📄
Transparență Decizională

transparenta_decizionala_31-03-2021_Proiect de Hotărâre nr. 78 privind avi.pdf

31.03.2021

Proiect de Hotărâre nr. 78 privind avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbare zonă de funcțiune din A1 în zonă de funcțiune IS1s, în vederea realizării investiției „Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași”, teren situat în sat Brătuleni, număr cadastral 85724, comuna Miroslava, județul Iași-beneficiar Consiliul Județean Iași

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Se facilitează viitoarea construcție a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași, prin avizarea unui Plan Urbanistic Zonal. Această aprobare schimbă destinația unui teren de 120.000 mp din satul Brătuleni, comuna Miroslava, din zonă industrială (A1) în zonă de instituții publice și servicii de interes general pentru sănătate (IS1s). Scopul este dezvoltarea infrastructurii medicale specializate la nivel regional.

Beneficiarii viitori ai acestei investiții vor fi locuitorii județului Iași și ai zonelor învecinate, care vor avea acces la servicii medicale cardiovasculare specializate. Documentul vizează o dezvoltare instituțională în domeniul sănătății publice, fără a stabili criterii de eligibilitate directe pentru cetățeni sau firme la acest stadiu.

Acest document reprezintă o decizie administrativă de urbanism și nu instituie un serviciu sau un ajutor care poate fi solicitat direct de către cetățeni sau societăți comerciale. Este o etapă premergătoare în procesul de realizare a unei investiții publice.

Documentul nu specifică costuri directe pentru cetățeni sau firme, nici ajutoare financiare sau scutiri. Se referă la cadrul reglementar necesar pentru schimbarea destinației terenului în vederea realizării investiției publice.

Document PDF - Transparență Decizională

📄

Document PDF - Transparență Decizională

transparenta_decizionala_31-03-2021_Proiect de Hotărâre nr. 78 privind avi.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

Detalii document

Data: 31.03.2021
Categorie: Transparență Decizională
Fișier: transparenta_decizionala_31-03-2021_Proiect de Hotărâre nr. 78 privind avi.pdf
📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
JUDETUL IASI COMUNA cr INI :rz.a Consiliul Local PROIECT DE HOTARARE NR.78 privind avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbare zona de functiune din A1 in zonă de functiune IS1s, in vederea realizării investitiei „Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iasi", teren situat in sat Brătuleni, număr cadastral 85724, comuna Miroslava, judetul Iaşi-beneficiar Consiliul Judetean Iasi Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, intrunit in şedință ordinară. Avand in vedere prevederile art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.c), art.139 alin.(3) lit.e), art.140 alin.(1) din Ordonanta de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; Având în vedere Încheierea Finală (Dezinvestire) Civilă nr.1822 din data de 13.10.2020, pronuntata de către Judecătoria Iaşi-Secţia Civilă in Dosar nr.25448/245/2020, având ca obiect "Validare mandat consilieri locali", prin care se validează mandatele consilierilor locali, declarati alesi, in Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, Luand in considerare Ordinul nr.350 din data de 28.10.2020, emis de către Prefectul Judetului Iasi, prin care se constată că sunt îndeplinite conditiile legale de constituire a Consiliului Local Miroslava, Tinand seama de: -prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările si completirile ulterioare; -cererea inregistrati la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Méiroslava sub nr.15321/29.03.2021, prin care beneficiarul CONSILIUL JUDETEAN IASI , cu sediul in municipiul Iasi, Bld. Stefan cel Mare si Sfânt nr.69, reprezentat legal prin preşedinte- Costel Alexe, solicită Consiliului Local Miroslava avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru Schimbare zona de functiune din Al in zona de functiune IS1s, in vederea realizării investitiei „Institutul Regional de Medicina Cardiovasculară Iasi", pe terenul in suprafata totală de 120000mp, situat in intravilanul comunei Miroslava, sat Brătuleni, adiacent centurii ocolitoare a municipiului laşi-V.0.28D, Carte Funciară Nr.85724 Miroslava, numar cadastral -prevederile Hotărârii Consiliului Local Miroslava nr.223/26.11.2020 privind aprobarea PROTOCOLULUI DE ASOCIERE, in vederea realizării obiectivului de investitii: "Institutul Regional de Medicina Cardiovasculara Iasi"; -Aviz de Oportunitate nr.2895 / 22.01.2021; - Certificatul de Urbanism Nr.218 / 15.02.2021; - Adresa Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi, nr.1093/08.03.2021; - Adresa U.A.T, Miroslava 1179/18.03.2021 precizând faptul că terenul este liber de constructii; - Aviz GazMir nr.431/01.03.2021; - Aviz nr.050 al I.P.J. Iaşi-Serviciul Rutier, înregistrat cu nr.599252/13.03.2021; - Aviz Apavital nr.13229/04.03.2021; - Aviz D.S.P. Iasi nr.5062/11.03.2021; - Aviz C.N.A.LR.-D.R.D..P Iasi nr.5062/11.03.2021 -prevederile art.25, art.27! alin.(1) lit.c), art.47, art.56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările si completările ulterioare; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ra Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamirosiava.ro JUDETUL IASI COMUN A an l MIROSLAVA 31..; Consiliul Local -prevederile art.2 alin.(2) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, cu modificările si completările ulterioare; prevederile art.18-Sectiunea 6 din Ordinul nr.233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul si de elaborare gi actualizare a documentaţiilor de urbanism, cu modificările si complctările ulterioare; -prevederile Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice si Amenajării Teritoriului nr.176/N/2000 de aprobare a Ghidului privind metodologia de elaborare si continutul cadru al Planului Urbanistic -prevederile Ordinului nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare gi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, cu modificările si completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională in administratia publică, cu modificările şi completările ulterioare Luând act de: -referatul de aprobare (ca instrument de prezentare si motivare a proiectului de hotărâre), semnat de către inifiatorul proiectului de hotărâre, domnul primar-Dan Niţă, inregistrat sub -raportul întocmit de către compartimentul urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava gi inregistrat sub nr.13586/30.03.2021; In temeiul art.133 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, Art.1.(1) Consiliul Local Miroslava avizează Planul Urbanistic Zonal pentru schimbare zona de functiune din Al in zona de functiune IS1s, in vederea rcalizării investitiei „Institutul Regional de Medicina Cardiovasculară Iasi", teren situat in sat Brătuleni, număr cadastral 85724, comuna Miroslava, judetul Iaşi-beneficiar Consiliul Judetean Iaşi. (2) Terenul studiat, in suprafati de 120000 m.p., se află in comuna Miroslava, sat Brătuleni, număr cadastral 85724 şi are următoarele vecinătăţi conform plan de situatie : - la nord: centura ocolitoare a municipiului Iasi, V.O.28D, cu regim de drum national; - la vest: proprietate privată, teren neconstruit, nr. cad. 65108 ; - la sud: DE- drum de exploatare, situate in prelungirea străzilor Bahlui si Ponoare din sat Bratuleni; - la est: teren neconstruit, apartinand domeniului public, număr cadastral 85752. (3) Terenul se află amplasat amplasat in zona functionalé Al-Subzona activitatilor productive compuse din industric si servicii. Pe teren nu se află constructii sau retele edilitare, terenul este situat in afara zonei de protectie a retelelor. (4) in urma avizării P.U.Z., se schimbă destinatia stabilită prin P.U.G. si R.L.U. din Al (zona industrială) in IS1s (zona de institutii publice şi servicii de interes general pentru sănătate)., subzonă propusă pentru dezvoltarea polinucleară a comunei Miroslava, având indicatorii urbanistici: UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.83, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMU NA a S , MIROSLAVA $ Consiliul Local Y P.O.T.:60 %; C.U.T.:3,4; regim de înlțime S+D+P+5E+Eth, Hmax=30 m pentru construcții, cu excepfia instalatiilor, antenelor, structurilor si echipamentelor tehnice, care pot depasi indltimea de 30 metri.; Y propunere de echipare urbanistică: construire spatii pentru servicii medicale (spitale, clinici, laboratoare, farmacii, statie ambulante etc) gi pentru activitatile suport; Y Căile de acces pentru organizare circulatie: circulatie rutieră exterioară si interioară, alei pietonale; accese carosabile separate pentru vehicule si personal din domeniul sanatatii, P.S.1. şi salubritate, pacienti. Parcajele pentru personal, pacienti si vizitatori se vor dimensiona conform P.U.G. si R.L.U. Miroslava si legislatiei specifice in vigoare- H.G.525/1996. Investitiile privind infrastructura si dotările edilitare se vor realiza conform Protocolului de asociere aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.223/26.11.2020. Art.2.Prezenta documentatie de urbanism este valabilă până la aprobarea noului Plan Urbanistic General al comunei Miroslava. Art.3.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, in conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul- administrativ, cu modificările si completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru solutionarea contestatiei formulată in conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este Tribunalul Iasi-Sectia contencios administrativ si fiscal. Art.4.Prezenia hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, in termenul prevazut de lege, domnului primar al comunei Miroslava-Niţă Dan, compartimentului urbanism, compartimentului cadastru&fond funciar din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, Consiliului Judetean Iasi, Institutici Prefectului judetului Iasi, iar un exemplar se va afişa la afişierul local si pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la sectiunea dedicată Statutului unitatii administrativ-teritoriale-subsectiunea Hotărârile autoritatii deliberative. Miroslava, astăzi, 30 martie 2021 INITIATOR PROIECT DE HOTARARE ŞO M ERIMAR = < ,\Ş' a Avizează pentru legalitate aN =O Secretar general al comunei Miroslava Cer ee fo URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro OMAN TA TTT T m m a r a a a a a JUDETUL IASI a:3 : a COMUNA . & ft MIROSLAVA ® CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA REFERAT DE APROBARE la proiectul de hotărâre privind avizarea Planului Urbanistic Zonal : Schimbare zona de functiune din A1 in zona de functiune IS1s, in vederea realizării investitiel „Institutul Regional de Medicina Cardiovasculară lagi", pe terenul in suprafata total de 120000mp, situat in intravilanul comunei Miroslava, sat Brătuleni, adiacent centurii ocolitoare a municipiului lasi-V.0.28D, Carte Funciară Nr.85724 Miroslava, număr cadastral 85724, - beneficiar CONSILIUL JUDETEAN IASI , cu sediul in jud. lasi, mun. lasi, Bld. Stefan cel Mare si Sfant, nr.69, Subsemnatul, David loan-Liviu, consilier din cadrul Compartimentului Urbanism al U.A.T. Miroslava, in temeiul art.136 alin.(1) din Ordonanta de urgenté a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, supun atentiei Consiliului Local Miroslava următoarele: Prin cererea înregistrată fa Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr.13321/29.03.2021, beneficiarul CONSILIUL JUDETEAN IASI , cu sediul in jud. lasi, mun. lași, Bld. Stefan cel Mare si Sfant, nr.69, reprezentată de Presedintele C.J. Coste! Alexe, solicită Consiliului Local Miroslava avizarea Planului Urbanistic Zonal pentru Schimbare zona de functiune din A1 in zona de functiune IS1s, in vederea realizării investitiei „institutul Regional de Medicina Cardiovasculară lagi", pe terenul in suprafata totală de 120000mp, situat în intravilanul comunei Miroslava, sat Brătuleni, adiacent centurii ocolitoare a municipiului lasi-V.0.28D, Carte Funciară Nr.85724 Miroslava, număr cadastral 85724. in conformitate cu P.U.G. si R.L.U. Miroslava aprobat prin H.C.L. 146/26.11.2011, terenul se află amplasat in zona functionalé A1- subzona activitatilor productive compusa din industrie si servicii. Terenul se află liber de constructii, asa cum rezultă din Adresa nr.1179/18.03.2021 emisă de U.A.T. Miroslava. Situatia propusa prin P.U.Z. este de schimbare a destinatiei stabilite prin P.U.G. si R.L.U. din A1(zonă industrială) in IS1s-zonă de institutii publice si servicii de interes general pentru sănătate), având indicatorii urbanistici: P.0.7.60 % CUT:34; regim de înlțime S+D+P+5E+Eth, Hmax=30m pentru construcţii, - cu exceptia instalatiilor, antenelor, structurilor si echipamentelor tehnice, care pot depăși înălțimea de 30mefri. Propunerea de echipare urbanistică este concretizată in construire de spati spații pentru servicii medicale (spitale, clinici, laboratoare, farmacii, statie ambulante etc) si pentru activitatile suport. In documentatia P.U.Z. sunt precizate caracteristicile generale ale zonei si alti indicatori urbanistici: utilizari admise, conditii de amplasare a clădirilor, conditii de echipare edilitară, spatii plantate etc. Avand in vedere faptul că pentru realizarea investitiei mai sus mentionate este necesar a fi instituite reglementări cu privire la regimul de construire, functiunea zonei, inaltimea maxim admisă, coeficientul de utilizare a terenului (C.U.T.}, procentul de ocupare a terenului (P.O.T.) printr-un Plan urbanistic zonal, conform legii, . Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Judetul. Iaşi, CP: 707305; Cod fiscal:4540461, e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro, Www. primariamiroslava.ro " ROMANIA TTT m a r a a a JUDETUL IASI Lo i MIROSLAVA ag CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA Avand in vedere: -cererea înregistrată la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava sub nr.13321/29.03.2021, prin care beneficiarul Consiliul Judetean lași solicită aprobarea Planului Urbanistic Zonal mai sus mentionat; - Avizul de Oportunitate nr.2895 / 22.01.2021 - Certificatul de Urbanism Nr.218 / 15.02.2021: - Adresa Agentiei pentru Protectia Mediului lasi, nr.1093/08.03.2021: - Adresa U.A.T. Miroslava 1179/18.03.2021 precizând faptul că terenul este liber de constructii; - Avizul GazMir nr.431/01.03.2021; - Avizul nr.050 al |.P.J. lași-Serviciul Rutier, inregistrat cu nr.599252/13.03.2021; - Avizul Apavital nr.13229/04.03.2021; - Avizul D.S.P. lagi nr.5062/11.03.2021; - Avizul C.N.A.LR.-D.R.D..P lagi nr.5062/11.03.2021. Avand in vedere: -prevederile art.25, art.27" alin.(1) lit.c), art.47, art,56 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile art.2 alin.(2) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile art.18-Sectiunea 6 din Ordinul nr.233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul gi de elaborare gi actualizare a documentaţiilor de urbanism, cu modificările si completarile ulterioare; -prevederile Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice si Amenajarii Teritoriului nr.176/N/2000 de aprobare a Ghidului privind metodologia de elaborare si continutul cadru al Planului Urbanistic Zonal; -prevederile Ordinului nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare si consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului gi de urbanism, cu modificările si completarile ulterioare In temeiul art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.c), art.139 alin.(3) lite) din 0.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, supun spre dezbatere proiectul de hotărâre în forma anexată. Consilier urbanism, ing.-David Joan-Liviny 23) Avizează pentru legalitate: gio ant" Secretar general al comunei Miroslava de eas Thu "tiny 2 d Ancuţa-Lenuţa URSANU , vizfatrgjgfşg' Be febnic': : DirgcroriExeeatia, ) a Stop SibleaEGtiand , Sef Birou Tefiric-2rq ing. Adrian TapuSirdar Primaria Comunei Miroslava, Judetul Iasi Loc. Miroslava, Comuta b Miroslăva; Judetul! laşii l CP: 707305; Cod fiscal:4540461, e-mail : secretariat@primariamiroslava.ro, www.primariamiroslava.ro JUDETUL IASI COMUNA : | m b AR MIROSLAVA . "d Directia Tehnică 4N Compartiment Urbanism Nr. 13586/ 30.03.2021 ";I%%t\ Primar, T Dan NITA RAPORT DE SPECIALITATE\ | 2) Directia Tehnică - Biroul Urbanism şi amenajare a teritoriului supune spre analiza Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Miroslava documentatia prezentată de CONSILIUL JUDETEAN IASI , cu sediul in jud. lasi, mun. lași, Bid. Stefan cel Mare si Sfant, nr.69, reprezentata de Presedintele Consiliului Judefean COSTEL ALEXE, privind avizare "Plan Urbanistic Zonal": Schimbare zona de functiune din A1 in zona de functiune IS1s, in vederea realizarii investitiei „Institutul Regional de Medicina Cardiovasculara lagi", terenul fiind situat in jud. lași, com. Miroslava, sat Brătuleni, număr cadastral 85724. Beneficiar/initiator: CONSILIUL JUDETEAN IASI , cu sediul in jud. lasi, mun. lasi, Bld. Stefan cel Mare si Sfant, nr.69, reprezentată de Presedintele Consiliului Judetean COSTEL ALEXE, Amplasament si vecinatati: Terenul studiat, in suprafață de 120000mp, se află in comuna Miroslava, Sat Brătuleni, numar cadastral 85724, si are următoarele vecinatati conform plan de situatie : - la nord: centura ocolitoare a municipiului lasi, V.0.28D, cu regim de drum national; - la vest: proprietate privată, teren neconstruit, nr. cad. 65108 ; - la sud: DE- drum de exploatare, situate in prelungirea străzilor Bahlui si Ponoare din sat Brătuleni; - la est: teren neconstruit, apartinand domeniului public, număr cadastral 85752. Situatia existentă: in conformitate cu P.U.G. si R.L.U. Miroslava aprobat prin H.C.L. 146/26.11.2011, terenul se află amplasat in zona functionala A1-Subzona activitatilor productive compuse din industrie si servicii. Pe teren nu afla constructii sau retele edilitare, terenul este situat in afara zonei de protectie a retelelor. Situatia propusă prin P.U.Z.: - Schimbarea destinatiei stabilite prin P.U.G. si R.L.U. din A1(zonă industriala) in IS1s (zona de institutii publice si servicii de interes general pentru sănătate). Subzonă propusa pentru dezvoltarea polinucleară a comunei Miroslava, avand indicatorii urbanistici: UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro P.Q.7.:60 %; C.U.T.:3,4; regim de înlțime S+D+P+5E+Eth, Hmax=30m pentru constructii, - cu exceptia instalațiilor, antenelor, structurilor si echipamentelor tehnice, care pot depăși înălțimea - Propunere de echipare urbanistică: construire spații pentru servicii medicale (spitale, clinici, laboratoare, farmacii, statie ambulante etc) si pentru activitatile suport; - Căile de acces pentru organizare circulatie: circulatie rutieră exterioară si interioara, alei pietonale; accese carosabile separate pentru vehicule si personal din domeniul sănătății, P.S.I. si salubritate, pacienti. Parcajele pentru personal, pacienti si vizitatori se vor dimensiona conform P.U.G. si R.L.U. Miroslava si legislatiei specifice in vigoare- H.G.525/1996. Investitiile privind infrastructura gi dotările edilitare se vor realiza conform Protocolului de asociere aprobat prin H.C.L. Miroslava nr.223/26.11.2020. Pana in faza de propunere spre avizare P.U.Z., au fost emise urmatoarele documente: - Aviz de Oportunitate nr.2895 / 22.01.2021 - Certificatul de Urbanism Nr.218 / 15.02,2021; - Adresa Agentiei pentru Protectia Mediului lași, nr.1093/08.03.2021 : - Adresa U.A.T, Miroslava 1179/18.03.2021 precizând faptul că terenul este liber de constructii; - Aviz GazMir nr.431/01.03.2021; - Aviz nr.050 al |.P.J. lași-Serviciul Rutier, inregistrat cu nr.599252/13.03.2021 ; - Aviz Apavital nr.13229/04.03.2021; - Aviz D.S.P. lagi nr.5062/11.03.2021; - Aviz C.N.A.I.R.-D.R.D..P lasi nr.5062/11.03.2021. Referatul de specialitate a fost intocmit in conformitate cu Legea 350/2001, privind amenajarea teritoriului si urbanismului, cu modificările $i completările ulterioare: art.25, alin.1; art.27, alin.1; art.37' art.56 si 57; Ghidul G.M-010-2000 aprobat cu Ordinul M.L.P.A.T.nr.176/N/2000; Ordinul M.D.R.T.Nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultarea publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism. Propunem avizare "Plan Urbanistic Zonal": Schimbare zona de functiune din A1 in zona de functiune IS1s, in vederea realizarii investitiei „Institutul Regional de Medicina Cardiovasculara lagi" - in comuna Miroslava, sat Brătuleni, număr cadastral 85724. : mul Arhitect-sef, Sef Birou Tehnic, g chos et iiatas David loan-Livit = ing. Adrian Tape Sardariu UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ro Sir. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444. secretariat@primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Ai găsit informațiile utile? Caută mai multe documente publice.

🔍 Caută alte documente
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum