Hotărâre Nr. 20

28.01.2021

Hotărârea nr. 20 privind stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice și persoanele juridice in anul 2021 la nivelul Unitatii Administrativ Teritoriale comunei Miroslava, județul Iași.

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se stabilește taxa specială de salubrizare pentru anul 2021 în comuna Miroslava, județul Iași. Scopul acestei măsuri este de a acoperi costurile crescute ale serviciului de colectare, transport, depozitare și sortare a deșeurilor, precum și de a finanța introducerea colectării selective, asigurând în continuare servicii de salubrizare de calitate.

Această taxă afectează toate persoanele fizice și persoanele juridice de pe raza Unității Administrativ-Teritoriale comuna Miroslava, care beneficiază de serviciul de salubrizare.

Fiind o taxă instituită, nu este necesară o solicitare individuală. Taxa se colectează de către compartimentul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite și taxe locale din cadrul primăriei. Împotriva hotărârii se poate formula o plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.

Cuantumul noii taxe speciale de salubrizare pentru anul 2021 este de 12,00 lei pe persoană fizică pe lună și 538,05 lei pe tonă pentru persoanele juridice. Aceasta reprezintă o majorare față de valorile anterioare de 9,66 lei pe persoană fizică pe lună și 365,9 lei pe tonă pentru persoanele juridice.

📄

Document PDF - Hotărâre

hcl-2021-01-28-20.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDETUL IASI COM U NA » be ! MIROSLAVA 3(.\, Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.20 privind stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru persoanele fizice si persoanele juridice in anul 2021, la nivelul Unității Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Lagi Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, intrunit in sedinta ordinară. Avand in vedere prevederile art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.i, lit.n) din Ordonanta de urgenté a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; Avand in vedere Încheierea Finală (Dezinvestire) Civilă nr.1822 din data de 13.10.2020, pronuntata de către Judecătoria Iasi-Sectia Civilă in Dosar nr.25448/245/2020, având ca obiect: "Validare mandat consilieri locali", prin care se validează mandatele consilierilor locali, declarati alesi, in Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, Luând in considerare Ordinul nr.350 din data de 28.10.2020, emis de către Prefectul Judetului laşi, prin care se constată că sunt indeplinite conditiile legale de constituire a Consiliului Local Miroslava, Tinand seama de: -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările si completările ulterioare; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.20/2009 privind aprobarea asocierii comunei Miroslava cu alte unități administrative-teritoriale din jude}, in vederea înființării Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară de Salubritate A.D.I.S. Iasi; -Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.59/26.03.2009 privind aprobarea Actului Constitutiv si al Statutului Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate A.D.LS. Iasi; -prevederile art.7 lita) din Regulamentul de instituire si administrare a taxei speciale de salubrizare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava, judetul Iasi -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judetul Iasi nr.107/28.05.2020 pentru modificarea si completarea Hotărârii Consiliului Local Miroslava nr.89/30.04.2020 privind acordarea mandatului special reprezentantului Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava in AGA ADIS Iasi in vederea aprobării modificării tarifului de colectare gi transport a deşeurilor menajere gi similare, altele decât reciclabile, in cadrul Proiectului ,,Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judetul Iasi" $i împuternicirea Presedintelui ADIS Iaşi să semneze Actul Aditional nr.3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de colectare gi transport a deseurilor municipale in Judetul Iaşi -prevederile art.8 alin.(3) lit.j), art.10 alin.(12)-(15) gi art.42 alin.(1) lit.c) din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, cu modificările si completările ulterioare; -prevederile art.6 alin.(1) lit.k), art.25-art.27 din Legea nr.101/2006, Legea serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora: "Art.6.(1) Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului Bucuresti au competente exclusive in ceea ce priveste infiintarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor, având următoarele atribuţii in domeniu: UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 Wwww.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUNA E S „'.ai Consiliul Local k) stabilirea taxelor speciale si aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare, cu respectarea reglementărilor in vigoare; "Art. 25. - Finanţarea cheltuielilor de functionare, reabilitare si dezvoltare a serviciului de salubrizare si a cheltuielilor de investiţii pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respeciarea legislaţiei in vigoare privind finanţele publice locale, in ceea ce priveste initierea, fundamentarea, promovarea si aprobarea investitiilor publice, a principiilor prevdzute la art. 43 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, republicată, precum si a următoarelor principii: a) recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare si a investifiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea si dezvoltarea sistemelor de salubrizare; b) mentinerea echilibrului contractual. Art. 26. - (1) In functie de natura activitdtilor prestate, atât in cazul gestiunii directe, cât si in cazul gestiunii delegate, pentru asigurarea finanţării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin: a) tarife, in cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare; b) taxe speciale, in cazul prestatiilor efectuate in beneficiul întregii comunitdti locale; c) taxe speciale, in cazul prestatiilor de care beneficiază individual fără contract. (2) In situatia prevăzută la alin. (1) lit. a), autorităţile administratiei publice locale, impreund cu operatorii au obligatia să find, la zi, evidenta tuturor utilizatorilor cu si fără contracte de prestări (3) Autorităţile administraţiei publice locale au obligatia să instituie taxe speciale, conform prevederilor alin. (1) lit. c), si sé deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestatiei efectuate la utilizatorii fără contract. (4) Clasificarea activitdtilor in functie de modul de contractare, facturare si plată a contravalorii serviciului de salubrizare prestat se stabileste prin regulamentul - cadru al serviciului si se anexeazd la hotărărea de dare in administrare a serviciului ori la contractul de delegare a gestiunii serviciului, după (5) Cuantumul şi regimul tarifelor si taxelor speciale ofertate/aprobate se stabilesc, se ajustează sau se modificd de către autorităţile administraţiei publice locale, in baza fişelor de fundamentare pe elemente de cheltuieli, întocmite de către operatori in conformitate cu normele metodologice*) de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitdtile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor, elaborate de cdtre A.N.R.S.C. (6) In cazul operatorilor care au incheiate contracte de delegare a gestiunii pentru care tarifele ofertate nu au avut la bază o fişă de fundamentare pe elemente de cheltuieli, prima ajustare a tarifelor se va face pe baza fişei de fundamentare, întocmită de către operator, având in vedere cheltuielile realizate in ultimele 12 luni, anterioare propunerii. Nivelul tarifului rezultat nu va depăşi nivelul tarifului actual, ajustat cu indicele de crestere a parametrului de ajustare. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUNA an 4 MIROSLAVA ' Consiliul Local (7) Ajustarea ori modificarea ulterioară a tarifelor/taxelor prevăzute la alin. (6) se face de către autoritajile administraţiei publice locale, la solicitarea operatorilor, cu respectarea normelor metodologice elaborate de A.N.R.S.C. (8) Structura si nivelul tarifelor si taxelor speciale vor fi stabilite astfel încât: a) să acopere costul efectiv al prestării serviciului de salubrizare; b) să acopere cel putin sumele investite si cheltuielile curente de intretinere si exploatare a serviciului de salubrizare; c) să incurajeze investitiile de capital; d) să respecte $i să asigure autonomia financiard a operatorului. Art.27. - (1) Aplicarea de către operatori a unor tarife sau taxe speciale mai mari decdt cele stabilite si aprobate potrivit art. 26 este interzisd. (2) Tarifele aprobate trebuie să conducă la atingerea următoarelor obiective: a) asigurarea prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate si indicatorii de performanţă stabiliti de către autoritdjile administratiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitard prin caietul de sarcini, regulameniul serviciului si prin contractele de delegare a gestiunii, b) realizarea unui raport calitate - cost cat mai bun pentru serviciul de salubrizare prestat pe perioada angajata si asigurarea unui echilibru între riscurile si beneficiile asumate de părţile contractante; c) asigurarea funcționării eficiente a serviciului de salubrizare si a exploatării bunurilor apartindnd domeniului public si privat al unităţilor administrativ - teritoriale, afectate serviciului de salubrizare, precum si asigurarea protectiei mediului. "; -prevederile art.21 alin.(1) din Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările si completarile ulterioare; -prevederile art.30 alin.(1), alin.(2), alin.(5) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările gi completările ulterioare: "Art.30.(1) Pentru functionarea unor servicii publice locale, create in interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale (...) aprobă taxe speciale. (2) Cuantumul taxelor speciale se stabileste anual, iar veniturile obţinute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru infiintarea serviciilor publice de interes local, precum si pentru finantarea cheltuielilor curente de întreţinere si funcfionare a acestor servicii. (3) Împotriva acestor hotărâri persoanele interesate pot face contestatie in termen de 15 zile de la afişarea sau publicarea acestora. După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativd care a adoptat hotărârea se intruneste si delibereazd asupra contestatiilor primite."; -prevederile Hotărârii de Guvern nr.349/2005 privind depozitarea deşceurilor, actualizată, cu modifîicările si completările ulterioare; -prevederile Ordonanfei de Urgență nr.195/2005 privind protectia mediului, cu modificările si completarile ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională in administratia publică, cu modificările si completările ulterioare; Luand act de: UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cad fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamirosiava.ro JUDETUL IASI COM U N A - a A MIROSLAVA ry Consiliul Local -referatul de aprobare (ca instrument de prezentare gi motivare a proiectului de hotărâre), semnat de către initiatorul proiectului de hotărâre, domnul primar-Dan Niţă, inregistrat sub -raportul întocmit de către compartimentul mediu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava si înregistrat sub nr.46410/30.12.2020; -procesul verbal de afisare, in conditiile legii, a Proiectului de hotărâre $i a Anexelor nr.1,2 si 3, înregistrat sub nr.46429/31.12.2020; Avand in vedere ca, prin Regulamentul de instituire si administrare a taxei speciale de salubrizare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Méiroslava, judetul Iasi nr.254/20.12.2018, s-a aprobat o taxa specială de salubrizare in cuantum de 9,66 lei/persoană fizică/lună $i 365,9 lei/tonă pentru persoanele juridice ; Avand in vedere cd, începând cu data de 03 iunie 2020, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate A.D.I.S. Iasi nr.2 din data de 02.06.2020, s- a aprobat modificarea tarifului de colectare a deşeurilor menajere si similare in amestec, altele decât reciclabile si imputernicirea Preşedintelui ADIS Iasi să semneze Actul aditional nr.3 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de colectare gi transport a deşcurilor municipale in Judetul Iasi Avand in vedere faptul ca, urmare a modificării tarifului de colectare si transport a deşeurilor menajere si similare, altele decât reciclabile, in cadrul Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judetul Iagi" 1a nivelul ADIS Iasi, tariful pentru tonă deşeu menajer (colectare, transport, depozitare si sortare) pe care îl achită Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul lasi a crescut considerabil de la 365,9 lei /tonă la 538,05 lei/tonă, Avand in vedere ca, raportat la suma facturilor pentru serviciul de salubritate estimată pentru anul 2021, in conditiile încasării sumei totale debitate, rezultă o diferență estimată ce nu poate fi încasată in valoare de 945,794 lei, suma urmând a fi achitată din bugetul local al comunei Miroslava (taxa specială de salubrizare încasată nu acoperă integral costurile serviciului de salubrizare prestart la nivelul Avand in vedere că, prin procesul verbal inregistrat sub nr.876/08.01.2021 al sedintei Consiliului Locai Miroslava, convocată de îndată in data de 08 ianuarie 2021, domnii consilieri locali prezenti la sedin{a au luat la cunostinta cu privire la intentia Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava de a institui taxa specială de salubrizare pentru persoanele fizice şi persoanele juridice la nivelul Unititii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi, pentru a asigura integral contravaloarea cheltuielilor aferente serviciului de salubrizare către prestator -S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A.- Avand in vedere ca, taxa specială de salubrizare propusă (n.r. începând cu anul 2018) prin Regulamentul de instituire si administrare a taxei speciale de salubrizare (#.r. la nivelul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitard pentru Salubritate A.D.LS. lagi, din cadrul către face parte si Unitatea- Administrativ-Teritorială comuna Miroslava) nu a mai fost majorată, motiv pentru care, in prezent Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava este in situatia de a suporta costuri suplimentare foarte mari din bugetul local pentru plata serviciilor de salubrizare la nivelul comunei, Avand in vedere adresa nr.45866/30.12.2020, prin care Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava solicită Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate Iasi (A.D.LS. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUN A a i MIROSLAVA é Consiliul Local Iasi) identificarea, de îndată, a unor solutii optime pentru aplicarea unor metode eficiente de management care să conducă la reducerea costurilor de operare si implicit a taxelor/tarifelor de salubrizare, Având in vedere că, prin adresa nr.1503/26.01.2021, Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate laşi a răspuns adresei institutiei noastre mai sus mentionata, in sensul că, modificarea valorilor taxei evidentiate in Planul tarifar se poate efectua prin hotărâre asumată a autorit&tilor publice Raportat la procentul de încasări al taxei de salubrizare in anul 2021-aproximativ 70% din totalul debitat, se estimează o diferenté de achitat din bugetul Unitatii Admnistrativ-Teritorială comuna Miroslava in cuantum de 1.957.895 lei, Întrucât bugetul local al comunei Miroslava nu permite acoperirea cheltuiclilor mai sus mentionate, fiind in imposibilitatea obiectivă de a asigura fonduri băneşti fn acest sens, costurile fiind foarte mari, populatia comunei fiind in continua creştere, Avand in vedere ca, instituirea taxei speciale de salubrizare este necesară deoarece, începând cu anul 2021, la nivelul Unitatit Administrativ-Teritorială comuna Miroslava se va începe colectarea selectivă, generând astfel costuri suplimentare, Având in vedere ca, din taxa specială de salubrizare se asigură finantarea tuturor activitatilor ce privesc serviciul de salubrizare al comunei Miroslava, Pentru asigurarea in continuare a furnizării unor servicii de calitate cetăţenilor comunei Miroslava, In temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lita) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, Art.1.Se stabileşte cuantumul taxei speciale de salubrizare, in anul 2021, la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul Iasi pentru fiecare categorie distinctă de utilizatori, conform Anexelor nr.l, 2 si 3 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre (n.r. 12,00 lei/persoand fizică/lună ; 538,05 lei/tonă persoane juridice). Art.2.Cuantumul şi regimul taxei speciale de salubrizare se stabilesc, se ajustează sau se modifică de către autoritatile administratiei publice locale, prin hotărâre a Consiliului Local. Art.3.Taxa specială de salubrizare instituită conform art.1 se face venit la bugetul local al comunei Miroslava, judetul Iaşi. Art.4.Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se însărcinează compartimentul financiar-contabil, buget, salarizare, executari silite, impozite si taxe locale, compartimentul mediu din cadrul aparatului de specialitate al comunei Miroslava, judetul Iasi. Art.5.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă in termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul- administrativ, cu modificările si completările ulterioare. (2) Instanta competentă pentru solutionarea contestatiei formulată in conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, este Tribunalul Iasi-Sectia contencios administrativ si fiscal. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUNA sob ! MIROSLAVA é Consiliul Local Art.6.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, in termenul prevăzut de lege, domnului primar-Niţă Dan, domnului viceprimar-Lisoschi Mihăiţă-Costel, compartimentului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite gsi taxe locale, compartimentul mediu din cadrul aparatului de specialitate al comunei Miroslava, judetul Iasi, iar un exemplar se va afişa la afişierul local si pe site-ul institutiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la sectiunea dedicată Statutului unitafii administrativ-teritoriale-subsectiunea Hotărârile autoritatii deliberative. Miroslava, astăzi, 28 ianuarie 2021 PRESEDINTE DE SEDINTA CONSILIER LOCAL Vasile BULBASA C4 OSLAVR Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava "Oh URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cad fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 28.01.2021
Fișier: hcl-2021-01-28-20.pdf
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum