Hotărâre Nr. 30

27.01.2022

Hotărârea nr. 30 privind declanșarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenurilor, în suprafață totală de 703,00 mp și edificate, proprietate privată a unor persoane fizice și juridice, afectate de coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes local la obiectivul de investiție “ÎNFIINȚARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADÎNCĂ, LA INTERSECȚIA STRĂZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALĂ, COSTEA VODĂ ȘI CORNEȘTI”.

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se inițiază procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenurilor și construcțiilor aflate în proprietate privată. Scopul este realizarea obiectivului de investiție "ÎNFIINȚARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADÎNCĂ, LA INTERSECȚIA STRĂZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALĂ, COSTEA VODĂ ȘI CORNEȘTI", o lucrare de interes local.

Sunt afectate persoanele fizice și juridice care dețin terenuri și edificii (garduri) în suprafață totală de 703,00 mp, situate în coridorul de expropriere din intravilanul localității Valea Adâncă, comuna Miroslava. Proprietarii vizați sunt CAUIA ECATERINA IULIA, CAUIA BOGDAN CATALIN, IOV PAUL CONSTANTIN, IOV IRINA, ACHITEI LUMINITA, ACHITEI GHEORGHE și S.C. INTERMAG S.R.L.

Sumele individuale reprezentând despăgubiri se virează, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii, într-un cont deschis pe numele expropriatorului, la dispoziția proprietarilor. Împotriva hotărârii se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se soluționează de Tribunalul Iași – Secția contencios administrativ și fiscal.

Valoarea totală a despăgubirilor aprobate este de 41.742,00 lei, alocată de la bugetul local al comunei Miroslava.

📄

Document PDF - Hotărâre

hot-CL-27.01.2022-030.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDETUL IASI COMUN A a. ae 2. MIROSLAVA é Consiliul Local HOTARAREA NR.30 privind declanşarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenurilor, în suprafata totală de 703,00 mp si edificate, proprietate privată a unor persoane fizice si juridice, afectate de coridorul de expropricre al lucrării de utilitate publică de interes local la obiectivul de investitie : "ÎNFIINŢARE SENS GIRATORIU IN SATUL VALEA ADINCA, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALA, COSTEA VODA SI Consiliul Local al comunei Miroslava, întrunit in sedinta ordinara. Avand in vedere prevederile art.129 alin.(1), alin.(2), lit.b) si lit.c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completarile ulterioare; Tinand seama de: -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava nr.194/31.08.2021 privind aprobarea Studiului de fezabilitate nr. DRU-03-2021 pentru realizarea obiectivului de investitii: "ÎNFIINȚARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADÎNCĂ, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALA, COSTEA VODA SI CORNESTI" gi aprobarea indicatorilor tehnico-economici in vederea declansarii procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publica; -Planul de situatie avizat de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară lasi, conform Proces verbal de receptie nr.3377/2021, eliberat de de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara lasi, aferent coridorului de expropriere al lucrării de utilitate publica, de interes local, pentru obiectivul de investitii: " INFIINTARE SENS GIRATORIU iN SATUL VALEA ADINCA, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALA, COSTEA VODA ŞI CORNESTIT"; -Raportul de evaluare întocmit de evaluator EPI , EBM Marcutanu Cristina, evaluator autorizat, membru ANEVAR, din cadrul Societatii Quanta.Mac SRL, şi suma aferentă despăgubirii pentru terenurile, in suprafata totală de 703,00 m.p. şi edificate, proprietate privată a unor persoane fizice $1 juridice, afectate de coridorul de expropriere al lucrarii de utilitate publica de interes local la obiectivul de investitie "INFIINTARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADÎNCĂ, LA INTERSECTIA STRĂZILOR LIVEZILOR, BAZEL PRINCIPALĂ, COSTEA VODA ŞI CORNEŞTT"; Tinand cont de: -Fxtrasul de Carte Funciară pentru informare nr.6085/ 13.01.2022 eliberat de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară laşi pentru bunul imobil teren, in suprafață de 107,00 m.p., situat in intravilan localitatea Valea Adancă, comuna Miroslava, judetul Iasi, apartinand proprietarilor CAUIA ECATERINA IULIA, CAUIA BOGDAN CATALIN, identificat cu număr cadastral 75970, înscris în Cartea Funciară nr.75970 UAT Miroslava; -Extrasul de Carte Funciară pentru informare nr.6081/13.01.2022 eliberat de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară lasi pentru bunul imobil teren, in suprafaté de 44,00 m.p., situat in intravilan localitatea Valea Adancă, comuna Miroslava, judetul Iasi, apartinand proprietarilor IOV PAUL CONSTANTIN, IOV IRINA, identificat cu număr cadastral 77901, înscris in Cartea Funciară nr. 77901 comuna Miroslava; -Extrasul de Carte Funciară pentru informare nr.6082/13.01.2022 eliberat de către Oficiul de Cadasiru si Publicitate Imobiliară lagi pentru bunul imobil teren, in suprafaţă de 139,00 m.p., situat in intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul Iasi, apartinand proprietarilor ACHITEI UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUN A ae 2. MIROSLAVA é Consiliul Local LUMINITA, ACHITEI GHEORGHE, identificat cu numar cadastral 73471, inscris in Cartea Funciară nr. 73471 comuna Miroslava; -Extrasul de Carte Funciară pentru informare nr.6083/13.01.2022 eliberat de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Iaşi pentru bunul imobil teren, in suprafață de 218,00 mp, situat in intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul Iasi, apartinand $.C. INTERMAG SR.L., identificat cu număr cadastral 86751, inscris in Cartea Funciară nr.86751 comuna Miroslava; -Extrasul de Carte Funciară pentru informare nr.6084/13.01.2022 cliberat de către Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară laşi pentru bunul imobil teren, in suprafaté de 195,00 m.p., situat în intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul Iasi, apartinand societatii INTERMAG S.R.L., identificat cu număr cadastral 86750, inscris in Cartea Funciara nr.86750 comuna Miroslava; -Certificatul de urbanism nr.42/18.01.2021, emis de către Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, in scopul exproprierii pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes local pentru obiectivul de investitic "INFIINTARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADINCA, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALA, COSTEA VODA ŞI CORNEŞTT; În conformitate cu: -prevederile art.1 alin.(1), art.2 alin.(1) lit.a), art.4, art. 5 alin.(1) din Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judetean gsi local, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.255/2010, aprobate prin H.G. nr.53/2011, cu modificările gi compietăriie ulterioare; -prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare: *documentatiile tehnico-economice ale obiectivelor de investitii noi, a căror finantare se asigură integral sau in completare din bugetele locale, precum şi ale celor finantate din împrumuturi interne si externe, contractate direct sau garantate de autoritatile administraţiei publice locale, se aproba de catre autoritatile deliberative"; -prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările gi completirile ulterioare ; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenja decizională in administratia publica, cu modificările si completările ulterioare; Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, in temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lita) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările $i completările ulterioare, Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aproba declanşarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenurilor, în suprafata totală de 703,00 m.p. si edificate, proprietate privata a unor persoane fizice şi juridice, cuprinse in Lista cu imobilele afectate de expropriere, identificate prin Planul de situatie avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară laşi, conform Proces verbal de receptie nr.3377/2021, reprezentand amplasamentul necesar realizării lucrării la obiectivul de UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miraslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamirosiava.ro ROMÂNIA ;. JUDETUL IAŞI COMUNA a ae A MIROSLAVA :3 Consiliul Local investitie "INFIINTARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADÎNCĂ, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALA, COSTEA VODA Si CORNESTI". Art.2.Se aprobă Raportul de evaluare (anexat în sinteză) întocmit de către Mărcuţanu Cristina evaluator autorizat, membru ANEVAR, din cadrul Societăţii Quanta.Mac S.R.L., pentru imobilele supuse exproprierii (reprezentând terenuri proprietate privată, în suprafata totală de 703,00 m.p. si edificate (garduri)- afectate de coridorul de expropriere, stabilit conform Studiului de fezabilitate aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.194/2021), conform Anexei nr.l ce face parte integranta din prezenta hotărâre. Art.3.Se aprobă imobilele supuse exproprierii (#.. reprezentând coridorul de expropriere, stabilit conform Studiului de fezabilitate aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.194/2021), contorm Anexei nr.2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv: -terenul in suprafaté de 107,00 m-p., situat în intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul lasi, apartinand proprietarilor CAUIA ECATERINA IULIA, CAUIA BOGDAN CATALIN, identificat cu număr cadastral 75970, inscris in Cartea Funciară nr.75970 comuna Miroslava; -terenul in suprafață de 44,00 m.p. situat in intravilan localitatea V alea Adâncă, comuna - Miroslava, judetul Iasi, aparținând proprietarilor IOV PAUL CONSTANTIN, IOV IRINA, identificat cu număr cadastral 77901, inscris in Cartea Funciara nr. 77901 comuna Miroslava; -terenul in suprafaté de 139,00 m.p., situat in intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul Iaşi, aparținând proprietarilor ACHITEL LUMINITA, ACHITEI GHEORGHE, identificat cu numar cadastral 73471, înscris in Cartea Funciară nr.72471 comuna Miroslava; -terenul in suprafaté de 195,00 m.p., situat tn intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul Iasi, aparţinând societatii INTERMAG SRL., identificat cu număr cadastral 86750, înscris în Cartea Funciară nr.86750 comuna Miroslava; -terenul in suprafață de 218,00 m.p., situat in intravilan localitatea Valea Adâncă, comuna Miroslava, judetul Iasi, aparținând S.C. INTERMAG S.R.L., identificat cu număr cadastral 86751, înscris in Cartea Funciară nr. 86751 comuna Miroslava. Art.4.Se aprobă Lista proprietarilor terenurilor supuse exproprierii $i sumele individuale aferente despăgubirilor pentru persoanele expropriate, estimate de către expropriator pe baza Raportului de evaluare intocmit de cătîre evaluator autorizat, membru ANEVAR, Marcutanu Cristina, din cadrul Societatii Quanta.Mac S.R.L., prevăzute in Anexa nr.3, ce face parte integranta din prezenta hotărâre. Art.5.Se aprobă alocarea de la bugetul local al Unității Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a sumei totale de 41.742,00 lei, ce se va acorda cu titlu de despăgubire proprietarilor privati/titularilor de drepturi reale ale terenurilor supuse exproprierii, conform Anexei - Lista proprietarilor terenurilor supuse exproprierii și sumele individuale aferente despăgubirilor pentru persoanele expropriate; Art.6. Se aprobă Planul de situație al obiectivului de investitie de utilitate publica de interes local " INFIINTARE SENS GIRATORIU ÎN SATUL VALEA ADINCA, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZEI, PRINCIPALA, COSTEA VODA ŞI CORNESTD", conform Studiului de fazabilitate nr.DRU-03-2021 (aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava Art.7.Se aprobă trecerea in domeniul privat al comunei Miroslava a edificatelor (garduri) aflate pe coridorul de expropriere, în vederea casării si demolării efective a acestora. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lasi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamirosiava.ro ROMÂNIA ş. JUDETUL IASI COMUN A r ă MIROSLAVA 'jé.; Consiliul Local Art.8.Sumele individuale, reprezentând plata despăgubirilor, conform Anexei nr.3, se virează, in termen de 30 de zile lucrătoare de la data adoptării hotărârii de declangare a procedurii de expropriere, într-un cont deschis pe numele expropriatorului, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, la dispozitia proprietarilor/ titularilor de drepturi reale ale terenurilor si edificatelor afectate de coridorul de expropriere al lucrarii de utilitate publică de interes local 1a obiectivul de investitie : "INFIINTARE SENS GIRATORIU IN SATUL VALEA ADINCA, LA INTERSECTIA STRAZILOR LIVEZILOR, BAZFI, PRINCIPALA, COSTEA VODA ŞI CORNESTI". Art.9. (1)impotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă in termen de 30 de zile de la data comunicării, in conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările si completările ulterioare. (2) Instanta competenta pentru solutionarea contestatici formulată in conformitate cu prevederile art.J1 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completirile ulterioare, este Tribunalul Iasi-Sectia contencios administrativ si fiscal. Art.10.Prezenta hotărâre va fi comunicata, prin grija secretarului general al comunei, in termenul prevazut de lege, domnului primar, Biroului investitii&achizitit publice-sef birou si consilier juridic, compartimentului achizifii publice, compartimentului investitii, compartimentului financiar- contabil, buget, salarizare, compartimentului patrimoniu, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru&fond funciar din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, proprietarilor/titularilor de drepturi reale ale bunurilor imobile supuse exproprierii, Institutiei Prefectului Judetului Iasi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la sectiunea Hotărârile autoritatii deliberative. Miroslava, astăzi, 27 ianuarie 2022 PRESEDINTE DE SEDINTA CONSILIER LOCAL X â Nigel Contrasemneazd pentru legalitate N tyke" Secretar general al comunei Miroslava EE L URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 27.01.2022
Fișier: hot-CL-27.01.2022-030.pdf
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum