JUDEȚUL IAȘI COMUNA
; MIROSLAVA
Consiliul Local
Anexa nr.2 Ls Heres Consiliului Local al comunei Miroslava nr.27/26.02.2026
Regulamentul privind procedura de punere în aplicare a Planului de acţiuni sau lucrări de interes
local care urmează a fi prestate la nivelul Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava
în anul 2026
Dispoziţiile prezentului regulament se aplică persoanelor fizice cu domiciliul în comuna
Miroslava beneficiare a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, Legii 272/2004 privind
protecția şi promovarea drepturilor copilului şi Ordonanţei de Guvern nr.55 din 2002 privind regimul
juridic al sancţiunilor prestării unei activități în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale,
respectiv:
- persoanelor apte de muncă, așa cum sunt definite de art.13 alin. (4) beneficiare de venit minim de
incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, conform Legii nr.196/2016 cu modificările
si completările ulterioare, art. 59 alin. (1)
- părinţii care au copii asupra cărora este instituită măsura plasamentului, conform Legii nr.272/2004,
art.67 alin.2) cu modificările şi completarile ulterioare;
- persoanele condamnate, conform Ordonanței 'de Guvern nr.55 din 2002, cu modificările Şi completările
ulterioare şi/sau alte acte normative în vigoare aplicabile în domeniu.
La stabilirea conţinutului activităţii în folosul comunităţii, se va avea în vedere pregătirea
protesională şi starea sănătății persoanelor anterior menţionate și nivelul pregătirii profesionale.
Având în vedere prevederile Ordonanţei nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestării
unei activități în folosul comunităţii, art. 2. „Activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul
serviciilor_publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea
curăţeniei și igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor pentru copii şi
bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, gradinitelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale",
Având în vedere că S.C. Servicii Publice Miroslava S.R_L. (n.r. societate comercială înființată în
subordinea Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, în cadrul căreia comuna Miroslava,
prin Consiliul Local Miroslava este asociat unic) prin domeniul de activitate înregistrat la Registrul
Comerţului, prestează activităţi edilitar gospodăreşti şi acţiuni de utilitate şi de interes public local, orele
de muncă în folosul comunităţii vor fi prestate în cadrul unității mai sus menţionate.
Sanctiunea prestării unei activităţi în folosul comunității aplicată de
conform Ordonanţei nr. 55/2002
Unitatea din domeniul serviciului public la care persoana condamnată
sancţiunea este obligată, la cererea primarului, să comunice datele şi informaţiile
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslav Uji aș) cp. 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
execuiarea sanctiunii, să tind registrul de evidenţă a orelor de muncă efectuate de către persoanele care
au fost repartizate să presteze acţiuni şi lucrări de interes local la nivelul comunei.
La sfarsitul perioadei de executare de către persoana condamnată/inculpai a obligaţiei de muncă
neremunerata în folosul comunității, dispusă prin Decizia emisă de către Serviciul de Probatiune Iaşi
sau prin Ordonanţă de renunțare la urmărirea penală/alte instante de Judecată, S.C. Servicii Publice
Tose S.R.L. întocmeşte Formularul cu evidenţa orelor de muncă ce va fi asumat prin semnătură de
către conducerea societăţii, pe care îl va înainta Serviciului de Probatiune/instantei de judecată prin fax
sau e-mail şi serviciul postal.
Persoana delegată din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, prin
persoanele împuternicite, va efectua instructajul individual privind securitatea în muncă şi P.S.I. si va
ține evidenţa orelor de muncă prestate.
Executarea obligaţiei de muncă neremunerată în folosul comunității se efectuează cu respectarea
normelor de protecția muncii şi P.S.L, celor condamnaţi li se vor asigura, după caz uneltele şi
echipamentele de protecţie necesare în vederea desfășurării activităţilor.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după programul de muncă a
contravenientului/inculpatului, dacă acesta este încadrat în muncă. În cazul în care contravenientul are
posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a
supravegherii activităţii acestuia, durata maximă de lucru nu poate depăşi 8 ore/zi.
Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă (art.52, alin. 2 din Legea
În cazul persoanelor supravegheate care desfășoară o activitate remunerată sau urmează cursuri
de învățământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate în aceeaşi zi calendaristică poate fi de
maxim 2 ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către
consilierul de probaţiune cu până la 2 ore de muncă.
Munca neremunerată în folosul comunității nu se execută în timpul nopții sau în zilele de
duminică şi în zilele declarate, potrivit legii, sărbători legale.
Supravegherea executării sanctiunii prestării unei activități în folosul comunităţii se asigură de
către persoane împuternicite din cadrul S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L.
Cu ducerea la îndeplinire a prezentului regulament se deleagă S.C. Servicii Publice Miroslava
S.R.L. (ur. societate comercială înființată în subordinea Unității Administrativ-Teritorială comuna
Miroslava, în cadrul căreia comuna Miroslava, prin Consiliul Local Miroslava este asociat unic) în
colaborare cu Serviciul de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară si Compartiment Mediu, respectiv:
-aducerea la îndeplinire a mandatului de executare privind prestarea unei activităţi în folosul
comunităţii la nivelul Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iasi de către persoana
condamnată;
-aducerea Ja îndeplinire a deciziilor emise de către Serviciul de Probatiune privind prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii la nivelul Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava de către
persoana condamnata;
-punerea în aplicare a Ordonanței de renunțare la urmărirea penală şi executarea obligaţiei de a
presta muncă în folosul comunității în cadrul Unităţii Administrativ-Teritorială comuna M iroslava,
judeţul laşi de către inculpat. A
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
Sanctiunea prestării unei activități în folosul comunităţii aplicată de către instanţa de judecată, in
baza Legii 272/2004
Conform art.67 alin.(2) din Legea nr.272/2004 "Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului
nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru
fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza
administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa".
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului comunică Compartimentului de
Autoritate Tutelară din cadrul Unităţii Administrativ Teritoriale, Hotărârea Final Civilă a instanței de
judecată în baza căreia persoana obligată la efectuarea de ore de muncă în folosul comunităţii va fi
înştiinţată pentru a se prezenta la sediul S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. pentru efectuarea orelor
dispuse de instanţă,
Până la data de 05 a lunii în curs, persoana împuternicită din cadrul S.C. Servicii Publice
Miroslava S.R.L. va transmite Compartimentului de Autoritate Tutelară stadiul efectuării orelor de
muncă pentru luna anterioară, în baza Fişei lunare cu prezenţă gi serviciile prestate de beneficiarii Legii
272/2004, asumată prin semnătură şi ştampilă.
Compartimentului de Autoritate Tutelară va transmite Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului o adresă cu privire la îndeplinirea obligaţiei prestării orelor de muncă în termen de 45
de zile de la primirea Hotărârii Finale Civile a instanţei de judecată.
Prestarea orelor de muncă în folosul comunităţii de către persoanele beneficiare de venit minim
de incluziune în baza Legii nr.196/2016
Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art.59 alin.(1) de către persoanele apte de muncă
beneficiare de ajutor de incluziune, primarii au următoarele obligaţii:
a) să întocmească anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local, care se poate revizui
semestrial;
b) să ţină evidenţa orelor de muncă efectuate, pentru activităţile şi lucrările de interes local, de
către persoanele apte de muncă;
c) să asigure persoanelor prevăzute la lit.b) instructajul în domeniul securității şi sănătăţii la
locul de muncă;
Pentru conformare la prevederile art.61 alin.(1) lit.b) se împuterniceşte personalul din cadrul
Compartimentului Mediu, care va întocmi Foaia colectivă de prezenţă în baza Fişei lunare cu prezenţa Și
serviciile prestate de beneficiarii Legii 196/2016. Aceasta va fi transmisă de persoana împuternicită din
cadrul S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. - asumată prin semnătură si ştampilă.
Fişa lunară cu prezența şi serviciile prestate de beneficiari si Foia colecti
păstra la Compartimentul de Asistenţă Socială Miroslava pentru a fi pre
abilitate.
Serviciul asistență socială, autoritate tutelară
Şef serviciu
Popescu Ioana-Amedeea
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.