JUDETUL IASI COMU NA ET an
! MIROSLAVA
:z.ş, Consiliul Local
PROIECT DE HOTĂRÂRE NR.76
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii:
„Construire sediu primărie in Comuna Miroslava, judetul Iaşi"
Consiliul Local al Comunei Miroslava, intrunit in sedinta ordinară.
Avand in vedere prevederile art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b), lit.c), alin.(4) lit.d), alin.(6) lit.a) din
Ordonanţa de Urgenté a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completarile ulterioare;
Avand in vedere Incheierea Finală (Dezinvestire) Civili nr.1822 din data de 13.10.2020,
pronunțată de către Judecătoria Iasi-Sectia Civilă in Dosar nr.25448/245/2020, avand ca obiect:
"Validare mandat consilieri locali", prin care se validează mandatele consilierilor locali, declarati alesi,
in Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iagi,
Luând in considerare Ordinul nr.350 din data de 28.10.2020, emis de către Prefectul Judetului
Iasi, prin care se constată că sunt indeplinite conditiile legale de constituire a Consiliului Local
Miroslava,
Ţinând seama de:
-prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările si completările ulterioare;
-prevederile Ordonanţei Guvernului nr.16/2014 pentru modificarea si completarea Ordonantei
Guvernului nr.25/2001 privind înfiinţarea Companiei Nationale de Investiţii "C.N.." S.A., aprobată cu
modificări si completări prin Legea nr.117/2002, cu modificările si completările ulterioare;
-prevederile art.44 alin(1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu
modificările si completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională in administratia publică, cu
modificările şi completările ulterioare;
Luând act de:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare si motivare a proiectului de hotărâre), semnat
de către iniţiatorul proiectului de hotărâre, domnul primar-Dan Nifa, inregistrat sub nr.533/26.03.2021;
-raportul intocmit de către compartimentul investitii din cadrul aparatului de specialitate al
primarului comunei Miroslava si inregistrat sub nr.534/26.03.2021;
-adresa de informare a Companiei Nationale de Investitii - C.N.I. - S.A., cu nr.13465/23.03.2021,
inregistrata la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr.13007/25.03.2021, prin care
aduce la cunoştință că solicitarea de finantare a Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava cu
nr.15441/15.05.2020, înregistrată la Compania Natională de Investitii - CNI - S.A., cu or.
9728/18.05.2020, pentru obiectivul de investitie: „Construire sediu primărie în Comuna Miroslava,
Judetul Iasi", figurează in lista de sinteză a subprogramului „Alte obiective de interes public sau social in
domeniul constructiilor " aprobat cu Ordinul MDLPA nr. 91/02.02.2021,
Avand in vedere necesitatea construirii unui nou sediu primărie motivat de spatiul insuficient din
actuaia clădire raportat la numărul de angajati, Comuna Miroslava, Judeţul Iasi, a depus spre finantare
proiectul de investifie: „Construire sediu primarie in Comuna Miroslava, Judetul Iasi", prin programul
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
Www.prirmariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COMUNA nr
! MIROSLAVA
' Consiliul Local
National de Constructii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBIECTIVE " in cadrul
Companiei Nationale de Investitii - C.N.l. S.A.,
In temeiul art.133 alin.(1), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgent a
Guvemului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare,
Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, Consiliul Local Miroslava aproba indicatorii tehnico-
economici precizati in Studiu de fezabilitate (S.F.): „Construire sediu primărie in Comuna Miroslava,
judetul Iaşi" conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre,
Art.2. Finanfarea investitiei se va asigura prin Compania Naţională de Investitii.
Art.3. Valoarea totală a obiectivului de investitie este de 13.611.581,83 lei inclusiv T.V.A., din
care se aprobă cofinanțarea din fondurile Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judetul
Iasi in sumă totală de 508.300,56 lei inclusiv T.V.A..
Art.4.Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei
Miroslava-domnul Niţă Dan, in calitate de ordonator principal de credite, prin compartimentul financiar-
contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite si taxe locale, compartimentul investitii $i
compartimentul achizitit publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei.
Art.5.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă in termen de 30 de zile
de la data comunicării, in conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-
administrativ, cu modificările $i completările ulterioare.
(2) Instanta competentă pentru solutionarea contestatiei formulată in conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si
completarile ulterioare, este Tribunalul Iasi-Sectia contencios administrativ si fiscal.
Art.6.Prezenta hotarâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei Miroslava, in
termenul prevăzut de lege, domnului primar-Nité Dan, Biroului Investitii& Achizitii Publice-sef birou
Burcufé Elena, compartimentului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite si taxe
locale, compartimentului juridic, compartimentului investitii din cadrul aparatului de specialitate al
primarului comunei Miroslava, judetul Iasi si Institutiei Prefectului Judetului Iasi pentru exercitarea
controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa la afişierul local si pe site-ul institutiei
www. primariamiroslava.ro:Monitorul Oficial Local, la sectiunea dedicată Statutului unitatii
administrativ-teritoriale-subsectiunea Hotărârile autoritatii deliberative.
Miroslava, astăzi, 30 martie 2021
INITIATOR PROJECT DE HOTĂRÂRE
" - PRIMAR
» fo Dan NITĂ
o /\L - ee Avizează pentru legalitate
- ees : Secretar general al comunei Miroslava
LE Ancwîu;a URSANU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, co rena, Jud. lagi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COM U N A an
! MIROSLAVA
é Consiliul Local
Anexa nr.l la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr..../31.03.2021
PRINCIPAL INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTITIEI
„Construire sediu primărie in Comuna Miroslava, judetul Iasi"
FAZA DE PROIECTARE: Studiu de fezabilitate (S.F.)
DURATA DE REALIZARE A INVESTITIEI : 16 luni (2 luni proiectare + 14 luni executie)
ESALONAREA INVESTITIEI (INV/ C+M) - TVA 19%
Inclusiv TVA 19%
Valoarea totală a investitiei (lei cu TVA) 13.611.581,83 lei
Finantare prin Program C.N.l. - S.A. 13.103.281,27 lei
Finant in UAT Miroslava, judetul
TOTAL GENERAL - Cheltuieli eligibile (buget de stat) 13.103.281,27 lei cu T.V.A.
TOTAL GENERAL - Cheltuieli neeligibile (UAT Miroslava, judetul Iasi) 508.300,56 lei T.V.A.
UAT Comuna Mircsiava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
JUDETUL IASI COMUNA tr ee
mân MIROSLAVA
ie Compartiment Atragere de Fonduri
as Nerambursabile si Implementare Proiecte
RAPORT DE SPECIALITATE
Referitor la: Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Construire sediu
primărie in Comuna Miroslava, judeful Iasi", proiect ce va fi finantat prin Programul National de
Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul "ALTE OBIECTIVE ", in cadrul Companiei
Nationale de Investitii - CNI S.A.
Având in vedere necesitatea construirii unui nou sediu primărie motivat de spatiul insuficient din
actuala clădire raportat la numărul de angajati, Comuna Miroslava, Judetul last, a depus spre finantare
proiectul de investiţie: „Construire sediu primarie in Comuna Miroslava, Judetul Iasi", prin
programul Nafional de Constructii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBIECTIVE "
in cadrul Companiei Nationale de Investitii - C.N.I. S.A;
Adresa de informare a Companici Nationale de Investitii - C.N.I. - SA, cu nr.13465/23.03.2021,
inregistrata la UAT Miroslava sub nr. 13007/25.03.2021, prin care ne informeaza ca solicitarea de
firantare a UAT-ului Miroslava cu nr. 15441/15.05.2020, inregistrata la Compania Nationala de
Investitii - C.N.L - SA, cu nr. 9728/18.05.2020, pentru obiectivul de investitie „Construire sediu
primarie in Comuna Miroslava, Judetul Iasi", figureaza in lista de sinteza a subprogramului „Alte
obiective de interes public sau social in domeniul constructiilor " aprobat cu Ordinul MDLPA nr.
Totodata in urma analizei efectuate de catre CTE C.NI. S.A. in scopul inaintarii
documentatiilor aferente obiectivului de investitie „Construire sediu primarie in Comuna
Miroslava, Judetul Iasi" spre aprobare, la nivelul MDLPA, a fost solicitat prin adresa nr.
3851/28.01.2021, adoptarea Hotararii Consiliului Local privind:
1. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitie ,,Construire sediu
primărie in Comuna Miroslava, judeful Iasi", proiect ce va fi finantat prin Programul National
de Constructii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBIECTIVE ", in cadrul
Companiei Nationale de Investitii - C.N.I. S.A. (conform modelului anexat de C.NI. S.A.):
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
Www.primartamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici precizati in Studiu de fezabilitate (S.F.):
„Construire sediu primărie in Comuna Miroslava, judetul Iași" conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre;
Art.2, Finanţarea investifiei se va asigura prin Compania Nationala de Investitii;
Art.3. Valoarea totală a obiectivului de investitie este de 13.611.581,83 lei inclusiv TVA, din care
se aprobă cofinanjarea din fondurile UAT Miroslava, judetul lasi in sumă totală de 508.300,56 lei
inclusiv TVA.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTITIEI
„Construire sediu primărie în Comuna Miroslava, judeful Iasi"
FAZA DE PROIECTARE: Studiu de fezabilitate (S.F.)
DURATA DE REALIZARE A INVESTITIEI : 16 luni (2 luni proiectare + 14 luni executie)
ESALONAREA INVESTITIEI (INV/ C+M) - TVA 19%
Inclusiv TVA 19%
Valoarea total a investitiei (lei cu TVA) 13.611.581,83 lei
Finantare prin Program C.N.I. - S.A. 13.103.281,27 lei
Finant m UAT Miroslava, judetul
TOTAL GENERAL - Cheltuieli eligibile (buget de stat) 13.103.281,27 lei cu TVA
TOTAL GENERAL - Cheltuieli neeligibile (UAT Miroslava, judetul Iaşi) 508.300,56 lei TVA
FINANTAREA INVESTITIEL Finanfarea investitiei se va asigura prin Compania Nationala de
Conform celor mai sus relatate, propunem spre analiza si aprobare prin Hotărârea Consiliului
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii ,,Construire sediu
primarie tn Comuna Miroslava, judetul Iasi", proiect ce va ft finantat prin Programul National de
Construcfii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBIECTIVE " in cadrul
Companiei Nationale de Investifii - C.N.I S.A.
Întocmit şi redactat,
Samad KAZEMI - Consilier Proiecte
Compartiment Atragere de Fonduri Nerambursabile
Hi Implementare Proiecte
UAT Comuna Mirosiava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamirosiava.ro
ROMANIA Ke.
a a COMUNA yoo aă
îg»m j,i MIROSLAVA -
Cats or 1 1) }
NB '| Compartiment Atragere de Fonduri !
4 Nerambursabile si Implementare Proiecte
REFERAT DE APROBARE RONG
Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii ,,Construire sediu primărie in
Comuna Miroslava, judetul Iasi", praiect ce va fi finantat prin Programul Najional de Constructii de
Interes Public sau Social, Subprogramul "ALTE OBIECTIVE ", in cadrul Companiei Nationale de Investitii
Având în vedere necesitatea construirii unui nou sediu primărie motivat de spatiul insuficient din
actuala cladire raportat la numărul de angajaţi, Comuna Miroslava, Judetul Iasi, a depus spre finantare
proiectul de investitie: „Construire sediu primarie in Comuna Miroslava, Judetul Iasi", prin
programul National de Constructii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBIECTIVE "
in cadrul Companiei Nationale de Investitii - C.N.L. S.A;
Adresa de informare a Companiei Nationale de Investitii - C.N.I. - SA, cu nr.13465/23.03.2021,
inregistrata la UAT Miroslava sub nr. 13007/25.03.2021, prin care ne informeaza ca solicitarea de
finantare a UAT-ului Miroslava cu nr. 15441/15.05.2020, inregistrata la Compania Nationala de
Investitii - C.N.I. - SA, cu nr, 9728/18.05.2020, pentru obiectivul de investitie »Construire sediu
primarie in Comuna Miroslava, Judetul Iasi", figureaza in lista de sinteza a subprogramului „Alte
obiective de interes public sau social in domeniul constructiilor * aprobat cu Ordinul MDLPA or.
Totodata în urma analizei efectuate de catre CTE CNIL S.A, in scopul inaintarii
documentatiilor aferente obiectivului de investitie „Construire sediu primarie in Comuna
Miroslava, Judetul Iasi" spre aprobare, la nivelul MDLPA, a fost solicitat prin adresa nr.
3861/28.01.2021, adoptarea Hotararii Consiliului Local privind:
i. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitie ,,Construire sediu
primărie in Comuna Miroslava, judetul Iasi", proiect ce va fi finantat prin Programul National
de Constructii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBJECTIVE ", in cadrul
Companiei Nationale de Investitii - C.N.L S.A. (conform modelului anexat de CNI. S.A.):
UAT Comuna Miroslava Loc, Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP; 707305
Wwww.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cad fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamirostava.ro
Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici precizati in Studiu de fezabilitate (S.F.):
„Construire sediu primărie in Comuna Miroslava, judetul Iasi" conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre;
Art.2. Finantarea investiției se va asigura prin Compania Nationala de Investitii;
Art.3. Valoarca totală a obiectivului de investitie este de 13.611.581,83 lei inclusiv TVA, din care
se aprobă cofinanfarea din fondurile UAT Miroslava, judetul last in sumă totală de 508.300,56 lei
inclusiv TVA.
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO - ECONOMICI AI INVESTITIEI
„Construire sediu primărie în Comuna Miroslava, judetul Iasi"
FAZA DE PROIECTARE: Studiu de fezabilitate (S.F.)
DURATA DE REALIZARE A INVESTITIEI : 16 luni (2 luni proiectare + 14 luni executie)
ESALONAREA INVESTITIEI (INV/ C+M) - TVA 19%
Inclusiv TVA 19%
Valoarea totală a investitiei (lei cu TVA) 13.611.581,83 lei
Finantare prin Program C.N.I, - S.A. 13.103.281,27 lei
Finant in UAT Mirosl judetul
TOTAL GENERAL - Cheltuieli eligibile (buget de stat) 13.103.281,27 lei cu TVA
TOTAL GENERAL - Cheltuieli neeligibile (UAT Miroslava, judetul Iasi) 508.300,56 lei TVA
FINANTAREA INVESTIȚIEI: Finanţarea investitiei se va asigura prin Compania Națională de
Investifii
Conform celor mai sus relatate, propunem spre analiza si aprobare prin Hotărârea Consiliului
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Construire sediu
primarie in Comuna Miroslava, judetul Iasi", proiect ce va fi finantat prin Programul National de
Constructii de Interes Public sau Social, Subprogramul " ALTE OBIECTIVE ", in cadrul
Companiei Nationale de Investifii - CNL S.A.
Întocmit gi redactat,
Samad KAZEMI - Consilier Proiecte
Compartiment Atrageye de Fonduri Nerambursabile
si ma Proiecte
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305
www. primariamirostava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat@primariamiroslava.ro
ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.