JUDEȚUL IAȘI COMUNA . MIROSLAVA Consiliul Local HOTARAREA NR.145 pentru modificarea şi completarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/11.12.2023 privind aprobarea Notei de fundamentare, a indicatorilor tehnico- economici, inclusiv a Devizului General, și a bugetului aferent implementării proiectului „Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul Iași" Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în ședință ordinară, în data de 30 iulie 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul ași. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.8 şi art.9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; c) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenţii; d) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), lit.c), lit.d), alin.(4) lit.d), alin.(6) lit.a), lit.b), alin.(7) lit.i), lit.n) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; e) Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare; f) art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; g) art.24 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi reziliență, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare; h) art.9 alin.(1) lit.d) din Legea nr.51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare; i) art.17 alin.(5) lit.f), lit.g), lit.h), lit.m), lit.n) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; j) Legii nr.141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare; k) Hotărârii Guvernului nr.602/2025 pentru modificarea şi completarea titlului VII "Taxa pe valoarea adăugată" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1/2016, cu modificările şi completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare: -referatul de aprobare, ca instrument de prezentare și motivare, întocmit de iniţiatorul proiectului de hotărâre și înregistrat sub nr.4153/28.07.2026; -raportul de specialitate întocmit de către compartimentul mediu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava şi înregistrat sub nr.4154/28.07.2026; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL IAȘI COMUNA A MIROSLAVA Consiliul Local Ținând cont de: -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/11.12.2023 privind implementarea proiectului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: "Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul Iaşi"; -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi nr.66/30.04.2026 pentru modificarea si completarea Anexei nr.l la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/11.12.2023 privind implementarea proiectului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: "Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul laşi"; -faptul că, pentru proiectul „Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul Iaşi" a fost încheiat contractul de finanțare nr.C312B8B0123000274, înregistrat la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr.41505/14.05.2025; -necesitatea actualizării Devizului General ca urmare a finalizării tuturor procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică aferente investiţiei şi stabilirii valorii finale a proiectului, potrivit rezultatelor efective ale procedurilor de achiziţie publică derulate; -necesitatea corelării indicatorilor tehnico-economici şi a valorii investiţiei cu Devizul General actualizat; În conformitate cu: -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare ; În temeiul prevederilor art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Art.1. Se aprobă modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/11.12.2023 privind implementarea proiectului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: „Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul Iaşi", după cum 1. Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/1 1.12.2023 se modifică si se înlocuieşte cu Anexa nr.] la prezenta hotărâre, cuprinzând Nota de fundamentare, indicatorii tehnico-economici, Devizul General actualizat şi bugetul proiectului, întocmite ca urmare a finalizării procedurilor de atribuire a tuturor contractelor de achiziție publică aferente investiţiei şi stabilirii valorii finale a acesteia, pe baza rezultatelor efective ale procedurilor de achiziţie publică derulate. 2. Articolul 3 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/11.12.2023 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 3. Se aprobă valoarea actualizată a investiţiei aferente proiectului « Modernizarea platformei integrate de gunoi de grajd din comuna Miroslava, judeţul lași», în cuantum total de 2.118.971,36 lei, cu TVA, din care: e 1.719974,72 lei, reprezentând cheltuieli eligibile fără T.V.A.; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro TUDETUL IAȘI COMUNA i MIROSLAVA Consiliul Local e 398.996,63 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, respectiv cheltuieli neeligibile în cuantum de 37.801,94 lei şi TVA. aferent cheltuielilor eligibile în cuantum de 361.194,69 lei, conform Devizului General actualizat cuprins în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre. " Art.2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.261/1 1.12.2023 rămân nemodificate. Art.3. Primarul comunei Miroslava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Art.4. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, primarului comunei Miroslava, compartimentului mediu, Serviciului Tehnic & Investiţii, Serviciului financiar- contabil-şef serviciu, administratorului public al comunei şi Instituţiei Prefectului-Judeţul Iasi, pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar va fi afișat la sediul instituţiei şi publicat pe site-ul instituţiei, la secţiunea Monitorul Oficial Local. Miroslava, astăzi, 30 iulie 2026 PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ __ CONSILIER LOCAL HÂRTOPANU CLAUDIU-SERGIU Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava ta-Lenuta URSANU UAT Comuna Mirosiava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUNA ; MIROSLAVA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRĂRII CONSILIULUI LOCAL N: Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile crt. sa efectueze procedura 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate n 30.07.2026 simplă X absolută D calificată? li ) 2 | Comunicarea către primar?) 30.07.2026 ! 3 |Comunicarea catre prefectul judeţului? 30.07.2026 0\ | ÎD 4 | Aducerea la cunoştinţa publicăt*S) 30.07.2026 TV 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu - | caracter individual? ¢ |Hotdrarea devine obligatorie® sau produce| 30.07.2026 efecte juridice"), după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . 4) Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult $ zile de la data comunicării oficiale către prefect." 6 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 7 Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.