JUDETUL IASI 4
mbm CONSILIUL LOCAL
ee i MIROSLAVA
HOTARAREA NR.66
privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale la nivelul Serviciului Public de Asistenţă Socială
pentru anul 2018-2023 din cadrul Unitatii Administrativ-Teritorială Comuna Miroslava, judetul Iaşi
Consiliul Local al Comunei Miroslava, intrunit in sedinta ordinară.
Avand in vedere :
-propunerea inifiatorului proiectului de hotărâre, Primarul comunei Miroslava-Niţă Dan si
expunerea de motive a initiatorului;
-referatul intocmit de către doamna Popescu Ioana-Amedeea-Sef Serviciul Public de Asistenta
Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava si inregistrat sub
-prevederile art.112 alin.(3), art.117 alin.(1) din Legea nr.292/2011- Legea Asistentei sociale,
cu modificarile si completarile ulterioare;
-prevederile art.3 alin.(2) lit.a) din Regulamentul cadru de organizare si functionare a
Serviciului Public de Asistenţă Socială infiinjat la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială Comuna
Miroslava, judequl Iasi, Anexă nr.1 la HCL. nr.24/30.01.2018 ;
-prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările si completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea persoanelor vârstnice,
republicata, cu modificarile si completyările ulterioare,
-prevedurile art.36 alin.(2) lit.d), alin.(6) lit.a) pet.2 din Legea nr.215/2001 a administratiei
publice locale republicată, cu modificările $i completarile ulterioare;
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile şi
completarile ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională in administratia publica, cu
modificările si completările ulterioare,
Având in vedere ca, Serviciul Public de Asisten{4 Socială si Autoritate Tutelară din cadrul
U.A.I. Comuna Miroslava asigură, la nivel local. aplicarea politicilor si a strategiilor de asistenţă
socială in domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, varstnice, a persoanelor cu
handicap, precum si a altor categorii de persoane aflate in nevoie,
Avand in vedere ca. măsurile de asistenţă socială se realizeaz in favoarea persoanelor si a
familiilor aflate in dificultate sau in situatic de risc social, pentru prevenirea sau ameliorarea situatiei de
dificultate gi atenuare a consecintelor acesteia, prin acordarca unui sprijin constând in prestatii i
Servicii sociale,
Avand in vedere ca, Strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale din comuna M iroslava,
pe termen mediu si lung, se elaborează de către serviciul de profil din cadrul autoritatii publice locale,
in conformitatea cu prevederile Legii nr.292/201} Legea asistentei sociale, cu modificările $i
completările ulterioare,
qenal Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305;
Sayer Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod
i pelea 3 conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat@primariamiroslava ro.
JUDETUL IASI X,
em MIROSLAVA
Avand în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate,
In temeiul art.45 alin.(1) si art.115 alin.(1) lit.b) din Legea nr.215/2001 a administratiei
publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Art.l.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă Strategia de Dezvoltare a Serviciilor
Sociale la nivelul Serviciului Public de Asistenţă Socială pentru anul 2018-2023 din cadrul Unitatii
Administrativ-Teritorială Comuna Miroslava, judequl lagi. conform Anexei nr.] ce face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.2.Serviciul Public de Asistenta Sociala, prin compartimentele de specialitate din aparatul de
specialitate al primarului comunei, va proceda la ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei
Art.3.Orice persoană care se consideră vătămată intr-un drept al său ori intr-un interes legitim,
prin actul administrativ adoptat. se poate adresa instantei de contencios administrativ competente,
pentru anularca actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubci ce
i-a fost cauzată.
Art.4.Prezenta hotărăre va fi comunicată, prin grija secretarului comunci, in termenul prevazut
de lege, Serviciului Public de Asistenţă Socială, persoanelor interesate si Înstituţici Prefectului
Judeţului lasi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afisa la afisierul local si
pe site-ul instituțici WwW.primariamiroşlava.ro pentru aducere la cunogstin{a publica.
Miroslava, astazi, 30 martie 2018
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER LOCAL 7
VIERU ALEXANDRU LA |
Contrasemnează pentru legalitate
Ursany cuta-Lenuta
TTR Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Mirostava, Jud. lasi|CP: 707305;
[oy TUvEe on Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 a 444; Cod
>t! Sheeware Ie conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat@primariamirnclava --
M CERT ;* - ELE EG
JUDETUL IASI _
"jf"ă MIROSLAVA a
Mg UN, SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENTA SOCIALA
Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local Miroslava nr.66/30.03.2018
DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE ACORDATE
DE FURNIZORII PUBLICI
LA NIVELUL COMUNEI MIROSLAVA, JUDETUL IASI
pentru perioada 2018-2023
Capitolul I
Consideratii generale
1. Consideratii generale.
Urmare a modilicărilor intervenite in nevoile sociale ale populaţiei comunei, in comportamentul
gencral al locuitorilor si in legislatia naţională in domeniul asistenţei sociale, se impune elaborarea unci
strategii de dezvoltare a serviciilor sociale acordate de furnizorii publici si privati la nivelul comunei
Miroslava, judetul Iasi, pentru perioada 2018-2023 si a unui Plan de actiune-elaborat in conformitate cu
Prezenta Strategie de dezvoltare a serviciilor sociale acordate de furnizorioi publici si privati la
nivelul comunei Miroslava, județul lasi, pentru perioada 2018-2023 se elaborează în conformitate cu
prevederile art. 112 alin. (3) lit. a) din Legea asistenjei sociale nr. 292/2011, dupa consultarea
furnizorilor publici de pe raza comunei Miroslava. in concordanță cu obiectivele stabilite la nivel
Serviciul public de asistenţă socială din aparatul de specialitate al Primarului comunei Miroslava isi
asumă obligaţia de a organiza si acorda serviciile sociale ce-i revin in sfera de atributii si competente,
precum şi de a planifica dezvoltarea acestora, in functie de nevoile identificate ale persoanelor din
comunitate, de prioritatile asumate, de resursele disponibile si cu respectarea celui mai eficient raport
cost/beneficiu.
2. Caracteristici teritoriale ale UAT Miroslava
Comuna Miroslava este situată in partea centrală a Judeţului Lagi, in nordul Podisului Bârladului.
fiind plasată la limita sud - vestică a municipiului lagi, la 47°08" latitudine nordică si 27°29" longitudine
estică. Comuna este situată la aproximativ 30 km de raul Prut (limita estică a judetului), 40 km fata de
limita vestică, 25 km față de limita sudică. Comuna Miroslava are in componcnta următoarele 13 sate:
Miroslava - resedinta administrată, Balciu, Brătuleni, Ciurbeşti, Cornesti, Dancas, Găureni, Horpaz,
Proselnici, Uricani, Valea Adanca, Valea Ursului, Vorovesti.
[ /\!21" X Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Iasi, CP: 707305;
Sra? Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod
3. Indicatori demografici
Conform statisticilor, populatia comunci Miroslava la finele anului 2017 avea un total de 18.000 de
locuitori, aceasta fiind intr-o continua crestere, comparativ cu anul 2012 cand numarul locuitorilor era
de 12.150 de locuitori. Din totalul locuitorilor un numar de 1614 persoane au peste 65 de ani.
Scopul elaborării Strategiei este acela de a asigura condițiile furnizării unor servicii sociale de
calitate, care implicit să conducă la îmbunătățirea calității vicții familiilor si persoanelor sărace, fara
nici un venit sau cu venituri foarte mici. a persoanelor cu handicap, a copiilor cu parinti plecati in
strainatate, a copiilor aflati in situatii de risc, precum gi a altor categorii de persoane defavorizate din
comuna Miroslava.
S. Legislatie
Prezenta Strategie si Planul de actiune corespunzator sunt elaborate cu respectarea legislatiei în
4) Legea asistentei sociale nr. 292/2011;
b) Legea nr. 272/2004 privind protectia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările Si
completarile ulterioarc;
c) Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, republicată, cu modificările şi
completarile ulterioare:
d) Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile gi completările ulterioare;
¢) Legea nr. 17/2000 privind asistenta socială a persoanelor varstnice, republicată, cu modificările si
completările ulterioare:
f) Legea nr. 217/2003 Privind prevenirea și combaterea violentei in familie, republicată, cu
modificările si completarile ulterioare;
&) Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi
completările ulterioare:
h) Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea personaelor cu handicap, republicata, cu
modificările si completarile ulterioare;
i) Ordinul 24/2004 pentru aprobarea Standardele minime obligatorii pentru centrele de Zi;
J) Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calitatii in domeniul serviciilor sociale.
A. Strategia se bazează pe respectarea următoarelor valori:
1. Egalitatea de şanse
Toate persoanele beneficiază de oportunitati egale cu privire la accesul la serviciile sociale si de
tratament egal prin eliminarea oricăror forme de discriminare.
2. Libertatea de alegere
Ficcărei persoane ii este respectata alegerea făcută privind serviciul social ce răspunde nevoii sale
3. Independenta si individualitatea fiecărei persoane
Ficcare pcrsoană are dreptul să fie parte integranté a comunitafii, pastrandu-si in acelasi timp
independenta si individualitatea. Accasta urmareste să evite marginalizarea beneficiarilor de servicii
sociale pe baza principiului că tofi cetăţenii. indiferent daca necesitA servicii de asisten{a socială sau
nu, sunt fiinte normale cu nevoi $i aspiratii umane normale.
4. Transparen{a in Participarea si acordarea Serviciilor sociale
Fiecare persoană are acces la informatiile privind drepturile fundamentale si legale de asistenta
socială, precum si posibilitatea de contestare a decizici de acordare a unor servicii sociale.
aie > Primaria Comunci Mirosluva, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Iasi, CP: 707305;
ore Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 REN 0229 454 44a - .
/îl( THUAN iq
Membrii comunitatii trebuie incurajati si sprijiniti pentru a putea fi parte integrantă in planificarea si
furnizarea serviciilor sociale.
5. Confidentialitatea
Furnizorii serviciilor sociale trebuie să ia măsurile posibile si rezonabile, astfel incat informatiile
care privesc beneficiarii să nu fie divulgate sau făcute publice fara acordul respectivelor persoane.
Capitolul II
Obiective, grupul ţintă si
problemele sociale ale categoriilor
cuprinse in grupul ţintă
I. Obiectiv general
Infiinjarea si dezvoltarea unui sistem realist si eficient de servicii sociale la nivelul localitatii,
capabil să asigure incluziunea socială a luturor categoriilor vulnerabile, creşterea calităţii vietii,
tratament egal, nediscriminare yi drepwul la o viata demnă pentru toti locuitorii comunei Miroslava.
Obiective specifice:
1. Obiectiv specific 1: Implementarea unitară şi coerentă a prevederilor legale din domeniul
asistenfei sociale, corelate cu nevoile şi problemele sociale ale Grupului țintă (categoriilor de
beneficiari);
2. Obiectiv specific 2: infiintarea și actualizarea continuă a unei Baze de date care să cuprindă
date privind beneficiarii (date de contact, vârstă, nivel de pregătire şcolară si profesională.
adrese de domiciliu etc.), date privind indemnizatiile acordate (ajutoare sociale, ajutoare de
urgen{a, ajutoare pentru încălzire, ajutoare materiale, alocatii de sustinere etc.), cuantumul si
data acordării acestora, precum $i alte informații relevante pentru completarea Bazei de date:
3. Obiectiv specific 3: Infiinjarea si implementarea unui sistem armonizat. integrat şi
performant de furnizare a tuturor categoriilor de servicii sociale la nivelul comunci
Miroslava:
4. Obiectiv specific 4: Realizarea unor parteneriate public-public, public-privat cu alte
autoritati sau instituții publice, ONG-uri, centre sociale etc., adaptate nevoilor sociale si
resurselor disponibile la nivelul comune} Miroslava, initiate si realizate dupa efectuarea unor
Studii de piaja referitoare la nevoile sociale si prioritatile generale ale comunității locale;
S. Obicctiv specific 5: Dezvoltarea unor atitudini proactive si participative in rândul populatiei
localitatii si a beneficiarilor de Servicii sociale.
Il. La nivelul comunei Miroslava a fost identificat un Grup ţintă (categorii de
beneficiari) după cum Urmează:
A. Copii si familii aflate in dificultate (copii cu parinti plecati in strainatate, copii cu
risc de abandon scolar, etc);
B. Persoane varstnice (1614 persoane peste 65 de ani);
C. Persoane cu handicap (423 persoanc);
D. Tinerele insarcinate si mamele minore
E. Pcrsoane care solicita diferite prestatii/beneficii de asistenta sociala
F. Alte persoane in Situatii de risc social
A. Copiii si familiile aflate in dificultate identificate sunt:
a) familii monoparentale;
oes eal e~ Primaria Comunci Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Tasi, CP: 707305;
i Two? Sistem de Manugement centificat tel: 0232 295 680: fax: 0232 236 860: 0229 494 Any. na
12! TLEENGEN oo
b) familii tinere;
c) copii separaţi de părinți sau cu risc de separare; copii cu parinti plecati la munca fn străinătate;
d) victimele violentei in familie;
Problemele sociale ale copiilor si familiilor aflate in dificultate sunt:
a) lipsa unei locuinte locuinte adecvate raportat la numarul de persoane;
b) lipsa actelor de proprietate a locuintei astfel incat unele din familii nu se pot racorda la reteaua de
apa, canalizare, gaz sau chiar electrica;
c) resurse financiare insuficiente si dificultati in gestionarea lor;
d) dificultăți in găsirea unui loc de muncă raportat la asteptarile pe care acestia le au legat de
salarizare;
e) familii cu climat social defavorabil;
f) abandonul scolar şi delincventa juvenilă;
g) probleme de sănătate;
h) dificultati in obfinerea unor drepturi.
B. Problemele sociale ale persoanelor varstnice sunt:
a) sănătatea precară;
b) venituri mici in raport cu necesitatile;
c) izolare, singurătate;
d) capacitatea scăzută de autogospodărire;
e) absenţa suportului pentru familia care are in ingrijire un varstnic dependent;
f) un număr insuficient de locuri in Centrele de asistenţă medico-socială din judet;
g) nevoi spirituale;
h) lipsa locuintei.
C. Persoane cu handicap (minori sau adulti)
Problemele sociale ale persoanelor cu handicap sunt:
a) accesibilitatea, inclusiv in propria locuinta;
b) lipsa locurilor de munca protejate;
c) atitudinea discriminatorie a societatii;
d) situatia materială precară;
e) absenta suportului pentru familia care are in întreţinere persoana cu handicap;
f) lipsa centrelor rezidentiale, specializate pe tipuri de handicap.
D. Tinerele insarcinate si mamele minore
Probleme sociale ale tinerelor si mamelor minore:
a) lipsa locuinţelor protejate;
b) lipsa unui suport material;
c) lipsa educatiei;
d) lipsa de informare;
e) neacceptarea situatiei tn care se află.
Tipuri de beneficii sociale:
a) Alocatia de stat pentru copii:
b) Alocatia de plasament;
c) Alocatia pentru sustinerea familiei;
d) Indmnizatia lunară pentru creşterea copiilor;
<a na! ce Primaria Comunei Mirostava, Judetul Lusi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Iasi, CP: 707305;
hg me? Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444: Cod
> THUFMMGL AY -
e) Stimulentul de insertie;
O Indemnizatii si ajutoare pentru cresterea copilului acordate persoanelor (adulti/copii) cu handicap;
g) Ajutorul social;
h) Ajutoare de urgenta;
i) Ajutorul pentru încălzirea locuintei;
j) Ajutoare financiare;
k) Indemnizaţii acordate persoanelor cu handicap.
Tipuri de servicii sociale
Serviciile sociale sunt servicii de interes general si se organizeaza in forme/structuri diverse, in
functie de specificul activitatii/activitatilor derulate si de nevoile particulare ale fiecărei categorii de
beneficiari. Serviciile sociale au caracter proactiv si presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei,
in relatie cu situatia socio-economică, starea de sănătate, nivelul de educatic si mediul social de viata al
Tipurile de servicii sociale identificate la nivelul comunei Miroslava care vor fi acordate
beneficiarilor cuprinși in Grupul tint, in intervalulul 2018-2023, sunt:
a) După categoriile de beneficiari: servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei, in
vederea prevenirii abandonul $1 institutionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor
activitati de ingrijire, educatie, recreere - socializare, consiliere;
- de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă a copilului şi de a oferi sprijin,
consiliere, educare pentru parinti sau reprezentantii legali, precum si pentru alte persoane
care au in ingrijire copii.
b) După regimul de asistare: servicii sociale fără cazare, centre de zi;
c) După regimul juridic al furnizorului serviciile sociale pot fi organizate ca:
- structuri publice (SPAS Miroslava, Centrul de zi pentru copii aflati in situatii de risc, sat
Cornesti, comuna Miroslava, Judetul lasi, Centrul de zi pentru copii Cornesti;
- private, in urma realizarij diverselor protocoale de colaborare intre UAT Comuna
Miroslava, (respectiv SPAS Miroslava) si diverse structuri private: Asociatia Teritoriala a
Surzilor Iasi, Fundatia Medicala Providenta - Centru de suport pentru situatii de
urgent/criza, Fundatia "Alaturi de Voi" Romania, CMI Dr. Popescu Anina;
In vederea prevenirii abandonului scolar in comuna Miroslava au fost infiintate doua centre de
zi, unul cu o capacitate de 20 de locuri si altul cu o capacitate de 30 de locuri.
Din luna ianuarie 2013 functioneaza la nivelul comunei Miroslava- Centrul de zi pentru copii
Cornesti, finantat din bugetul local al comunei Miroslava, cat si din bugetul Consiliului Judetean Tasi.
Centrul se adreseaza unui numar de 20 de copii care au nevoie de sprijin in plan educational yi
social, elevi in clascle [-VII] selectati din rândul familiilor cu venituri reduse, beneficiare de prestații $i
servicii sociale, cu scopul prevenirii separării copilului de familie (respectiv alocatia de susfinere a
familiei, ajutor social), copii reintegrati in familie, copiii care provin din familii defavorizate si copiii
ale căror familii traverscază o perioadă de dificultate. Centrul de zi se adresează atat copiilor. cat si
parinjilor, care bencliciază de consiliere socială, psihologică, juridică,
Echipa multidisciplinară a efccluat. pentru fiecare copil in parte, Programul personalizat de
interventie (PPI), care cuprinde nevoile copilului, riscurile la care acesta se expune, obiectivele de lucru
Propuse, activităţi ce urmeazi a fi realizate pentru indeplinirea obiectivelor, modul in care
agen * Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud, lagi, CP: 707305;
Save? Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680: fax: 0232 236 2860: 0229 494 ALA. A,
> THI aGER, -
părintele/reprezentantul legal se implica si durata de timp necesară pentru atingerea obiectivelor
Propuse, in urma discutiilor individuale purtate cu copiii si părintele sau reprezentantul legal al
acestora. Dupa aproximativ 3 luni, PPI-urile sunt reevaluate.
Din luna ianuarie 2015 functioneaza la nivelul comunci Miroslava- Centrul de ingrijire de zi
pentru copii aflati in situatii de risc, sat Cornesti, comuna Miroslava, judetul Iasi.
Centrul se adreseaza unui numar de 30 de copii cu parinti plecati la munca in strainatate care au
nevoie de sprijin în plan educational si social.
In vederca sprijinirii persoanelor care nu sunt asigurate in sistemul public de sanatate, SPAS
Miroslava a incheiat un Protocol de colaborare cu Fundatia Medicala Providenta- Centrul de suport
pentru situatii de urgenta in vederea furnizarii de servicii socio-medicale.
In vederea prevenirii si reducerii abandonului copiilor, familiile acestora vor primi sprijin
punctual de la autoritatea locala, in urma intrunirii Structurii Comunitare Consultative si daca se va
considera ca acest sprijin va duce la depasirea situatiei de nevoie sociala in care se afla familia.
SPAS Miroslava va demara in parteneriat cu Scoala Gimnaziala Col. C-tin Langa Miroslava, cu
Scoala Gimnaziala Dimitrie Anghel Cornesti, cat si cu Liceul Tehnologic Agricol "Mihail
Kogalniceanu" campanii de sensibilizare jn scopul prevenirii violentei asupra copiilor si a prevenirii
consumului de substante halucinogene (etnobotanice).
Din nevoia mentinerii persoanelor varstnice in cadrul familial si al comunitatii din care fac
parte, se remarca necesitatea diversificarii si implementarii serviciilor sociale comunitare destinate
persoanelor varstnice, in special a celor de ingrijire la domiciliu. In acest mod se poate raspunde
cerintelor persoanelor varstnice de a ramane in cadrul comunitatii si de a primi ajutor si ingrijire socio-
medicala in propria locuinta.
Capitolul III
Planul de implementare a strategiei
Întrucât prezenta Strategie este concepută pe o perioadă de 5 ani, obiectivul general si
obiectivele specifice stabilite Vor fi atinse treptat, in functie de priorități, dupa cum urmeaza:
Obiectiv general
Infiintarea si dezvoltarea unui sistem realist $i eficient de servicii sociale la nivelul localitatii,
capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, creşterea calitafii vietii,
tratament egal si nediscriminatoriu pentru toţi locuitorii comunei Miroslava.
a specifice Activitati/actiuni/masuri Termen Responsabili 4
Colectarea informatiilor necesare | 2019 SPAS
identificarii sau actualizării nevoilor |
| sociale la nivelul comunei Miroslava.
| Constituirea categoriilor de bencficiari de | 2019 SPAS
servicii sociale la nivclul localității,
| repartizaji in functie de tipurile de servicii
Obiectiv specific 1: | sociale reglementate de lege
Implementarea unitar& si Reacreditarea, potrivit Hotararii nr. 11812020 _ SPAS
cocrentă a prevederilor | din 19 februarie 2014, a serviciilor sociale
| legale = din domeniul derulate la nivelul localităţii (ambele |
| asistenţei sociale, corelate | centre de zi)
cu nevoile si problemele Asigurarea şi urmarirea incadrarii in | 2018-2020 | SPAS
| sociale ale Grupului ţintă Standardele de cost gi_de calitate pentru
ge gen Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. Iasi, CP: 707305;
Gre Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680: fax: 0929 926 Gen. nosa aR, wl
IDI Taegcs WE
[ (categoriilor de bencficiari) serviciile sociale acordate, cu respectarea T
| Prevederilor legale.
Obiectiv 'specific 2: | Măsuri de facilitare a accesului 2018-2023 T sPas TT
Infiinjarea si actualizarea | persoanelor aflate in grupul tint& în
continua a unei Baze de date | acordarea ajutoarelor financiare,
| care să cuprindă date materiale gi medicale Pentru situatiile
| Privind beneficiarii (date de reglementate de lege: ajutoare sociale, |
| contact, vârstă, nivel de ajutoare de urgen{a, ajutoare pentru |
| Pregatire şcolară şi | încălzire, ajutoare material (daca este |
profesională, adrese de | cazul in urma unei hotarari a Consiliului
| domiciliu etc.), date privind local), alocatii de sustinere etc, |
indemnizatiile acordate | Crearea unci evidențe informatizate 2019 SPAS
| (ajutoare sociale, ajutoare de (fișicre, foldere. tabele centralizatoare
urgen{a, ajutoare pentru | etc.) care s4 cuprindă toate informatiile
| incălzire, ajutoare matcriale, | referitoare la beneficiarii de Servicii |
alocatii de susţinere clc.), | sociale. |
| cuantumul si data acordării
acestora, precum si alte Completarea acestor documente pe zile, | Semestrul SPAS
| informații relevante pentru | Juni. an; II 2019 E
completarea Bazei de date Centralizarea datelor, verificarea si | 2019 SPAS
| corelarea cu evidentele numerice, Serv.
| financiare din compartimentele Contabilitate |
| contabilitate, resurse umane etc. 4
Actualizarea continua a intregii Baze de 2018-2020 | SPAS
[~-- Organizarea, la nivelul autoritatii sau cu 2018-2020 [ SPAS.
| sprijinul unor structuri publice sau private in colaborare cu
| (ONG-uri, fundaţii, asociatii etc.) pentru medicii de |
copii, a următoarelor tipuri de actiuni: familie si scolile
| prevenirea abuzului, neglijării, exploatării de pe raza |
si a oricăror forme de violenta asupra comunei
| copilului sau de separare a copilului de
| parintii naturali. Prevenirca malnutritiei si
imbolnavirilor, informarea parintilor si a |
| copiilor cu privire la alimentația celor
| mici, inciusiv cu privire la avantajele |
alăptării, igicnei și salubrității mediului |
| înconjurător, - verificarea periodică a |
| tratamentului copiilor care au fost plasați |
| pentru a primi îngrijire, Protectie sau |
| Obicctiv Spccific 3: | tratament, dezvoltarea. jn unitatile
| infiintarea si implementarca scolare. de Programe de cducatie a
unui sistem armonizat, | copiilor pentru viata, inclusiv educatie
| integrat și performant de sexuală pentru copii, in vederea prevenirii
| furnizare a tuturor | contactării bolilor cu transmitere sexuală |
| categoriilor de servicii | s; a graviditatii minorelor etc. _ ee
sociale la nivelul comunei Organizarea, la nivelul autorititii sau cu | 2018-2020 | Primaria comunei
| Seta -_-___| sprijinul unor structuri publice sau private In_colaborare cu
Saws? Primaria Comunei Miroslava, Judetul Tasi Loe. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. lasi, CP: 707305;
lr VA ' j , 90£ ZRN. r. naaa a
wi Ta Sistem de Management certificat tel: 0232
[ (ONG-uri, fundații, asociații etc.) de medicii de |
| consultanţă gratuită ip domeniul familie |
planificarii familiale pentru tinerele
familii, de asigurare a cadrului legal
pentru accesul tinerilor Ja programele de
educatie pentru sănătate.
Organizarea, la nivelul autorității sau cu 2018-2019 | SPASTm urma
Sprijinul unor structuri publice sau private colaborarii cu
(Fundatia Medicala Providenta) pentru Fundatia |
| Persoancle vârstei a treia, a urmatoarclor Medicala |
tipuri de investigatii la urmatoarele Providenta |
| specialitati (pentru. cei neasigurati, prin |
dosar social): neorologie, diaber, |
alergologie, endocrinologie,
Pneumofiziologie, psihiatrie, ORL,
_ _ dermatologie, oftalmologie, etc,
| Informare si consiliere a locuitorilor 2018-2023 | SPAS
comunei in orice domeniu de interes al |
| serviciilor si măsurilor sociale -|
Obiectiv Specific 4: | Măsuri de implicare a |2018-2020 | SPAS in
| Dezvoltarea unor atitudini asistcntului/asistcnţilor medicali si/sau a colaborare cu |
| proactive $i participative in medicului de familie din localitate in medicii de
| rândul populației localității Programele de prevenire a starii de familie
$i a beneficiarilor de Servicii | sănătate a Populatiei comunei indiferent
( sociale. de varsta.
Organizarea de Brupuri de informare pe | 2018-2023 | SPAS :
diverse tematici, in vederea reducerij
| riscului de abuz, neglijare, pentru orice |
| persoana aflata in dificultate.
| Programe de sprijin/informare pentru | 2018-2023 [Spas in
Copii si tinerii care au abandonat scoala colaborare cu
în vederca reluarii unei forme de scolile din
invajamant la Programul "A doua sansa" . comuna . |
Capitolul V
Monitorizarea $i evaluarea strategiei
Monitorizarea Strategici
Strategia va fi monitorizată prin intermediul unor rapoarte anuale întocmite de seful din cadrul
Serviciului Public de Asistenta Socială.
Raportul anual este structurat astfel:
l. Stadiul in care se alla diversele activităţi/ măsuri Programate pentru anul în care se face
raportarea:
2. Problemele/picdicile intémpinate:
3. Revizuirea/ajustarea activităţilor/acţium'lor/măsurilor, acolo unde este cazul;
4. Timpul estimat pentru indeplinirea activitatilor/actiunilor/masurilor revizuite/ajustate;
Evaluarea strategiei
bony i Primaria Comunei Mirostava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud, Iasi, CP: 707305;
f* m E Sistem de Management cenificut tel: 0232 295 680- fay. 0925 5224 orn pana cn.
Strategia va fi evaluată anual prin intermediul:
!. Rapoartelor anuale de monitorizare, care vor fi date publicității prin afişare la sediul
Primăriei, pe site-ul acestcia si aduse la cunogtinta tuturor celor interesati.
2. Unor Rapoarte intermediare de monitorizare, intocmite ori de câte ori intervin modificări
legislative sau de altă natura, care impun elaborarea acestora. De asemenea, Rapoartele
intermediare vor fi date publicitatii prin afisare la sediul Primărici, pe site-ul acesteia si
aduse la cunoştință tuturor celor interesati;
3. Organizarea unor întâlniri anuale, la care vor Participa personalul, partenerii, reprezentanti ai
beneficiarilor si ai comunilății, alte persoane cu Pregatire si expertiză in domeniul serviciilor
sociale, alti invitati, unde vor fi comunicate si evaluate rezultatele implementarii Strategiei.
Aceste întâlniri anuale se vor finaliza prin intocmirea, de câtre persoana nominalizată, a unui
proces-verbal în care se vor consemna toate informatiile comunicate, toate luările de cuvant
si care va fi semnat de toți participantii;
4. Raportul-final intocmit la finalizarea implementării Strategiei, in anul 2023.
Implementarea Strategici se va face cy participarea tuturor compartimentelor aparatului de
specialitate al Primarului comunei Miroslava, a personalului, a partenerilor, a bencficiarilor si a altor
factori interesați din comunitate $i judey.
Monitorizarea $i evaluarea Strategiei se vor face la nivelul Compartimentului de specialitate,
respectiv de persoana nominalizată in acest sens.
In funcţie de rezultatele evaluarii si monitorizării si in acord cu modificările legislative, sau
cu modificarile intervenite in contextul social, economic, cultural, Strategia poate fi revizuită sau
completată ori de cate ori este necesar.
Miroslava, astazi, 30 martie 2018
PRESEDINTE DE SEDINTA
CONSILIER LOCAL
VIERU ALEXANDRU
Hon | Contrasemnepza pentru legalitate
No - Secretar
a Ursafiu Ancuta-Lenuta
Sef Serviciu Public de Asistenta Sodiala :
Popes\%f loana
Swe? Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud, Iasi, CP: 707305;
ky UV A Sistem de Management certificat tel: 0232 295 620: mv. A929 ADS orn nnn 1.
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.