Hotărâre Nr. 60

31.03.2026

Hotărârea nr. 60

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Consiliul Local al comunei Miroslava a aprobat preluarea obiectivului de investiții "Construire cămin cultural P+1E" din bugetul local, cu scopul de a finaliza proiectul. Această decizie este necesară pentru a rezolva problemele legate de încetarea lucrărilor de construcție, care au fost cauzate de lipsa implicării constructorului.

Cetățenii din comuna Miroslava sunt afectați direct de această decizie, deoarece proiectul vizat implică dezvoltarea unei infrastructuri culturală care va beneficia comunității locale. Finalizarea căminului cultural va oferi o nouă platformă pentru evenimente, activități culturale și recreație.

Cetățenii pot să formuleze plângere prealabilă împotriva acestei hotărâri în termen de 30 de zile de la data comunicării. Plângerile vor fi soluționate de Tribunalul Iași. Nu este necesară altă acțiune directă de către cetățeni, cu excepția formulării unei plângeri, dacă este cazul.

📄

Document PDF - Hotărâre

HCL-SED-ORD-31.03.2026-NR.60.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDEŢUL IAȘI COMUNA , MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.60 privind aprobarea preluării obiectivului de investiţii: "Construire cămin cultural P+1E, localitatea Miroslava, comuna Miroslava, judeţul Iași" și a contractului de achiziţie publică de lucrări nr.377/26.05.2021 de la Compania Naţională de Investiţii - C.N.I. S.A, în condiţiile art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.87/2025, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea finalizării acestuia din bugetul local al comunei Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 31 martie 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art.121 alin. (1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare; c) art.129 alin.(]), alin.(2) lit.b), lit.d), alin.(4) lit.a), lit.d), alin.(1) lit.d), lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; d) art. III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.87/2025 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare; e) Legii nr.46/27.03.2026, Legea bugetului de stat; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare: -referatul de aprobare, semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub -raportul de specialitate, întocmit de către Serviciul Tehnic&Investiţii-şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava și înregistrat sub nr.1741/30.03.2026; Ţinând cont de: -STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALA A COMUNEI MIROSLAVA, JUDETUL IASI, PENTRU PERIOADA 2021-2027, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 135/ 31.05.2021, Obiectivului Specific 0.5.2. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, Direcţia Strategică 5. Îmbunătăţirea calității vieţii, Prioritatea 5.1. Îmbunătăţirea serviciilor de învăţămînt si -Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.217/06.11.2019 privind aprobarea documentației tehnico-economică faza Studiul de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivului de investiţie: „CONSTRUIRE CĂMIN CULTURAL P+1E, LOCALITATEA MIROSLAVA, COMUNA MIROSLAVA, JUDEŢUL IAȘI" finanțat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.L."; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.216/06.11.2019 privind aprobarea predării pe bază de protocol către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I." S.A., a terenului în suprafață de 8.868 m.p. aparţinând domeniului public al comunei Miroslava, situat în sat Miroslava, comuna Miroslava, județul Iași (număr cadastral 89517), liber de orice sarcini şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţie: „CONSTRUIRE CĂMIN CULTURAL P+IE, LOCALITATEA MIROSLAVA, COMUNA UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL IAȘI C O M U N A NA MIROSLAVA MIROSLAVA, JUDETUL IASI"; -Documentaţia tehnică faza PTh nr.205/2023, întocmită de către S.C. EVALON TRUST S.R.L.; -Contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr.377/26.05.2021, încheiat între Compania Naţională de Investiţii S.A. şi Antreprenor/Asocierea Societatea Inside Construction S.R.L. Roman şi Societatea Evalon Trust S.R.L. Valea Lupului cu privire la realizarea obiectivului de investiţii: "Construire cămin cultural P+1E, localitatea Miroslava, comuna Miroslava, judeţul laşi"; -adresa nr.31/C.N.I. -S.A./05.01.2026, transmisă de către Compania Naţională de Investiţii - C.N.I. S.A. şi înregistrată la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr.699/08.01.2026, prin care se aduce la cunoştinţă stadiul fizic general al lucrărilor realizate, precum şi valoarea totală a Având în vedere, faptul că: -Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi, în baza contractului de lucrări nr.98/06.06.2023, încheiat între Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava şi Asocierea Societatea MECON IAȘI S.R.L. şi Societatea DEV IN ALL S.R.L., prin leader de asociere Societatea MECON IAȘI S.R.L., a realizat şi finalizat obiectivul de investiţie: „Sistematizare verticală, amenajare incintă şi împrejmuire -Cămin cultural în comuna Miroslava, judeţul Iaşi", lucrările fiind finalizate şi recepționate de către autoritatea contractantă, conform proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.16112/24.02.2025 şi s-a aşteptat şi finalizarea lucrărilor de către constructorul căminului cultural şi recepţia la terminarea lucrărilor de către CNI S.A. a investiţiei, ce face obiectul contractului -în urma verificărilor din şantier a reprezentanţilor Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi, s-a constatat că, antreprenorul Societatea Inside Construction S.R.L. Roman nu execută lucrările contractate cu responsabilitate, nu este prezent în şantier decât sporadic, cu un număr minim de muncitori, iar șantierul este în mare parte de timp abandonat; -verificările în şantier s-au efectuat zilnic de către reprezentanţii Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi și s-a constatat de fiecare dată absenţa muncitorilor în şantier, iar această situaţie se perpetucază de mai bine de 26 luni; -lucrările deja realizate se pot degrada, existând riscul apariţiei unor erori grave generate de lipsa de implicare, responsabilitate, utilizarea de materiale degradate şi folosirea de personal slab sau deloc; -este în pericol terminarea întregii lucrări contractate de către CNI S.A., în cazul în care se continuă cu acest mod de implicare iresponsabilă a antreprenorului; -în calitatea de beneficiar final al obiectivului de investiţie: "Construire cămin cultural P+1E, localitatea Miroslava, comuna Miroslava, judeţul Iaşi", Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a semnalat în repetate rânduri către CNI S.A. faptul că lucrările din şantier nu sunt executate şi s-a solicitat luarea de îndată a unor măsuri, fie în sensul constrângerii antreprenorului, uzând de clauzele contractuale, de a duce la îndeplinire obligaţiile asumate, într-un termen rezonabil, asumat de ambele părți, fie în sensul punerii în întârziere şi rezilierii contractului de lucrări nr.377/26.05.2021 pentru neîndeplinirea, în mod repetat şi cu rea voinţă, a clauzelor contractuale; -întreaga comunitate din Miroslava şteaptă cu deosebit interes finalizarea și punerea în funcţiune a căminului cultural, un obiectiv de investiţii de interes public, destinat organizării de evenimente socio- culturale în condiţii conforme cu normele în vigoare privind sănătatea şi igiena, beneficiind de dotările minime necesare; -dezvoltarea socio-culturală a spaţiului rural, reflectată în special în îmbunătăţirea condiţiilor de Consiliul Local UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDEȚUL IAȘI COMUNA Consiliul Local viaţă pentru populaţia rurală şi creşterea atractivităţii acestor zone, constituie una dintre premisele de bază care au stat la baza realizării acestui obiectiv de investiţie; -tergiversarea finalizării construcției obiectivului de investiţie aduce prejudicii de imagine comunei Miroslava, atitudinea indiferentă și neimplicarea antreprenorului Inside Construction S.R.L. Roman fiind asimilată instituţiei primăriei comunei Miroslava, iar continuarea lucrărilor în ritmul actual nu face decât să conducă la degradarea celor deja executate până în prezent; -potrivit art. III alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.87/2025, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 60 de zile de la aprobarea Legii bugetului de stat, în speţă de la data de 27.03.2026 când a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.242/27.03.2026, se constată necesitatea emiterii în regim de urgenţă a hotărârii de consiliu local pentru preluarea de către Unitatea Administrativ- Teritorială comuna Miroslava a obiectivului de investiții: "Construire cămin cultural P+1E, localitatea Miroslava, comuna Miroslava, judeţul Iaşi", în vederea finalizării acestuia din bugetul local. În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.133 alin.(l), art.139 alin.(l), alin.(3) lit.g), art.196 alin.(l) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Art.l. La data adoptării prezentei hotărâri, Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă preluarea obiectivului de investiţii: "Construire cămin cultural P+1E, localitatea Miroslava, comuna Miroslava, judeţul Iaşi" şi a contractului de achiziţie publică de lucrări nr.377/26.05.2021 de la Compania Naţională de Investiţii - C.N.I. S.A, în condiţiile art.III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.87/2025, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea finalizării acestuia din bugetul local al comunei Miroslava. Art.2.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Tehnic&lInvestiţii-şef serviciu, compartimentul proiecte, compartimentul achiziţii publice, Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava. Art.3.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă întermen de 30 de zile de la data comunicării, înconformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul- administrativ, cu modificările și completările ulterioare. (2) Instanta competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulate în conformitate cu prevederile art.ll din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, este Tribunalul Iași-Secţia contencios administrative şi fiscal. Art.4. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar, Serviciului Tehnic&Investiţii-şef serviciu, compartimentului proiecte, compartimentului achiziţii publice, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-şef UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUNA fia MIROSLAVA We Consiliul Local serviciu, compartimentului patrimoniu, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru& fond funciar din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, Companiei Naţionale de Investiţii S.A. și Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei : www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 31 martie 2026 PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL TRANDABAT ALEXANDRU-FLORENTIN Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava ncuta-Lenuta URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IAŞI COMUNA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL Nr. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile crt. să efectueze procedura 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 31.03.2026 U a simplă n absolută X calificată? 1 2 |Comunicarea catre primar? 31.03.2026 i 3 |[Comunicarea către prefectul judeţului?) 31.03.2026 4 |Aducerea la cunoştinţa publică?*5 31.03.2026 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu 31.03.2026 caracter individual%*5) ¢ |Hotdrdrea devine obligatorie" sau produce| 31-03-2026 efecte juridice"), după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . 4 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 6 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile .. . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." D Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 31.03.2026
Fișier: HCL-SED-ORD-31.03.2026-NR.60.pdf
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum