Hotărâre Nr. 100

30.05.2025

Hotărârea nr. 100/30.05.2025 privind acordarea unui ajutor finaciar ocazional familiei ............., în sumă de 15470 lei, din bugetul local al comunei Miroslava, pentru acoperirea parțială a unor cheltuieli cauzate de incendiul produs în data de 23 aprilie 2025, la locuința-proprietate personală.

🤖

Rezumat generat automat (AI)

Comuna Miroslava acordă un ajutor financiar ocazional unei familii, în scopul acoperirii parțiale a cheltuielilor generate de un incendiu produs la locuința personală, în special pentru debarasarea deșeurilor rezultate.

Acest ajutor este destinat familiilor sau persoanelor fizice care se află în situații deosebite, cum ar fi cele cauzate de calamități naturale sau evenimente neprevăzute care afectează locuința proprietate personală. În cazul de față, beneficiarul este o familie din satul Miroslava, a cărei locuință a fost afectată în proporție de aproximativ 90% de un incendiu.

Pentru a beneficia de un astfel de sprijin, persoanele interesate trebuie să depună o cerere la Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Miroslava, situată pe Str. Constantin Langa, nr.93. Cererea trebuie însoțită de documente justificative ale situației deosebite, precum un proces verbal de intervenție de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și o anchetă socială efectuată de Serviciul de asistență socială. Beneficiarul are obligația de a justifica utilizarea sumei acordate prin depunerea documentelor justificative la compartimentul financiar-contabil al UAT Miroslava, în termen de 30 de zile de la acordare.

Valoarea ajutorului financiar acordat este de 15470 lei, sumă alocată din bugetul local al comunei Miroslava, de la capitolul de asistență socială.

📄

Document PDF - Hotărâre

HCL-SED-ORD-30.05.2025-NR.100.pdf

Pentru a vizualiza documentul PDF, folosește unul din butoanele de mai jos:

💡 Tip: Pe dispozitive mobile, descărcarea și deschiderea în aplicația PDF nativă oferă cea mai bună experiență.

📝 Text extras din document (OCR) Click pentru a afișa
ROMÂNIA ş. JUDETUL IASI COMUN A E ae ~ Consiliul Local HOTARAREA NR.100 privind acordarea unui ajutor finaciar ocazional familiei _ in sumă de 15470 lei, din bugetul local al comunei Miroslava, pentru acoperirea parţială a unor cheltuieli cauzate de incendiul produs în data de 23 aprilie 2025, la locuinta-proprietate personală Consiliul Local al comunei Miroslava, judetul Iasi, întrunit in sedinta ordinară, in data de 30 mai 2025, la convocarea primarului comunei Miroslava, judetul lasi. Avand in vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.121 alin.(1) si alin.(2) din Constitutia României, republicată; b) art3, art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; c) art.7 alin.(2) din Codul Civil, adoptat prin Legea nr.287/2009, cu modificările si compietarile ulterioare; d) art.129 alin.(1), alin.(2), lit.b), lit.d), alin.(4) lit.a) si alin.(7) lit.h) din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si compietarile uiterioare; e) art.11, alin.c), art.53, alin. (1) si (2) lit.a) din Legea 292/2011 privind Legea asistentei sociale, cu modificările si completările ulterioare; f) art.60 alin.(1), alin.(2), alin.(4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1154/2022, cu modificarile si completările ulterioare; g) art.XX alin.(2) din Ordonanţa de Urgent a Guvernului nr.107/2024 pentru regiementarea unor măsuri fiscal-bugetare in domeniul gestionării creantelor bugetare si a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României in anul 2024, precum $i pentru modificarea $1 completarea unor acte normative, cu modificările si completările ulterioare; h) Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările gi completările ulterioare; Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările si completările ulterioare, Luând act de: -referatul de aprobare (ca instrument de prezentare si motivare a proiectului de hotărâre mai sus mentionat), semnat de către initiatorul proiectului si inregistrat sub nr.2386/08.05.2025; -raportul de specialitate intocmit de către sef serviciu din cadrul Serviciului de asistenta sociala, autoritate tutelară, arhivă si informatii publice din aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub nr.2409/09.05.2025; -cererea domnului ", cu domiciliul in sat comuna Miroslava, judetul Jasi, înregistrată la Unitatea Administrativ Teritorială comuna Miroslava sub nr.38006/05.05.2025, prin care solicită acordarea unui sprijin pentru debarasarea deşcurilor rezultate în urma incendiului din data de 23 aprilie 2025 la locuinta-proprietate personala, -ancheta socială, efectuată de către Serviciul de asistență socială, autoritate tutelară, arhivă şi informatii publice-şef serviciu din cadrui aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, inregistrat sub nr.2379/08.05.2025; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lagi, CP: 707305 www.primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tek: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro JUDETUL IASI C O MU N A I SNE mm MIROSLAVA wit? * Î Consiliul Local ; Tinand cont de: -prevederile Hotărârii Consiliului Local Miroslava, judetul Iasi nr.50/27.03.2025 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al comune Miroslava in anul 2025; -pet.1 din Anexa nr.1 Ja Hotararea Consiliului Local al comunei Miroslava, judetul Iasi nr.2/30.01.2025 privind aprobarea acordării unor ajutoare de urgenţă/ajutoare de înmormântare din bugetul local al comunei Miroslava, judetul Iasi si a metodologiei de acordare a acestor ajutoare la nivelul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava -"Situaţiile deosebite pentru care se vor acorda ajutoare de urgență/ajutoare de inmormantare din bugetul local al comunei Miroslava, judetul Iaşi", Văzând Procesul verbal de interventie nr.663/23.04.2025, încheiat de către Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta laşi, prin care s-a constatat ca, in data de 23 aprilie 2025, s-a produs un incendiu la imobilul aflat in sat comuna Miroslava, judeţul asi, in urma căruia locuinta-proprietate personal a fost afectată in proportie de aproximativ 90%, imobilul nemaifiind Avand in vedere ca, potrivit dispozitiilor legale mai sus invocate, primarii pot acorda ajutoare de urgenţă in limita fondurilor prevăzute cu aceasta destinatie in bugetul local, familiilor şi persoanele care se află in situatii deosebite, Raportat la art.106 alin.(1) din Ordonanta de Urgenta nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, prin care: " (1) Autorităţile administraţiei publice din comune, oraşe si municipii sunt consiliile locale, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autorităţi executive", Tinand cont asadar ca, potrivit aceluiasi act normativ, Consiliul Local, in calitate de autoritate deliberativă, are atributii privind bugetul local al comunei, primarul comunei fiind conform legii- autoritatea executivă, Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională in administratia publică, cu modificările si completarile ulterioare; in temeiul art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgent' a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aproba acordarea unui ajutor finaciar ocazional familiei : " în sumă de 15470 lei, din bugetul local al comunei Miroslava, pentru acoperirea partial a unor cheltuieli cauzate de incendiul produs in data de 23 aprilie 2025 Ja locuinta-proprietate personală, respectiv pentru debarasarea deşcurilor rezultate ca urmare a incendiului. Art.2. Suma prevăzută la art.1 va fi alocată din bugetul local al comunei Miroslava, judetul fasi, de la Capitolul 68.50.50-Asistenta socială, art.57.02.01- ajutoare sociale numerar. Art.3.(1) Beneficiarul sprijinului financiar acordat, respectiv familia răspunde de modul de utilizare a sumei acordate, conform destinatiei pentru care a fost UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Mirostava, Jud. lagi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamirosiava.ro JUDETUL IASI COMUN A Ca L 4 MIROSLAVA 4 ' Consiliul Local | alocată, in conformitate cu legislatia in vigoare si cu obligatia de a justifica modul de utilizare a sprijinului financiar prin depunerea la compartimentul financiar-contabil din cadrul Unitatii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, în termen de 30 de zile de la acordarea sprijinului fiianciar acordat, a documentelor justificative. (2) in cazul nerespectării obligatiilor mentionate la alin.(1) de către beneficiar, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava isi rezervă dreptul de a promova actiune la instanta de judecată competentă pentru recuperarea sumei alocate, in conditiile legii. Art.4.Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează domnul primar- Nita Dan in calitate de ordonator principal de credite prin Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, taxe si impozite locale-şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava si administratorul public al comunei Miroslava. Art.5.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă in termen de 30 de zile de la data comunicării, in conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul- administrativ, cu modificările si completarile ulterioare. (2) Instanta competenta pentru solutionarea contestatiei formulata in conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările $i completările ulterioare, este Tribunalul Iasi-Sectia contencios administrativ si fiscal. Art.6.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, domnului primar al comunei Miroslava, compartimentului achizitii publice, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite gi taxe locale-şef serviciu, Serviciului de asistență socială, autoritate tutelară, arhivă si informatii publice-sef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, administratorului public al comunei, familiei : si Institutiei Prefectului Judetului asi pentru efectuarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afisa la afişierul local si pe site-ul institutiei: Monitorui Oficial Locai, la sccţiunea-Hotărârile autorității deliberative. Miroslava, astăzi, 30 mai 2025 PRESEDINTE DE SEDINTA CONSILIER LOCAL GHENGHEAGIA.VIEIONUT V ? Ş%ş Ee Contrasemnează pentru legalitate " a Ag Secretar general al comunei Miroslava UB ee NY { URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Mirosiava, Jud. lagi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamirosiava.ro a; MIROSLAVA -. mers Consiliul Local 4 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL Nr. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile crt. să efectueze procedura Adoptarea hotărârii s-a facut cu majoritate C 30.05.2025 .Y" simplă X absolută o calificată* Comunicarea către prefectul judeţului?) 30.05.2025 OAT 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu 30.05.2025 CA caracter individual*?*? u Hotărârea devine obligatorie® sau produce 30.05.2025 j efecte juridice"", dupa caz Extrase din Ordonanta de urgenté a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul adminisirativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1); "In exercitarea atributiilor ce îi revin, consiliul local adapta hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, dup caz. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate in cazul bunurilor imobile se adopta de consiliul local cu majoritatea calificata definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali in functie." D Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretami general at comunei comunică hotărârile consiliutui local al comunei prefectului in cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării ... 4 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile ... se aduc la cunostinta publică şi se comunică, in conditiile legii, prin grija secretarului general ai comune." 5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face in cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 9 Art. 198 alin, (1): "Hotărările . .. cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunostint& publica." 7 Art. 199 alin. (2): "Hotararile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicarii către persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. iasi, CP: 707305 www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat@primariamiroslava.ro

ℹ️ Acest text a fost extras automat din PDF folosind tehnologie OCR și poate conține erori minore.

Data: 30.05.2025
Fișier: HCL-SED-ORD-30.05.2025-NR.100.pdf
Vrei să integrezi AI în afacerea ta? Contactează-ne acum