta. Nerespectarea acestei prevederi legale se sanctioneaza cu amenda contraventionala al carei cuantum este cuprins intre 3000 - 6000 lei pentru persoane fizice si respectiv intre 25.000 - 50.000 lei persoane juridice. 2. Conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire si stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fara intrunirea conditiilor legale si, respectiv, fara luarea masurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, paduri, plantatli si alte vecinatat constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei. 3. Ordinul comun al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale si al ministrului mediului si padurilor nr. 30/147 din 8 februarie 2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole si de mediu tn Romania stabileste la GAEC 5 si GAEC 8 ca nu este permisa arderea miriştilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil si respectiv faptul ca nu este permisa arderea vegetatiei pajistilor permanente. Se poate si legal! Totusi, pentru a înlătura vegetatia nedorita exista si metode, care sunt tn conformitate cu legile in vigoare. Astfel, dupa obtinerea aprobarilor cerute de legislatia in vigoare, arderea miristii se poate face cu respectarea următoarelor măsuri: a) conditii meteorologice fara vant: b) parcelarea miriştii in suprafete de maximum 10 ha, prin fasii arate: c) izolarea zonei de ardere fata de cai de comunicatie, constructii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate: d) desfăşurarea arderii numai pe timp de Zi; Gee. Primaria Comunei Miroslava, Judetu! Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava. Jud Tasi, CP: 707305; & TiS *S) Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680: fax: 0232 236 860; 0332 424 444: Cod '2l Gear i conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461: e-mail secretariat a primarnmirstias sry, \ Ngo es tame , / - Www.primariamiroslava.ro e) asigurarea pana la finalizarea arderii a personalului de supraveghere si stingere a eventualelor incendii; f) asigurarea pentru suprafete de ardere mai mici de 5 ha a substantelor şi mijloacelor de stingere necesare; In comuna noastra deseurile vegetale se pot depune pe cele doua platforme din satele Balciu si Uricani, fara nici un cost pentru cetateni. Deoarece se inmultesc vertiginos cazurile de indisciplina in sensul mai sus prezentat,l.S.U. Miroslava si Politia Locala Miroslava au sanctionat deja mai multi contravenienti si actiunea va continua fara vreun alt avertisment. Directia Tehnica Director executiv Eduard Stoica Intocmit, Ing.Darabana Corina - consilier ecolog e Pip "imi asum respo ilita bo! corectitudinii Mtdemirii . : şi lggalită'ţii" . I Darab orina ABS. Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Iasi, CP: 707305; ish Twa %) Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod a 'CERT B| conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail .erskerial Z primuriumiresiuvu.ra, \ % 190 9297.2008 Pa f www.primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Context și istoric

Un document nu există singur. Iată legăturile lui cu restul activității Consiliului Local.

Se întemeiază pe 1 un act din legislația națională. Domenii atinse: Ordine publică și situații de urgență, Mediu și spații verzi, Agricultură și pășuni.

10
documente conexe
0
în aceeași ședință
1
acte naționale invocate
10
domenii atinse

Sume menționate în document

50.000 lei 6.000 lei 2.500 lei

Extrase automat din textul documentului. Verifică documentul original pentru cifrele exacte.

Temei legal invocat

Domenii atinse

Apasă pe un domeniu pentru a vedea toate documentele care îl tratează.

Continuă explorarea

Documentele de mai jos completează imaginea de ansamblu.

Pe aceeași temă

Documente care tratează aceleași subiecte.

Transparență Decizională ·22.06.2020🤖 rezumat

Transparență Decizională · 22.06.2020

Proiect de hotărâre nr. 169 privind stabilirea unor măsuri de sancționare a unor contravenții pe raza Comunei Miroslava în domeni...

Teme comune: Mediu și spații verzi, arderea miristilor, resturilor vegetale

Hotărâre ·26.06.2020🤖 rezumat

Hotărârea nr. 142 · 26.06.2020

Hotararea nr.142 privind stabilirea unor măsuri de sancționare a unor contravenții pe raza Comunei Miroslava în domeniul protecție...

Teme comune: Mediu și spații verzi, resturilor vegetale, constituie contraventii

Informare ·11.04.2022🤖 rezumat

Informare · 11.04.2022

ANUNȚ PUBLIC – privind arderea miriştilor şi a vegetaţiei ierboaseConsultați fișierele alăturate.

Teme comune: Mediu și spații verzi, arderea miristilor, vegetatiei ierboase

Informare ·01.08.2022🤖 rezumat

Informare · 01.08.2022

ANUNȚ – Incendierea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă.Vă rugăm consultați documentul atașat.

Teme comune: Mediu și spații verzi, arderea miristilor, vegetatiei ierboase

Hotărâre ·26.10.2017🤖 rezumat

Hotărârea nr. 223 · 26.10.2017

HCL nr.223 privind stabilirea unor măsuri de sancționare a unor contravenții pe raza Comunei Miroslava în doemniul protecției medi...

Teme comune: Mediu și spații verzi, resturilor vegetale, sanctionarea contraventiilor

Hotărâre ·28.12.2023🤖 rezumat

Hotărârea nr. 267 · 28.12.2023

Hotărârea nr. 267 privind aprobarea concesionării prin licitație publică deschisă a terenului în suprafață de 3200 m.p., situat în...

Teme comune: Mediu și spații verzi, Agricultură și pășuni, pajistilor permanente

Cele mai recente · Anunț Public

Ultimele documente publicate din aceeași categorie.

Cauți altă hotărâre sau un subiect?

Caută în toate documentele publice ale comunei Miroslava — hotărâri, informări, procese-verbale, bugete. Textul din PDF-uri scanate este și el indexat.

Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum