JUDETUL IASI COMUNA js: ae
mts MIROSLAVA et
- Consiliul Local ,
HOTARAREA NR.1
priviad aprobarea planului de acţiuni sau lucrări de interes local care urmează a fi prestate la nivelul
Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava tn anul 2025 in temeiul Legii nr.196/2016, Legii
nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Ordonantei de Guvern nr.55 din 2002
privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activitati in folosul comunității $i închisorii
comtraventionale §i/sau alte acte normative in vigoare aplicabile in domeniu, precum si a Regulamentului de
aplicare a Planului de actiuni sau lucrări de interes local
Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţui Iasi, întrunit in sedinté ordinară, in data de 30
ianuarie 2025, Ja convocarea primarului comunei Miroslava, judetul Iasi.
Avand in vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art.121 alin.(b si alin.(2) din Constitutia României, republicata:
b) art.3, art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985.
ratificaia prin Legea nr. 199/1997;
c) ari.7 alin.(2) din Codul Civil, adoptat prin Legea ar.287/2005, cu modificările si completările
ultericare;
d) art.129 alin.(1), alin.(2) litd), alin.(7} lit.b) din Ordonanta de Urgent&é « Guvernului nr.57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi compiletarile ulterioare;
e) art.13 alin(4), art.59, art.61 din Legea nr.196/2015 privind venitul minim de incluziune, cu
modificarile si completarile uiterioare;
O Hotaravii Guvernului nr.1154/2022 peniru aprobarea Normeior metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitui minim de incluziune, cu modificarile 91 compleiarile
uiterioarc;
g) art.67 alin.(2), alin.(3) din Legea nr.272/2004 privind orotectia si promovarea drepturilor copilului,
cu modificérile si completarile ulterioars;
h) art2, art.13, art.18 alin.(1) din Ordonanja Guvernului nr.55/2002 privind regimui juridic al
sanctiunilor prestării unei activităţi in folosul comunit&tii 51 închisorii contraventionale, cu
modificările şi completările ulterioare;
i) art.17, art.19 din Ordonanta Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei
activităţi in folosul comunitatii, cu modificările si completările ulterioare ;
i) art.85 alin.(1), alin.(2), alin.(3) din Legea nr.253/2013 privind sxecutarea pedepselor, a măsurilor
educative si a altor măsuri neprivative de libertaie dispuse de organele judiciare in cursul procesului
penal, cu modificările $i completările uiterioare;
k) Hotărârii Guvernul nr.604/2016 peniru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.253/2013
privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse
de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificările si completările ulterioare;
]) prevederile art.5 alin.(2) lit.c) si art.9 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, cu modificarile si completările ulterioare ;
m) art.93 alin.(2) lit.b), 'alin.(3) din Legea nr.286/2009-Ccd penal, cu modificările si completările
ulterioare ;
Cu respectarea prevederilor Logii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea acielor normative, cu modificările si vompletările ulterioare;
UAT Comuna Mirosiava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
WA primarianiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cad fiscal. 4540461 Fax: 0232 236 880, 6352 424 444
secretariat@primariamirociava.ro
ROMÂNIA , :
JUDETUL IASI CO Mi U N A yee
ats MIROSLAVA
a i Consiliul Local
y yggss uu
Luând în considerare:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare $i motivare a proiectului de hotarare), semnat
de către initiatorul proiectului de hotărâre gi inregistrat sub nr.85/10.01.2025;
-raportul intocmit de către Serviciul de asistență socială, autoritate tutelara, arhivă si informatii
publice-sef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, inregistrat sub
Avand in vedere ca, potrivit prevederilor legale mai sus invocate:
-Planul de actiuni sau de lucrări de interes local se aprobă anual prin hotărâre a consiliului local
si poate fi reactualizat pe parcursul anului;
-Consiliul local stabileste prin hotărâre, domeniile serviciilor publice şi locurile in care
contravenientii vor presta activitati in folosul comumtăţii;
-§.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. este o societate înființată in subordinea Unității
Adminstrativ-Teritorială comuna Mirosiava, Consiliut Local al comunei Miroslava fiind asociat unic al
societatii, iar domeniile de activitate ale societatii permit executarea obligatiei de a presta munca in
folosul comunitatii in conditii optime,
Avand in vedere avizele comisiilor de specialitate organizate in cadrul Consiliului Local al
comunei Miroslava,
In conformitate cu:
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională in administratia public, cu
modificările si completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completarile
ulterioare;
În temeiul art.133 alin.(1), art.139, art.196 alin.(1) lita) din Ordonanta de Urgenté a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completarile ulterioare, |
Art.1. (1) La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă Planul de actiuni sau lucr&ri de interes
local care urmează a fi prestate la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava in anul
2025, de către următoarele categorii de persoane:
-beneficiarii (n.r. persoanele apte de muncd) Legii nr.196/2016, cu modificările si completările
ulterioare; :
-părinții care au copii asupra cărora este instituită o măsură de protectie specială, conform Legii
nr.272/2004, cu modificarile si completările ulterioare;
-persoanele condamnate, conform Ordonantei de Guvern nr.53 din 2002, cu modificările şi
completările ulterioare şi/sau alte acte normative în vigoare aplicabile în domeniu.
(2) Planul de actiuni sau lucrări de interes local prevăzut la alin.(1) se constituie Anexa nr.]
la prezenta hotărâre.
Art.2.Se aprobă Regulamentul privind aplicarea Planului de acfiuni sau lucrări de interes local
care urmează a fi prestate la nivelul Unitatii Adniinistrativ-Teritorială comuna Miroslava in anul 2024 în
sensul celor prevăzute la art.1 alin.(2), conform Anexei ar.2, ce face parte integrantă din prezenta
UAT Comuna Miroslava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamirosiava.ro
ROMÂNIA 7 F
JUDETUL IAȘI COMUNA să
m B MIROSLAVA a
Ni Conslliui Local
Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se însărcinează S.C. Servicii
Publice Miroslava S.R.L. tn colaborare cu Serviciul de asistenté socială, autoritate tutelară, arhivă si
informatii publice prin sef serviciu, compartiment de asistență socială si compartiment autoritate tutelară
şi compartimentul mediu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, judetul
Art.4.Începând cu data de 30 ianuarie 2025, încetează efectele Hotărârii Consiliului Local al
comunei Miroslava, judetul [asi nr.4/31.01.2024.
Art.5.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanta competentă pentru solutionarea contestatiei formulată in conformitate cu
prevederile ari.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile şi
completările ulterioare, este Tribunalui Iasi-Sectia contencios administrativ gi fiscal.
Art.6.Prezenta hotărâre va fi comunicaţă, prin grija secretarului general al comunei, in termenul
prevăzut de lege, domnului primar, S.C. Servicii Publice 'Miroslava S.R.L., Serviciului de asisienta
socială, autoritate tutelară, arhiva si informatii publice prin: compartimentul de asistenta socială $1
compartiment autoritate tutelară, compartiméntului mediu din cadrul aparatului de specialitate ai
primarului comunei Mirosiava, Institutiei. Prefectului Judeţului Iasi pentru efectuarea controluhu de
legalitate, iar un exemplar se va afişa la afisierul local si pe site-ul institutiei www.primariamiroslava.ro:
Monitoru! Oficial Local, la sectiunea Hotărăârile autoritatii deliberative.
Miroslava, astazi, 30 ianuarie 2025
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER LOCAL
VELESCU LAURA
al 4s Contrasemnează pentru legalitate
C Secretar general al comunei Miroslava
es * Ancuta-Lenuta URSANU
eg HOSLANE ; : ,
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. iaşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamirosiava.ro
JUDETUL IAS COMUNA
ais MIROSLAVA ,
\" '| Consiliul Local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
Nr. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura perscanei responsabile
crt. să efectueze procedura
1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 30.01.2025 H,
a simplă X absolută a calificată" .
Comunicarea către prefectul judefului® 30.01.2025 | ia
4 | Aducerea la cunostinta publica" * 30:0 1.2025 ey eee
; |Comunicarea, numai în cazul celei cu U
" A caracter individual') _ . Be I
Hotărârea devine obligatoric? sau produce} 30-01.2025
efecte juridice", dupa caz : we
Extrase din Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
ş completarile ulterioare:
D Art. 139 atin. (1): "In exercitarea atributiilor ce'li fevin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate
absolută sau simpla, după caz. (2) Prin excepţie de ia prevederiie alin. (1), notararile privind dobândirea
sau înstrăinarea dreptului de proprietate in cazul bunurilor imobile se adopt de consiliul local cu
majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd}, de două treimi din numărul consilierilor locali in functie."
2 Art, 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârite consiliului locai al
comunei prefectului in cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . .
|9 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . .. se aduc fa cunostinta publica gi se comunică, in conditiile legii, prin
grija secretarului general al comunei."
5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se
adresează se face in cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
® Art. 198 alin. (1): "Hotărârile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunoşiinţă publica."
Art, 199 alin. (2): "Hotărârile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării
către persoanele cărora li se adreseaza." :
UAT Comuna Miroslava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
www. primariamirosiava.ro Sir. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
> eof| SE | weer iS oe
a B58 eeeEe Og
38°82 | 5&Eses|lse a ESRSn = = A
825 | ES RISS SIGS & SE o'| 2009
ateof ESEBSEESE SSE 5 = C Qe
! R - b SEaZE a
S Se, ge) "sa o S m a B Slows a o
33" 2 EP BIOUDOMDION DOU ROM BOP ROP ROP momo
am 2 5 m S |am Siac silage Slag plac plage Siac Slog Siac Sat E
< > - 2 --O|/B -QB- GiB --Gif --GiB -GiB - GiB =SiB seis selig Se
a ff - REBRE BARB ARRS SRB AR BARI ARIS AA AR AE
ef P |SISISISISISISISIL SS
m(g.. '-"LTEU"E E3
7 m u Dore
HE 3 SA elfe Se see siz
s o5 8g ea aco E RR mR a gale
2 o 9 e BEMBP IR s|5 - Ss
JUDETUL IASI COMUNA Site c
ms i MIROSLAVA
Nl Consiliul Local
Anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.1/30.01.2025
REGULAMENT
privind procedura de punere în aplicare a Planului de acţiuni sau lucrări de interes local care
urmează a fi prestate la nivelul Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava
in anul 2025
Dispozitiile prezentului regulament se aplică persoanelor fizice cu domiciliul in comuna
Miroslava beneficiare a Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune, Legii 272/2004 privind
protectia si promovarea drepturilor copilului si Ordonantei de Guvern nr.55 din 2002 privind regimul
juridic al sancţiunilor prestării unci activitati in folosul comunităţii si închisorii contraventionale,
respectiv:
- persoanelor apte de muncă, asa cum sunt definite de art.13 alin. (4) beneficiare de venit minim
de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, conform Legii nr.196/2016 cu
modificările si completarile ulterioare, art. 59 alin. (1)
- p&rintii care au copii asupra cărora este instituită măsura plasamentului, conform Legii
nr.272/2004, art.67 alin.2) cu modificările $i completarile ulterioare;
- persoanele condamnate, conform Ordonantei de Guvern nr.55 din 2002, cu modificările si
completările ulterioare şi/sau alte acte normative in vigoare aplicabile in domeniu.
La stabilirea continutului activitatii in folosul comunității, se va avea in vedere pregătirea
profesionala si starea sănătății persounelor anterior mentionate si nivelul pregătirii profesionale.
Având in vedere prevederile Ordonantei nr. 55/2002 privind regimul juridic al sanctiunii prestării
unei activitati in folosul comunităţii, art. 2. „Activitatea in folosul comunitdfii se presteazd in domeniul
serviciilor_publice, pentru intretinerea locurilor de agrement, a parcurilor si a drumurilor, pastrarea
curăţeniei si igienizarea localitatilor, desfasurarea de activitati in folosul căminelor pentru copii si
bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor. şcolilor, spitalelor gi al altor aseziminte social-culturale".
Având in vedere că S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. (n.r. societate comercială infiintata în
subordinea Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, in cadrul căreia comuna Miroslava,
prin Consiliul Local Miroslava este asociat unic) prin domeniul de activitate înregistrat la Registrul
Comertului, prestează activitati edilitar gospodăreşti si actiuni de utilitate si de interes public local, orele
de munca in folosul comunit&tii vor fi prestate in cadrul unitatii mai sus mentionate.
Sanctiunea prestării unei activități in folosul comunitatii aplicată de către instanta de
judecată, conform Ordonanţei Guvernului nr.55/2002, cu modificarile si completările ulterioare
Unitatea din domeniul serviciului public la care persoana condamnată/inculpatul execută
sancţiunea este obligată, la cererea primarului, să comunice datele şi informatiile s cifate cu privire la
executarea sanctiunii, să tind registrul de evidență a orelor de munca efectuate ges persoanéle care
au fost repartizate să presteze actiuni si lucrări de interes local la nivelul comune. / - . " -\
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Cam. Miroslaşiq,3zdpd,- laşi, oP: 707308
www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel" 022.295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@ primariamirosiava.ro
La sfârşitul perioadei de executare de către persoana condamnati/inculpat a obligației de munca
neremunerată in folosul comunității, dispusă prin decizia emisă de către Serviciul de Probatiune lasi
si/sau prin Ordonanţă de renuntare la urmărirea penală/alte instante de judecată, S.C. Servicii Publice
Miroslava S.R.L. intocmeste Formularul cu evidenta orelor de munca ce va fi asumat prin semnătură de
către conducerea societatii, pe care fl va înainta Serviciului de Probatiune/instantei de judecată prin fax
sau e-mail si serviciul postal.
Persoana delegată din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, prin
persoanele imputernicite, va efectua instructajul individual privind securitatea in munca si P.S.I. si va
tine evidenta orelor de munca prestate.
Executarea obligatiei de muncă neremunerată tn folosul comunitatii se efectuează cu respectarea
normelor de protectia muncii si P.S.L, celor condamnati li se vor asigura, dupa caz uneltele si
echipamentele de protectie necesare in vederea desfăşurării activitatilor.
Sanctiunea prestării unei activit&ti in folosul comunitatii se execută dupa programul de munca a
contravenientului/inculpatului, daca acesta este incadrat in munca. In cazul in care contravenientul are
posibilitatea să execute sanctiunea in fiecare zi din cursul săptămânii, cu asigurarea corespunzătoare a
supravegherii activității acestuia, durata maxima de lucru nu poate depăşi 8 ore/7i.
Două ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de munca (art.52, alin. 2 din Legea
In cazul persoanelor supravegheate care desfăşoară o activitate remunerată sau urmează cursuri
de învăţământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate in aceeagi zi calendaristică poate fi de
maxim 2 ore. La solicitarea persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către
consilierul de probatiune cu pana la 2 ore de munca.
Munca neremuneraté in folosul comunit&tii nu se execută in timpul noptii sau in zilele de
duminică si in zilele declarate, potrivit legii, sărbători legale.
Supravegherea executării sanctiunii prestării unei activitati in folosul comunității se asigură de
către persoane împuternicite din cadrul S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. |
Cu ducerea la indeplinire a prezentului regulament se deleagă S.C. Servicii Publice Miroslava
S.R.L. (nr. societate comercială înființată in subordinea Unitdtii Administrativ-Teritorială comuna
Miroslava, in cadrul cdreia comuna Miroslava, prin Consiliul Local Miroslava este asociat unic) in
colaborare cu Serviciul de Asistenţă Socială si Autoritate Tutelară si Compartiment Mediu, respectiv:
-aducerea la îndeplinire a mandatului de executare privind prestarea unei activităţi in folosul
comunitatii la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi de către persoana
condamnata;
-aducerea la indeplinire a deciziilor emise de către Serviciul de Probatiune privind prestarea unci
activitati in folosul comunitatii la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava de către
persoana condamnată;
-punerea in aplicare a Ordonantei de renuntare la urmărirea penală si executarea obligatiei de a
presta muncă in folosul comunității in cadrul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava,
judetul Iaşi de către inculpat.
Sanctiunea prestării unei activitati in folosul comunitatii aplicată de către instanta de judecată, în
baza Legii nr.272/2004, cu modificările si completările ulterioare
Conform art.67 alin.(2) din Legea nr.272/2004, cu modificările si completările ulterioare, se
prevede: "Daca plata contributiei la intretinerea copilului nu este posibilă, instanta obliga parintele apt de
muncă să presteze între 20 si 40 de ore lunar pentru fiecare copil, actiuni sau lucrări de interes local, pe
durata aplicării măsurii de protectie special, pe raza administrativ-teritorială in care are domiciliul sau
regedin{a".
Directia Generală de Asistenté Socială gsi Protectia Copilului comunică , Câmnpartimentului
autoritate tutelară din cadrul Unitatii Administrativ Teritoriale, Hotărârea Fip@l4-Civila a irstanței ale
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 7073
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
judecată in baza căreia persoana obligată la efectuarea de ore de munca in folosul comunitatii va fi
înştiințată pentru a se prezenta la sediul S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L. pentru efectuarea orelor
dispuse de instanta.
Până la data de 05 a lunii in curs, persoana imputernicité din cadrul S.C. Servicii Publice
Miroslava S.R.L. va transmite compartimentului autoritate tutelară stadiul efectuării orelor de munca
pentru luna anterioară, in baza Fişei lunare cu prezenţă şi serviciile prestate de beneficiarii Legii
272/2004, asumata prin semnătură si ştampilă.
Compartimentul autoritate tutelară va transmite Direcţiei Generale de Asistenté Socială gi
Protectia Copilului o adresă cu privire la îndeplinirea obligatiei prestarii orelor de muncă în termen de 45
de zile de la primirea Hotărârii Finale Civile a instantei de judecata.
Prestarea orclor de muncă in folosul comunității de către persoanele beneficiare de venit
minim de incluziune in baza Legii nr.196/2016, cu modificările si completările ulterioare
Pentru îndeplinirea obligatiei prevăzute la art.59 alin.(1) din Legea nr.196/2016, cu modificările
si completările ulterioare de către persoanele apte de munca beneficiare de ajutor de incluziune, primarii
au următoarele obligatii:
a) să întocmească anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local, care se poate revizui
semestrial;
b) să tind evidenta orelor de munca efectuate, pentru activitatile si lucrarile de interes local, de
către persoanele apte de munca;
c) să asigure persoanelor prevazute la lit. b) instructajul in domeniul securitatii şi sanatatii la
locul de munca;
Pentru conformare la prevederile art.61 alin.(1) lit.b) se împuterniceşte personalul din cadrul
compartimentului mediu, care va intocmi Foaia colectivă de prezen{a in baza Fişei lunare cu prezenta si
serviciile prestate de beneficiarii Legii nr.196/2016 cu modificările si completarile ulterioare. Aceasta va
fi transmisă de către persoana împuternicită din cadrul S.C. Servicii Publice Miroslava S.R.L., asumată
prin semnătură si stampila.
Fişa lunară cu prezenta si serviciile prestate de beneficiari si Foia colectivă de prezenta se vor
păstra la compartimentul de asistență socială Miroslava pentru a fi prezentate organelor de control
abilitate.
Miroslava, astăzi, 30 ianuarie 2025
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER LOCAL
VELESCU LAURA
sO ID. Contrasemnează peniru legalitate
* /Mecretar general al comunei Miroslava
(- - ea Ancuta-Lenuta URSANU
*é;.%; L us Întocmit
SE a Serviciul asistenţă sociald, autoritate tutelară,
arhivă si informagii publice,
Sef serviciu,
logna-4medeea
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. 'lagi, CP: 707305
www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamirosiava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.